ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.02.2026

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2026

HOTĂRÂRE
12.02.2026
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 12 februarie 2026

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț sub nr. x/2025 din data de 21.11.2025 SCPEJ A., la cererea creditorului B. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 628 din data de 22.11.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Neamț, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 228/24.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Bacău, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru a recalcula, aloca și plăti indemnizațiile brute lunare, începând cu perioada 24.05.2015 până la 30.11.2015, diferențe de salarii calculate la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON, raportat la indemnizația salarială efectiv plătită și la o valoare de referință de 484,18 RON, începând cu 01.12.2015, la zi și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății effective, precum și dobânda legală, respective diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii titlului executoriu.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, faptul că s-a solicitat încuviințarea executării silite pentru recuperarea drepturilor salariale.

În drept, s-au invocat prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 1637 din 15 decembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Judecătoria Târgu-Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) teza 1 și alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora cererile de încuviințare a executării silite sunt de competența instanței de executare de la sediul debitorului.

A subliniat că în cauză figurează trei debitori principali, respectiv Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. A relevat Decizia RIL nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A conchis că în cauză poate fi încuviințată executarea silită de către două instanțe, respectiv Judecătoria Iași în circumscripția căreia se află sediul debitorilor Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași și Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia se află sediul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, declinând competența de soluționare a cauzei acestei din urmă instanțe.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 240/2026 din 13 ianuarie 2026 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 1 București a considerat că se aplică în cauză dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportat la calitatea de grefier a creditorului, conchizând că Judecătoria Târgu-Neamț e competentă să soluționeze cererea, în calitatea sa de instanță de executare, calitate conferită de faptul că este o instanță de același grad cu Judecătoria Iași și se află în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea creditorul.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul negativ de competență îl constituie încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 628 din data de 22 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Neamț, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 228/24.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Bacău, privind pe creditorul B..

Înalta Curte reține că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței teritoriale prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora:

"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În conformitate cu aceste dispoziții legale, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite revine în competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorului - în speță fiind debitori Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, ambii cu sediul în jud. Iași.

Se constată, însă, că B., în calitate de creditor, în numele căruia executorul judecătoresc a formulat cererea de încuviințare a executării silite, este grefier în cadrul Judecătoriei Iași.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea creditorului de grefier în cadrul Judecătoriei Iași, în cauză devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., care stipulează că:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior redate se desprinde concluzia conform căreia, atunci când un grefier formulează o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, are obligația să sesizeze una dintre instanțele judecătorești, de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Aceasta este și situația din prezenta cauză - creditorul B., în numele căruia executorul judecătoresc a formulat cererea de executare silită, având la data sesizării instanței, 21 noiembrie 2025, calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Iași, instanță aflată în în circumscripția debitoarei Curtea de Apel Iași.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., acesta avea obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Iași.

Creditorul a înregistrat încuviințarea executării silite pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău, învecinată cu debitoarea Curtea de Apel Iași.

În consecință, ținând seama de calitatea creditorului de grefier în cadrul Judecătoriei Iași, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., norme speciale derogatorii și de strictă interpretare, care reglementează expres situația cererilor în care calitatea de parte o are un grefier.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că în stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze primează calitatea creditorului, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2026.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-02-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 271/2026
Ședința publică din data de 12 februarie 2026 I Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț sub nr. x/2025 din data de 21.11.2025 SCPEJ A. și A., la cererea creditoarei B., a solici
ÎCCJ 2026-02-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 270/2026
Ședința publică din data de 12 februarie 2026 I Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț sub nr. x/2025 din data de 21.11.2025, SCPEJ A. și A., la cererea creditoarei B., a solic
ÎCCJ 2026-02-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 268/2026
Ședința publică din data de 12 februarie 2026 I Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț sub nr. x/2025 din data de 21.11.2025 de petentul A. din cadrul B., la cererea creditoare
ÎCCJ 2026-03-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 443/2026
Ședința publică din data de 04 martie 2026 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 21.11.2025 pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț, petentul A. din cadr
ÎCCJ 2026-03-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2026
Ședința publică din data de 04 martie 2026 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț la 25.11.2025, petenta SCPEJ A. și
Sursă