ÎCCJ, decizie (scj.ro #230302)

Soluția instanței de fond Prin Sentința Civilă nr. 75/2024 din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtelor Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscal - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Admininistrația Județeană a Finațelor Publice Satu Mare, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj, a anulat în parte Decizia nr. 252/18.11.2020 emisă de Agenția Naționala de Administrare Fiscal - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia nr. F-SM 289/06.07.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Admininistrația Județeană a Finațelor Publice Satu Mare, precum și raportul de inspecție fiscală nr. F-SM 273/06.07.2020 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Admininistrația Județeană a Finațelor Publice Satu Mare, cu privire la parte din obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei aferente „mesei servite” , respectiv cu privire la suma de 2.689.674,3 lei, reprezentând obligații fiscale stabilite suplimentar. Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 22.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Cererile de recurs Împotriva Sentinței Civile nr. 75/2024 din 16 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal au promovat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. În cadrul cererii sale de recurs, recurenta - pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și respingerea în tot a acțiunii reclamantei, ca nefondate. La rândul său, recurenta - pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecând, să se dispună în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate, ca neîntemeiate, cu consecința menținerii, ca fiind legale și temeinice a actelor administrative fiscale ce au fost emise și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Apărările formulate în cauză Împotriva celor două recursuri formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a formulat apărări intimata - reclamantă A S.R.L., în cadrul unei întâmpinări, aceasta solicitând a se constata nulitatea recursurilor, în temeiul art. 489 C. proc. civ., pentru lipsa motivării reale a acestora și, pe fond, respingerea recursurilor, ca nefondate.

Răspunsul la întâmpinare Cele două recurente au combătut apărările intimatei - reclamante A. S.R.L., din cadrul întâmpinării, prin Răspunsuri la întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursurilor În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 25 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a excepției nulității recursurilor, invocată de intimata - reclamantă în cadrul întâmpinării, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua Încheierii de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din prezenta decizie, luând act și de concluziile orale formulate de intimata - reclamantă, prin apărătorul său, pe fondul recursurilor deduse judecății, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul celor două recursuri.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurilor formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare sunt întemeiate , urmând a fi admise, în considerarea argumentelor în continuare arătate: Curtea pe recursurile declarate de recurentele pârâte. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței recurate prin care a fost admisă în parte acțiunea atât în ceea ce privește motivarea soluției dispuse, bazată greșit pe concluziile raportului de expertiză cât și în ceea ce privește interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în ceea ce privește aprecierea greșită a primei instanțe cu privire la natura alocației individuală de hrană acordată de intimata-reclamantă în perioada octombrie 2017- iulie 2018 în sensul că această alocație nu reprezintă venit de natură salarială fiindu-i aplicabil regimul tichetelor de masă conform Legii nr. 142/1998. În cadrul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. recurenta - pârâtă invocă următoarele aspecte de nelegalitate ale soluției recurate pe soluția de admitere în parte a acțiunii. Se invocă faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat diferit tratamentul fiscal pe diferitele perioade verificate. În opinia recurentei - pârâte din punctul de vedere al tratamentului fiscal nu se poate face distincție între perioada cuprinsă din octombrie 2017 - iulie 2018, pentru care a fost admisă acțiunea, cu cea cuprinsă între august - decembrie 2018, perioadă față de care actele fiscale au fost menținute și acțiunea respinsă. Pentru întreaga perioada octombrie 2017 - decembrie 2018, acordarea unei mese în cantina proprie pentru angajații prezenți la munca nu respecta nici condițiile de formă și condițiile de fond astfel încât să fie considerate acordare de tichete de masa în accepțiunea Legii nr. 142/1998. Reconsiderarea acordarii alocației de hrana ca și avantaj de natura salarială are la baza nu doar nerespectarea condițiilor de forma ci și nerespectarea condițiilor de fond, întrucât nu sunt respectate prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 142/1998 cu privire la valabilitatea tichetelor de masa: „Fiecare tichet de masa este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost inseriat de către unitatea emitenta și dacă cuprinde, cel puțin, următoarele mențiuni: a) numele și adresa emitentului; b)valoarea nominală a tichetului de masa; c)date referitoare la perioada de valabilitate;” . În situația concretă referitoare la modul în care au fost acordate masa în timpul serviciului, angajații își pierd dreptul la utilizarea sumelor stabilite în condițiile în care angajatul nu se prezintă la cantina în aceeași zi. Totodată aceștia sunt privați de dreptul acordat de lege prin care aceștia ar fi putut achiziționa produse alimentare din alte unități de alimentație publica sau magazine alimentare. Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, actualizată, prevede la art. 5 următoarele: „(1) Angajatorul distribuie salariaților tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare” . În Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă H.G. nr. 5/1999 se prevede la art. 9 că: „Angajatorii distribuie salariaților tichetele de masă, lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare...” iar la art. 32 : „Angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, pot achiziționa, tipări și distribui tichete de masă, cu respectarea prevederilor art. 28, numai salariaților proprii, încadrati cu contract individual de muncă” . Un alt aspect de nelegalitate privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 76 alin. (3) lit. b) C. fisc., art. 76 alin. (2) lit. s) din același act normativ, inclusiv a Normelor metodologice de aplicare. Se arată că instanța de fond a apreciat greșit în sensul că alocația de hrană acordată de reclamantă în perioada octombrie 2017 iulie 2018 nu reprezintă venit de natură salarială supus impozitului pe venit conform art. 76 alin. (3) lit. b) C. fisc. În situația în care, condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea angajații nu sunt de natura celor grele și vătămătoare, orice avantaj primit în mod gratuit de aceștia, inclusiv hrana, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii cu impozit pe venit, potrivit prevederilor art. 76 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Masa acordată salariaților reprezintă avantaj de natura salarială și este impozitat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2), lit. s) C. fisc., nefiind exceptat din baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii, societatea nedesfășurând activitatea într-un domeniu în care se impune acordarea alimentației de protecție, așa cum este aceasta definită la art. 14 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, în vigoare în perioada verificată, care prevede: „Alimentația de protecție se acorda în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru… ” . Se arată că în mod nelegal prima instanță a constatat a fi îndeplinite pentru o anumită perioadă condițiile prevăzute de Legea nr. 142/1998 și a aplicat reclamantei regimul fiscal aplicabil tichetelor de masă fără ca reclamanta-intimată să îndeplinească condițiile de fond și de formă pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 142/1998. Alt aspect de nelegalitate privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii. Recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, a art. 9 alin. (1) și (3) art. 16 din H.G. nr. 23/2015, a art. 22 din H.G. nr. 23/2015 în sensul concluziei primei instanțe potrivit căreia alocația individuală de hrană acordată reprezentată de masa caldă în cantina restaurant proprie îndeplinește pentru perioada octombrie 2017 - iulie 2018 cerințele legale privind tichetele de masă și nu reprezintă în consecință un venit de natură salarială supus impozitării. Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin H.G. nr. 23/2015, reglementează posibilitatea acordării unei alocații individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie sau pe suport electronic, condițiile de formă pe care trebuie să le respecte tichetele de masă fiind stricte. Potrivit prevederilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete pot achiziționa, tipări și distribui tichete de masa pe suport hârtie numai salariaților proprii, fiind obligați să asigure evidența, circulația și păstrarea tichetelor de masă pe suport hârtie, astfel încât să poată face dovada cheltuielilor efectuate în acest scop, în vederea aplicării prevederilor art. 8 din Legea nr. 142/1998, referitoare la deductibilitatea la calcul impozitului pe profit, în limitele valorii nominale prevăzute de lege. Conform prevederilor art. 9 alin. (1) și (3) și art. 16 din H.G. nr. 23/2015, tichetele de masă se distribuie lunar, în ultima decadă a lunii, pentru luna următoare, iar în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, unitatea emitentă transferă valoarea nominală a tichetelor pe suport electronic lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, condiții neîndeplinite în cauză de societatea reclamanta. Acordarea de către societatea reclamantă a unei mese în cantina proprie în valoare de 5 lei, salariaților prezenți la muncă, respectiv în momentul în care aceștia se pontează cu cartela de prezență sau în baza listei de prezență întocmită separat în cazul în care cartela este uitată acasă sau pierdută, nu demonstrează îndeplinirea condițiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998. În cadrul recursului se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451-453 C. proc. civ. în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii în totalitate cu menținerea actelor contestate ca legal emise. La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, invocându-se în acest sens Decizia nr. 752/2022 pronunțată de Î.C.C.J., Secția contencios administrativ și fiscal prin care s-a constatat nulitatea recursurilor declarate de recurentele-pârâte în alt dosar nr. x/2019 și, în subsidiar, pe fond, s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În cadrul întâmpinării se invocă ca aspect prealabil incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. – efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce privește soluția de anulare dispusă de prima instanță, în raport de situația definitivă în dosar. Cu privire la această soluție se invocă efectul pozitiv al sentinței civile nr. 130/9 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul anterior nr. x/2019, sentința rămasă definitivă în baza Deciziei Î.C.C.J. nr. 751 din 10.02.2022 prin care s-a constatat nulitatea recursurilor. Apreciază reclamanta-intimată în sensul incidenței dispozițiilor art. 431 C. proc. civ. în prezenta cauză față de faptul că problema litigioasă a tratamentului fiscal aplicabil a fost dezlegat definitiv în dosarul nr. x/33/2019, dezlegarea care se impune și în ceea ce privește soluționarea prezentelor recursuri. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legal, reglementările interne și concluziile raportului de expertiză în sensul tratamentului fiscal aplicabil respectiv că alocația individuală nu este avantaj de natură salarială în sensul art. 76 alin. (1) și (2) lit. s) și alin. (3) lit. b) și alin. (4) lit. b) și e) C. fisc. La dosar s-a depus răspuns la întâmpinare de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca. Motivat, Curtea în ședința publică din 25.03.2025 a respins excepția recursurilor apreciind că aspectul de nelegalitate invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., decizia din recurs invocată nr. 751/2022 fiind o decizie de speță, aprecierea asupra recursurilor din acea cauză fiind o chestiune judecată și apreciată ca atare de acel complet. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 431 C. proc. civ. respectiv efectul pozitiv al sentinței civile nr. 130/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/33/2019 urmează a fi analizată odată cu recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva sentinței de fond care formează obiectul dosarului nr. x/33/2021. Curtea analizând recursurile declarate în raport de cazurile de casare invocate le apreciază pentru următoarele considerente comune ca fiind fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept incidente în stabilirea tratamentului fiscal privind alocația individuală de hrană acordată de reclamanta-intimată reprezentată de masa caldă în cantina-restaurant propriu. Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este incident în ceea ce privește motivarea primei instanțe care susține soluția de admitere a acțiunii apreciată de către instanța de recurs ca nelegală în raport de dispozițiile legale incidente, respectiv cerințele legale privind tichetele de masă. În cadrul analizei recursurilor, Curtea nu va reține incidența dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în sensul invocat de reclamanta-intimată prin întâmpinarea depusă la dosar. În cauză Curtea apreciază în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în sensul aplicării efectului pozitiv al lucrului judecat, în sensul solicitat de reclamanta-intimată în raport de sentința civilă nr.130/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția contencios administrativ și fiscal prin care s-a constatat nulitatea recursurilor. Sentința invocată reprezintă în opinia Curții o decizie de speță care a avut obiect diferit și care nu poate fi reținută în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respectiv o chestiune litigioasă care să fi fost dezlegată și care să se impună cu putere de lucru judecat în al doilea cel care formează obiectul recursurilor de față. În cauză Curtea apreciază îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., motiv comun ambelor recursuri, sentința recurată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și de anulare a actelor contestate numai în ceea ce privește perioada cuprinsă din octombrie 2017 - iulie 2018 și menținerea actelor pentru perioada august - decembrie 2018. În raport de soluția recurată Curtea apreciază ca fondat aspectul de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă sub aspectul stabilirii unui tratament fiscal diferit raportat la perioada controlată. Curtea apreciază că pentru toată perioada controlată octombrie 2017 - decembrie 2018 alocația individuală de hrană acordată de reclamanta-intimată, reprezentată de masa caldă în cantina-restaurant propriu, reprezintă un avantaj de natură salarială inclusiv pentru perioada octombrie 2017 iulie 2018, nefiind îndeplinite condițiile legale de fond și de formă privind regimul tichetelor de masă. Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin H.G. nr. 23/2015, reglementează posibilitatea acordării unei alocații individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie sau pe suport electronic, condițiile de formă pe care trebuie să le respecte tichetele de masă fiind stricte. Potrivit prevederilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete pot achiziționa, tipări și distribui tichete de masa pe suport hârtie numai salariaților proprii, fiind obligați să asigure evidența, circulația și păstrarea tichetelor de masă pe suport hârtie, astfel încât să poată face dovada cheltuielilor efectuate în acest scop, în vederea aplicării prevederilor art. 8 din Legea nr. 142/1998, referitoare la deductibilitatea la calcul impozitului pe profit, în limitele valorii nominale prevăzute de lege. Conform prevederilor art. 9 alin. (1) și (3) și art. 16 din H.G. nr. 23/2015, tichetele de masă se distribuie lunar, în ultima decadă a lunii, pentru luna următoare, iar în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, unitatea emitentă transferă valoarea nominală a tichetelor pe suport electronic lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, condiții neîndeplinite în cauză de societatea reclamantă. Acordarea de către societatea reclamanta a unei mese în cantina proprie în valoare de 5 lei, salariaților prezenți la muncă, respectiv în momentul în care aceștia se pontează cu cartela de prezență sau în baza listei de prezență întocmită separat în cazul în care cartela este uitată acasă sau pierdută, nu demonstrează îndeplinirea condițiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998. Astfel, din punct de vedere al tratamentului fiscal aplicabil, Curtea apreciază și pentru perioada octombrie 2017 - iulie 2018 în sensul că alocația de hrană acordată sub forma masei servite pe baza cartelei de pontaj reprezintă un avantaj de natură salarială nefiind îndeplinite condițiile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Astfel, sub aspectul tratamentului fiscal, Curtea opinează că același tratament fiscal constatat pentru perioada august 2018 - decembrie 2018, perioadă în care masa servită în aceleași condiții a fost apreciată ca avantaj salarial se impune și pentru perioada față de care prima instanță a apreciat greșit în sensul că alocația de hrană nu reprezintă un avantaj salarial. În mod greșit prima instanță a validat concluziile raportului de expertiză, deoarece acestea nu demonstrează îndeplinirea condițiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzut de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 în sensul elementelor obligatorii care trebuie să le conțină suportul electronic pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 142/1998. Potrivit prevederilor art. 32 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete pot achiziționa, tipări și distribui tichete de masa pe suport hârtie numai salariaților proprii, fiind obligați să asigure evidența, circulația și păstrarea tichetelor de masă pe suport hârtie, astfel încât să poată face dovada cheltuielilor efectuate în acest scop, în vederea aplicării prevederilor art. 8 din Legea nr. 142/1998, referitoare la deductibilitatea la calcul impozitului pe profit, în limitele valorii nominale prevăzute de lege. Conform prevederilor art. 9 alin. (1) și (3) și art. 16 din H.G. nr.23/2015, tichetele de masă se distribuie lunar, în ultima decadă a lunii, pentru luna următoare, iar în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, unitatea emitentă transferă valoarea nominală a tichetelor pe suport electronic lunar, în ultima decadă a fiecărei luni, condiții neîndeplinite în cauză de societatea reclamantă. Acordarea de către societatea reclamantă a unei mese în cantina proprie în valoare de 5 lei, salariaților prezenți la muncă, respectiv în momentul în care aceștia se pontează cu cartela de prezență sau în baza listei de prezență întocmită separat în cazul în care cartela este uitată acasă sau pierdută, nu demonstrează îndeplinirea condițiilor obligatorii ale unui tichet de masă electronic prevăzute de art. 22 din H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, respectiv „Suportul electronic emis de unitatea emitenta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: a) date care definesc angajatorul: - denumirea; - codul fiscal; b) numele și prenumele salariatului beneficiar al tichetelor de masă; c) interdicția de a fi utilizat pentru achiziționarea de produse nealimentare, inclusiv țigări și produse alcoolice, imprimată pe versoul suportului electronic; d) denumirea unității emitente; e) numărul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic; f) perioada de valabilitate a suportului electronic; g) elemente de siguranță a suportului electronic (PIN, CIP); h) cuvintele „TICHET DE MASĂ ELECTRONIC”, cu litere majuscule pe rectoul electronic.” Prin urmare, legiuitorul nu a pus la dispoziție o opțiune de a acorda alocația individuală de hrană fără ca societatea să aibă obligația emiterii tichetelor de masă pe suport hârtie sau electronic, respectiv a reglementat ca în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, fie să fie distribuite tichetele de masă pe suport hârtie lunar, fie să aibă loc un transfer lunar al valorii nominale a tichetelor pe suport electronic. Aplicarea unui tratament fiscal diferit pentru cele două perioade reprezintă un avantaj selectiv – nelegal acordat reclamantei-intimate în condițiile în care pentru toată perioada Curtea apreciază că nu erau îndeplinite condițiile de fond și de formă obligatorii prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. În ceea ce privește în concret suma reținută de plată în sarcina reclamantei-intimate, aceasta a fost calculată în funcție de evidențele contabile a societății a masei acordate salariaților în cuantum de 5 lei pe zi, dar plecând de la reconsiderarea legală a acestei sume ca fiind un avantaj salarial, primit în baza raportului de muncă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 142/1998 pentru ca reclamanta să beneficieze de fiscalitatea aplicabilă tichetelor de masă. Față de cele expuse Curtea apreciază ca neîntemeiată acțiunea reclamantei în totalitate actele contestate fiind legal emise, sentința recurată urmând a fi casată, iar acțiunea în urma rejudecării urmând a fi respinsă ca atare, recursurile urmând a fi admise în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Sentința recurată urmând a fi casată, iar acțiunea în rejudecare respinsă, nu mai sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., deoarece „partea care pierde procesul” este reclamanta-intimată și, în consecință, sunt incidente dispozițiile Deciziei RIL nr. 3/2020. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta-intimată în recurs aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Față de considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496-497 C. proc. civ. a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. A casat sentința atacată și, rejudecând, a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. A respins, ca nefondată, cererea privind plata cheltuielilor de judecată.