ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2025

Ședința publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraților a solicitat să se constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/23.09.2016 și dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale, precum și obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 25.06.2021, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 23.09.2016, constând în:

(i)în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2 %/zi întârziere conform Normei ASF 23/2014 - 785.83 RON, calculate până la data de 6/24/2021 și în continuare până la data plății efective;

(ii)în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1076 din data de 27 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv cu privire la soluția asupra excepției prescripției și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Prin decizia nr. 541 din 01 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 1077 din 27 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Prin sentința civilă nr. 882 din 24 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garatare a Asiguraților;

- a obligat pârâtul la plata despăgubirii constând în dobânda legală penalizatoare aferente sumei de 230,45 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, care va fi calculată de la data de 03 mai 2018 până la data de 29 octombrie 2021;

- a respins în rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 929,18 RON constând în onorariu de avocat în sumă de 879,18 RON și taxa de timbru în sumă de 50 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 882 din 24 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea contestației ca nefondată.

Recurentul-pârât a formulat critici cu privire la incidența în cauză a excepțiilor inadmisibilității și tardivității/prescripției acțiunii.

În ceea ce privește fondul, recurentul-pârât a învederat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (3), (11) și 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, precum și art. 8 alin. (3) și art. 19 raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, având în vedere faptul că FGA nu este un asigurător și nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorului de asigurare, ca unic creditor de asigurare care deține mai multe creanțe de asigurare, de consecințele insolvenței unui asigurător, a faptului că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care este constituit și a faptului că legiuitorul l-a obligat să analizeze și să instrumenteze dosarele de daună, ceea ce a dispus și instanța de fond și Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul-pârât a apreciat că a procedat în baza legii la analizarea și intrumentarea dosarului de daună, conform obligației dispusă în dosarul nr. x/2018, în baza unei atente analize prin aplicarea legii, astfel că, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe cu privire la aspectele criticate prin cererea de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, deși a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat nicio critică care să se subsumeze cazului de casare indicat, ci doar argumente care se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Totodată, deși recurentul-pârât a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond în primul ciclu procesual, Înalta Curte constată că prin decizia de casare pronunțată în dosar în primul ciclu procesual s-a stabilit că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare exclusiv în vederea soluționării cererii privind acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că aceste critici nu mai pot fi analizate în raport de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin decizia definitivă pronunțată în primul ciclu procesual. De asemenea, prin decizia de casare a fost menținută sentința recurată în ceea ce privește soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii.

Criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind pronunțată cu corecta aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de plată a dobânzii legale, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011, se reține că potrivit art. 1 alin. (3) din actul normativ menționat:

"(3)Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare (...)"

Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011:

"(2)Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (...)"

(3)În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (...)"

În cauză, dobânda legală penalizatoare a fost solicitată de intimata-reclamantă cu titlul de reparare a prejudiciului pentru lipsa de folosință a sumei solicitate prin cererea de plată, care în mod nelegal a fost apreciată ca fiind nedatorată de pârâtul FGA.

Contrar susținerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că această solicitare a reclamantei, de plată a dobânzii legale, este întemeiată, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut în cauză, cererea de plată a despăgubirilor a fost în mod nelegal respinsă prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018.

Așadar, inițial pârâtul FGA a soluționat cererea de plată, însă a apreciat că aceasta este nefondată, actul administrativ emis în acest sens fiind anulat definitiv de instanță prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 a Curții de Apel București, definitivă prin respingerea recursului în dosar nr. x/2018, prin care pârâtul a fost obligat la soluționarea în fond a cererii de plată.

În urma analizei în fond a cererii de plată, pârâtul FGA a constatat că aceasta este fondată, achitând la data de 29 octombrie 2021 despăgubiri în cuantum de 230.45 RON, respectiv doar despăgubirea cerută de reclamantă, fără penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin plata efectuată, astfel cum corect a observat și instanța de fond, pârâtul a recunoscut faptul că datora reclamantei suma achitată ca urmare a soluționării în fond a cererii de plată, soluționare ce ar fi trebuit însă să se producă cel mai târziu la data de 03 mai 2018, când pârâtul a respins nelegal cererea prin Decizia nr. 14452/03.05.2018 (actul fiind anulat definitiv în dosarul nr. x/2018).

În aceste condiții, instanța de recurs constată că se face dovada existenței unui act administrativ nelegal, anulat definitiv de o instanță de judecată, care a fost de natură a produce reclamantei un prejudiciu constând în lipsa de folosință a sumei de 230.45 RON, recunoscută de FGA ca fiind datorată și care ar fi trebuit încuviințată așadar la plată încă de la data emiterii Deciziei nr. 1452/03.05.2018, când a fost soluționată inițial cererea în despăgubiri.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 din O.G. nr. 13/2011, în mod corect a admis instanța de fond cererea reclamantei de plată a dobânzii legale, care va fi achitată de pârâtul FGA începând cu data de 03 mai 2018, respectiv data soluționării cererii de plată printr-un act anulat definitiv de instanțe, dobânda legală urmând a fi calculată asupra sumei recunoscute de pârâtul FGA ca fiind datorată.

În ceea ce privește momentul până la care pârâtul datorează dobânda legală, acesta este reprezentat de data plății despăgubirilor către reclamată - 29 octombrie 2021 - numai până la acest moment reclamata fiind îndreptățită să pretindă existența prejudiciului constând în beneficiul nerealizat.

Nu în ultimul rând, referitor la aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, Înalta Curte reține că, potrivit acestor dispoziții:

"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%".

Așadar, art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă în mod expres la raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, astfel cum sunt acestea reglementate la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

De asemenea, relevante sunt și dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 potrivit cărora:

"Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță că dobânda cuvenită A. prezintă natura juridică a celei penalizatoare, precum și faptul că raportul juridic litigios nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci privește activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților ce vizează creanțele de asigurări potrivit Legii nr. 213/2015.

În acest context, având în vedere că acordarea sumei de 230.45 RON cu titlul de creanță de asigurări intră în competența acordată recurentului-pârât prin Legea nr. 213/2015 de repartizare a sumelor din Fondul de Garantare a Asiguraților către creditorii de asigurări, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că despăgubirea ce se cuvine părții reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 230.45 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03 mai 2018 până la data de 29 octombrie 2021.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare invocate de către acesta, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 882 din 24 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Totodată, în privința cererii intimatei-reclamante A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, aceasta urmează a fi respinsă, față de neîndeplinirea condiției impuse de dispozițiile art. 452 C. proc. civ., mai precis nedepunerea, până la data închiderii dezbaterilor, a dovezii existenței și întinderii unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 882 din 24 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei- reclamante A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.