ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2025

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2024 la data de 16 septembrie 2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), în temeiul art. 18 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 87 alin. (4) și (5) din Legea nr. 448/2006 raportat la art. 997 din C. proc. civ., ca pe cale de ordonanță președințială să fie obligați pârâții la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului REGORAFENIB (denumire comercială STIVARGA), până la soluționarea pe fond a cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 102 din 1 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au fost respinse ca nefondate excepțiile procesuale invocate de pârâți.

S-a admis cererea în contencios administrativ având ca obiect "ordonanță președințială" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Au fost obligați pârâții ca, până la soluționarea pe fond a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul REGORAFENIB (denumire comercială STIVARGA).

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Având în vedere dispozițiile art. 499 teza a II-a, potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, motivele de recurs nu vor fi redate în cuprinsul prezentei decizii.

Examinând motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu prin prisma lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și susținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanței de recurs, intimata - reclamantă a decedat la data de 6 noiembrie 2024.

Prin urmare, la acest moment, reclamantă este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, fiind incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și caracterul intuitu personae al cererii de chemare în judecată, pretenția solicitată prin cererea de ordonanță președințială putând fi executată doar față de reclamantă, nefiind o obligație transmisibilă succesorilor acestuia.

Având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va admite recursurile declarate de pârâți și va casa sentința recurată.

Totodată, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei și va anula cererea de ordonanță președințială, ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 102 din 1 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în baza motivului de casare de ordine publică prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.