ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1094/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.04.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 25829/12.03.2021 emise de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON reprezentând despăgubirea acordată în dosarul de daună x, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1206 din 28 iunie 2022, Curtea a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei FGA nr. 25829/12.03.2021, cu cheltuieli de judecată.

A apreciat recurenta că motivarea instanței este nelegală și netemeinică, bazându-se pe mențiunile FGA. Faptul că susținerile unui parteneriat între cele două societăți, B. S.R.L. și C. S.R.L., nu este probat cu documente justificative, nu sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 9 din Norma ASF 23/2014.

Solicitarea de despăgubiri în cuantum de 25.000 RON prin cererea adresată FGA este legală și temeinică, cerere formulată în baza art. 33 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabilă la data evenimentului.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, semiremorca nu poate fi considerată o marfă/produse bunuri transportate așa cum se menționează în decizia de respingere a cererii de despăgubire pentru care au fost invocate prevederile art. 27 alin. (9) din Norma nr. 14/2014.

Dispozițiile Ordinului CSA nr. 23/2014, care reglementează obligația asiguratului de a plăti o primă de asigurare, ori obligația asigurătorului de a plăti o despăgubire pentru un anumit prejudiciu, sunt veritabile clauze ale contractului de asigurare RCA, reprezentând practic conținutul acestui contract.

Astfel, în raport cu art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, FGA poate achita despăgubirile în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de Norma ASF nr. 16/2015, impunându-se admiterea recursului.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin recurs, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluția dată asupra acțiunii fiind legală, pentru considerentele ce se vor arătate în continuare.

În fapt, la data de 26.10.2014, a avut loc un accident de circulație pe Al-km. 95+450m, din cauza neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil umed și alunecos, conducătorul ansamblului de autovehicule și semiremorca, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu glisierele metalice.

Capul tractor DAF VL05ABI este înmatriculat pe numele conducătorului auto, D., pentru care exista o poliță RCA la E. nr. x/27.04.2016, iar semiremorca x, asigurată Casco la A. este înmatriculată pe numele F.-utilizator S.C. B. S.R.L..

Ansamblul auto format din capul tractor și semiremorca era condus de prepusul utilizatorului (SC B. SRL), S.C. C. S.R.L., conform ONRC (informații identificare), asociat unic la S.C. C. S.R.L. este d-na G..

Din declarația împuternicitului S.C. B. S.R.L., anexată dosarului A., reiese că remorca B58BWK a fost tractată de către partenerul utilizatorului, S.C. C. S.R.L..

Prin cererea de plată înregistrată la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sub numărul 18545/14.03.2016, reclamanta A. a solicitat o despăgubire în cuantum de 25.000 de RON, reprezentând despăgubirea acordată în dosarul de daună x.

Prin Decizia nr. 25829 din data de 12.03.2021, pârâtul a respins cererea de plată pentru suma de 25.000 RON - reprezentând despăgubire acordata în dosarul de daună nr. x.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 25829/12.03.2021 emisă de pârât.

Recurenta - reclamantă a susținut că instanța de fond a motivat hotărârea exclusiv prin raportare la susținerile FGA, fără a analiza în mod autonom împrejurările cauzei și fără a verifica existența unui parteneriat între B. S.R.L. și C. S.R.L., considerând astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 27 pct. 9 din Norma ASF nr. 23/2014. Totodată, reclamanta apreciază că semiremorca avariată nu poate fi calificată drept bun transportat, ci vehicul asigurat, iar cererea de despăgubire formulată în baza art. 33 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 ar fi legală și temeinică.

Înalta Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, întrucât hotărârea recurată este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și în concordanță cu jurisprudența relevantă.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că cererea de plată formulată de reclamantă viza o despăgubire achitată în temeiul unei polițe facultative CASCO, în cadrul unui raport contractual preexistent între reclamantă și asiguratul său, iar nu o despăgubire solicitată de un terț păgubit în sensul Legii nr. 136/1995.

În acest context, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurarea RCA acoperă prejudiciile cauzate terților, iar terțul este definit ca fiind proprietarul unui bun mobil sau imobil avariat din culpa vehiculului asigurat. În situația în care remorca este atașată unui cap tractor, acestea constituie un ansamblu de sine stătător, chiar dacă sunt vehicule distincte, fiecare putând fi asigurat RCA. Răspunderea se stabilește în funcție de modul de producere a accidentului, fie în mers, fie în staționare, dar întotdeauna față de terți. Or, niciunul dintre cele două vehicule care compun ansamblul auto nu poate avea calitatea de terț, fiind ambele bunuri asigurate, astfel încât nu se poate pretinde despăgubirea în temeiul asigurării RCA pentru prejudiciile produse între ele.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că în speță sunt incidente cauzele de excludere de la despăgubire prevăzute de art. 27 din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv pct. 4 și 9. Potrivit acestor dispoziții, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul și persoana prejudiciată a existat un raport contractual la data producerii evenimentului, precum și în situațiile în care nu se face dovada valabilității asigurării RCA sau asigurătorul nu are răspundere. În cauză, prejudiciul a fost produs unui vehicul aflat în raport contractual cu cel care a generat accidentul, iar despăgubirea solicitată nu privește un terț, ci un asigurat în cadrul unui contract facultativ, ceea ce exclude aplicabilitatea regimului RCA.

Contrar celor susținute de recurenta - reclamantă cu privire la lipsa dovezii unui parteneriat între B. S.R.L. și C. S.R.L., Înalta Curte constată că din declarația administratorului firmei B. S.R.L. rezultă existența unui parteneriat între cele două societăți.

Referitor la dispozițiile art. 33 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, Înalta Curte reține că acestea reglementează obligațiile asigurătorului în cadrul contractului de asigurare, fără a conferi un drept direct de despăgubire împotriva FGA. Fondul de Garantare a Asiguraților nu este parte în contractul de asigurare și nu preia ope legis obligațiile asigurătorului în faliment, ci acționează în temeiul unei proceduri administrative reglementate de Legea nr. 213/2015. Potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din această lege, FGA verifică dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma solicitată reprezintă o creanță de asigurare și dacă aceasta este justificată pentru plată din disponibilitățile sale. În speță, această procedură a fost parcursă, iar cererea a fost respinsă prin Decizia nr. 25829/12.03.2021, în mod motivat și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 1206 din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.