ÎCCJ, Decizia nr. 68/2022
ÎCCJ, Decizia nr. 68/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 21 martie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca tardivă, cererea formulată de S.C. A. S.R.L., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin decizia civilă nr. 217 din 24 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2021. Împotriva încheierii menționate, S.C. "A." S.R.L. a formulat contestație în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
În dosarul nr. x/2022, la termenul de astăzi, 21 martie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a cererii, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., excepție de procedură, care face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei și care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 26 alin. (1) și art. 32 și art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa judiciară de timbru de 100 RON, dovada achitării acesteia atașându-se cererii, conform art. 508 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (2) C. proc.
civ., incident în succesiunea căilor de atac exercitate în cauză. Contrar dispozițiilor legale menționate, contestatoarea nu a atașat la contestația în anulare dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu și-a îndeplinit nici ulterior această obligație legală - deși a fost citată cu mențiune în acest sens - astfel că este incidentă sancțiunea nulității cererii prevăzută de art. 508 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de S.C. "A." S.R.L. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2022.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.