ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2024, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților la asigurarea către acesta, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Nivolumab (denumire comercială Opdivo) și Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.
Totodată, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., reclamantul a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 128/CONT din 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale Ministerului Sănătății, Guvernului României și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocate de acești pârâți prin întâmpinare.
S-au respins excepțiile privind inadmisibilitatea cererii, invocate de Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
S-a admis cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății.
S-a dispus obligarea pârâților să îi asigure reclamantului medicamentele Nivolumab (denumire comercială Opdivo) și Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, până la soluționarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
Având în vedere dispozițiile art. 499 teza a II-a, potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, motivele de recurs nu vor fi redate în cuprinsul prezentei decizii.
Soluția instanței de recurs
Examinând motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu prin prisma lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, Înalta Curte constată următoarele:
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ.
Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.
Capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ.
În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și susținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.
În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanței de recurs, intimatul - reclamant a decedat la data 17 mai 2024.
Prin urmare, la acest moment, reclamantul este lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, fiind incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și caracterul intuitu personae al cererii de chemare în judecată, pretenția solicitată prin cererea de ordonanță președințială putând fi executată doar față de reclamant, nefiind o obligație transmisibilă succesorilor acestuia.
Având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va admite recursurile declarate de pârâți și va casa sentința recurată.
Totodată, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului și va anula cererea de ordonanță președințială, ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 128/CONT din 22 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza motivului de casare de ordine publică prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu.
Casează sentința recurată și, rejudecând:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.