Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2025
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 715/2025

HOTĂRÂRE
20.03.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 715/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 martie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, împotriva încheierii din 30 ianuarie 2024 și a deciziei nr. 467A din 23 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Definitivă. Pronunțată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2682/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă
ÎCCJ 2025-03-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2025
Ședința publică din data de 20 martie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a
ÎCCJ 2023-11-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1890/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureșt
ÎCCJ 2025-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2025
Ședința publică din data de 6 februarie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2021, pe rolul Tribunalu
ÎCCJ 2023-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2068/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă