ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând plata lunară a drepturilor de asigurări sociale în cuantum de 3.529,00 RON contravaloare pensie/lună x opt luni (octombrie 2020-mai 2021, inclusiv) =28.232,00 RON, actualizate, majorate în funcție de rata inflației precum și acordarea dobânzii legale de la data scadenței fiecărei plăți lunare, începând cu luna octombrie 2020-mai 2021, inclusiv până la data plății efective a acestora, ca urmare anulării dispozițiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, obligarea la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro, echivalentul în RON la data plății, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 245 din 28 noiembrie 2023, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 28.232 RON, reprezentând despăgubiri, respectiv, drepturi asigurări sociale, aferente perioadei octombrie-mai 2021, inclusiv, suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății, precum și dobânda legală calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective, respingând în rest acțiunea, cu obligarea pârâtului Guvernul României să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru. Prin încheierea din data de 15 februarie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de îndreptare eroare materială strecurată în sentința nr. 245/28.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a îndreptat eroarea materială cuprinsă în hotărâre, relativ la omisiunea invocată, în sensul că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, menținând restul hotărârii.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Guvernul României și reclamanta A. au declarat recurs. 3.1. Pârâtul Guvernul României, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., critică sentința civilă ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a reținut, în esență, faptul că, în cauză, reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora: (1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Recurenta consideră că în mod nelegal instanța a acordat reclamantei despăgubiri, respectiv, drepturi de asigurări sociale, aferente perioadei octombrie 2020 - mai 2021, urmând ca această sumă să fie actualizată cu indicele de inflație precum și dobânda legală calculată până la data plății efective. Instanța avea obligația de a verifica cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2). Astfel, deși reține faptul că prin Decizia nr. 679/08.02.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat dispozițiile ar. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, instanța nu observă faptul că, prin acțiunea în anulare, reclamanta nu a solicitat repararea prejudiciului cauzat, ci exclusiv anularea în parte a actului administrativ vătămător. Totodată, interpretarea ad litteram a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune concluzia potrivit căreia premisa unei cereri de despăgubiri formulate pe cale separată este aceea ca persoana care a suferit prejudiciul invocat (persoana vătămată) să fi fost cea care a acționat pentru a solicita anularea actului fără a cere în același timp și despăgubiri, pentru că, la acel moment, nu cunoștea și nu putea să cunoască întinderea pagubei. Or, la momentul introducerii cereri de chemare în judecată având ca obiect anularea dispozițiilor ar. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/201, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta avea cunoștință de valoarea prejudiciului. În cazul acțiunilor în răspundere patrimonială întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ nu conferă, în virtutea caracterului său general obligatoriu, și calitatea de persoană vătămată îndrituită să obțină despăgubiri. Or, această soluție nu poate fi extinsă la persoanele care nu au acționat în instanță și nu au solicitat fie anularea actului administrativ normativ, fie anularea actului administrativ individual emis în baza acestuia, respectiv nu au invocat fie o vătămare creată direct și nemijlocit de actul administrativ cu caracter normativ, fie o vătămare produsă de actul individual emis în baza actului administrativ normativ anulat. Recurentul arată că în cauză se pune în discuție lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive. Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. În acest context, potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat. Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON pentru reclamantă, recurentul apreciază că soluția este nelegală, având în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) Cod pro cei vilă. De asemenea, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reține în cauză. 3.2. Reclamanta A. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., atât împotriva sentinței nr. 245 din 28 noiembrie 2023 cât și a încheierii din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. 3.2.1. În primul memoriu de recurs, formulat împotriva sentinței, reclamanta arată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală deoarece a încălcat normele de procedură, așa cum sunt specificate în C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea judecătorească este lovită de nulitate. Totodată, interpretând în mod greșit normele juridice la care s-a făcut referire prin cererea de chemare în judecată, instanța a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică. Recurenta arată că sentința atacată nu este motivată corespunzător, instanța încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dar și că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept, judecătorul fondului nu a analizat problemele de drept deduse judecății prin raportare la susținerile părților, la cadrul normativ aplicabil și la probatoriul administrat în cauză. Hotărârea atacată nu este motivată, raportat la criticile aduse în ceea ce privește neacordarea daunelor morale, ceea ce face practic imposibil instanței de recurs de a efectua controlul judiciar deoarece soluțiile judecătorului fondului atât cu privire la rezolvarea incidentelor procedurale cât și cu privire la soluția finală nu amintește și nici nu indică de ce anume a optat într-un anumit sens, și anume de a respinge toate solicitările. În opinia recurentei, instanța de fond nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în speța dedusă judecății, nu a aplicat și totodată nu a interpretat corect actele normative incidente în materie, și nici nu a avut în vedere probatoriul administrat. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere. În aceste condiții, recurenta consideră că i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a asigura accesul la dublul grad de jurisdicție. Recurenta consideră că i-a fost încălcat grav dreptul la apărare - așa cum este el consfințit de dispozițiile legale în vigoare, fiind astfel privată de posibilitatea de a dovedi aspectele ce fac obiectul acțiunii de față. Această situație, în care hotărârea atacată reflectă evaluarea incompletă și parțială a materialului probator, echivalează cu necercetarea judecătorească corespunzătoare a raportului juridic litigios . În mod evident, instanța, potrivit susținerilor formulate, trebuia să se raporteze strict la ceea ce s-a solicitat, potrivit principiului disponibilității și nu să aleagă după bunul plac față de ce capete de cereri să se pronunțe ori incidente procedurale. Procedând astfel, recurenta consideră că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Recurenta mai arată că prin emiterea actului administrativ nelegal, anulat definitiv de instanța de judecata în dosarul nr. x/2021, i s-a produs un prejudiciu constând în lipsa acordării drepturilor de asigurări sociale pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2020 - mai 2021 respectiv timp de opt luni de zile, în cuantum de 28,232.00 RON, având în vedere dispozițiile art. 18 - 19 din Legea nr. 554/2004, lucru de altfel constatat de către instanța de fond. Astfel, deși se constată, în primul rând faptul că primul capăt de cerere este fondat, cel de-al doilea capăt accesoriu, în strânsă legătură cu primul, privind acordarea daunelor morale, judecătorul fondului a apreciat că nu a fost probat suficient pentru a fi soluționat favorabil. Judecătorul a ignorat susținerile, pe de o parte, în care s-a arătat faptul că aceasta la momentul respectiv era pensionară pentru limită de vârstă, cu o retribuție net inferioară față de pensia de urmaș de pe urma soțului decedat la data 25 martie 2020, că în acea perioadă era în doliu, îndeplinind datinile creștinești tradiționale cu mare greutate, având în vedere suferința morală pricinuită de evenimentul nefericit, cât și strângerea cu foarte mare greutate a fondurilor necesare pentru îndeplinirea acestor datini, ținând cont de faptul că se afla în plină pandemie, magazinele de specialitate fiind închise, iar bunurile, lucrurile și toate celelalte obiecte necesare pentru aceste datini se aflau la un preț de speculă, iar pe de altă parte a ales să nu ia în considerare actele medicale depuse la dosarul cauzei, care au demonstrat faptul că toate acestea s-au suprapus și au coincis cu această perioadă în care intimatul - pârât prin bunăvoința sa a preferat să nu-i acorde unele drepturi legale. Consideră că instanța de fond, a interpretat în mod discreționar posibilitatea acordării daunelor morale, rezumându-se de a respinge chiar probele cu actele medicale care indică faptul că a suferit și suferă în continuare de diagnosticile puse, de medicii de specialitate, urmând un control medical permanent, precum și o medicamentație adecvată. În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii. În acest sens arată că, datorită actului anulat, nu a beneficiat de unele drepturi care i se cuveneau actelor de nivel superior, însă pârâtul prin intervenția sa, a înlăturat-o de la acordarea acestora. Pentru repararea prejudiciului moral suferit, apreciază că se justifică acordarea daunelor morale solicitate, în integralitate, fără a se reține că acestea au un cuantum excesiv, ci fiind adecvate pentru a complini suferințele morale încercate. 3.2.2. Reclamanta a formulat recurs și împotriva încheierii din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, precizând că instanța a dispus îndreptarea erorii materiale cuprinsă în hotărâre, relativ la omisiunea invocată, în sensul că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, menținând restul hotărârii. Raportat la cererea de chemare în judecată, și ținând cont totodată de faptul că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților (art. 9, alin. (2) C. proc. civ.) rezultă că instanța, dintr-o eroare, nu s-a pronunțat față de ceea ce s-a cerut. În ceea ce privește acest capăt de cerere se poate observa, din compararea petitului formulat prin cererea de chemare în judecată și dispozitivul pronunțat de către instanța, că dintr-o eroare, aceasta a omis să-l preia, așa cum a fost formulat și în dispozitiv, cu toate că acest capăt de cerere a fost admis în totalitate, însă dispozitivul fiind redat în mod eronat, incomplet, în sensul că perioada la care se face referire este octombrie - mai 2021, în loc de octombrie 2020 - mai 2021 inclusiv, cum a învestit instanța de judecată. În consecință, solicită ca, pe această cale, să se dispună redarea în dispozitivul hotărârii a capătului de cerere așa cum a fost formulat. Plecând de la obiectul cererii de chemare în judecată, cu care a fost învestită instanța de judecată, și potrivit argumentării instanței de judecată ce a stat la baza admiterii cererii, conform soluției, se poate observa faptul că instanța deși spune că, practic, prin motivarea care o prezintă, dar și prin dispozitiv, se contrazice, întrucât nu amintește de perioada de timp pentru care se acordă despăgubirile, amintind doar octombrie - mai 2021. Pentru a nu exista dificultăți în ceea ce privește punerea în executare a acestui titlu, consideră că instanța trebuie să prevadă clar și inteligibil perioada de acordare a despăgubirilor cuprinsă între lunile octombrie 2020 - mai 2021, inclusiv, atât în considerente dar și dispozitivul hotărârii pentru a nu se lăsa loc de interpretări. În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Guvernul României, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 334956/27.04.2020 emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița s-a dispus acordarea în favoarea reclamantei a pensiei de urmaș, ca urmare a decesului soțului acesteia la data de 25.03.2020. Se reține că pensia de urmaș a fost acordată reclamantei timp de 6 luni, începând cu data de 01.04.2020 și până la data de 01.10.2020, când prin Decizia nr. 334953/05.10.2020 emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, s-a dispus încetarea acordării pensiei de urmaș, conform dispozițiilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit acestor prevederi, "(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: b) pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia". Ulterior, prin Decizia nr. 342009/20.05.2021 emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, a fost reluată acordarea pensiei de urmaș începând cu data de 01.06.2021. Ca urmare, având în vedere că în perioada octombrie 2020 - mai 2021 reclamanta nu a beneficiat de acordarea pensiei de urmaș, aceasta a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor reprezentând plata lunară a drepturilor de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON aferente perioadei octombrie 2020 - mai 2021, respectiv 28.232 RON, actualizate și majorate în funcție de rata inflației, precum și acordarea dobânzii legale de la data scadenței fiecărei plăți lunare, începând cu luna octombrie 2020 și până în luna mai 2021, inclusiv, până la data plății efective a acestora. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro și plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a admis în parte acțiunea, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește, pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani". Aceste prevederi se completează cu dispozițiile art. 66 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, ce prevede că "Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege". Dispozițiile art. 66 redat mai sus au fost anulate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 679/08.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Guvernul României, decizie prin care s-a statuat că "definirea sintagmei "vârsta standard de pensionare" prin raportare exclusiv la condițiile din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior, prin restrângerea în mod nepermis a categoriei destinatarilor normei și eliminarea din această categorie a acelor persoane pentru care vârsta standard de pensionare se calculează inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege". În ceea ce privește condițiile stipulate la lit. b) și c) ale art. 577, s-a reținut că, față de neacordarea drepturilor de asigurări sociale în favoarea reclamantei în perioada octombrie 2020 - mai 2021, acesteia i s-a creat un prejudiciu material în cuantum de 28.232 RON. Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut că existența faptei ilicite rezidă din adoptarea de către autoritate a unui act administrativ nelegal, anulat printr-o hotărâre definitivă a instanței de judecată, prin care se constată existența culpei autorității publice în adoptarea actului anulat. Actul administrativ a fost de natură a-i cauza reclamantei un prejudiciu, prin pierderea șansei de a obține un avantaj, respectiv de a încasa pe o perioadă nedeterminată pensia de urmaș, iar în ceea ce privește condiția existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, s-a constatat că pierderea șansei de a încasa o sumă de bani cuvenită reclamantei derivă tocmai din adoptarea actului administrativ anulat, prin care a fost restrânsă în mod nepermis categoria beneficiarilor pensiei de urmaș. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 500.000 de euro, Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că daunele morale se acordă conform unei evaluări de la caz la caz. Instanța de judecată trebuie să facă o evaluare a gravității prejudiciului prin luarea în considerare a mai multor factori, printre care gradul suferinței fizice sau psihice, consecințele negative, implicațiile pe toate planurile vieții personale și sociale ale victimei, sensibilitatea și caracterul victimei. Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat că deși existența prejudiciului material este certă, reclamanta nu a propus un probatoriu suficient de puternic pentru a dovedi existența și întinderea unui prejudiciu moral, înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei nefiind de natură a dovedi prejudiciul moral cauzat acesteia prin neacordarea pensiei de urmaș. În ceea ce privește motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată invocat de recurentul-pârât, Înalta Curte reține că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit, instanța de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata taxei judiciare de timbru. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială strecurată în sentința nr. 245/28.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a fost îndreptată eroarea materială cuprinsă în hotărâre, relativ la omisiunea invocată, în sensul că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că din studierea petitului acțiunii și a textelor legale citate rezultă în mod clar că instanța a avut în vedere că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, iar îndreptarea este importantă pentru executarea hotărârii judecătorești, în ceea ce privește calcularea și stabilirea debitului, deoarece plata drepturilor de asigurări sociale se efectuează lunar. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.