ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 31.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 22023/10.12.2019 emisă de F.G.A. întrucât argumentele admiterii în parte a cererii de plată a petentului, doar pentru suma de 3.147 RON, nu sunt veridice și, totodată, obligarea pârâtului la plata diferenței rămase de 1.752,64 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând diferența dintre contravaloarea avariilor suferite în evenimentul rutier din data de 19.06.2014 și suma acceptată la plată de pârât.

Prin sentința nr. 135 din 09.02.2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant;

(ii) a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A.;

(iii) a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect anularea deciziei nr. 22023/10.12.2019, ca neîntemeiată.

(iv) în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., a dispus sancționarea reclamantului A. cu amendă judiciară de 1.000 RON, pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri principale, vădit netemeinice.

(v) Executorie, în cea ce privește amenda judiciară.

(vi) a dispus darea în debit a reclamantului A. cu amenda judiciară în cuantum 1.000 RON, pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. și emiterea unei adrese către organele fiscale competente pentru punerea în executare a amenzii judiciare aplicate.

Împotriva sentinței nr. 135 din 09.02.2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu consecința înlăturării sancțiunii aplicate.

3.1. În ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, recurentul a criticat modalitatea de stabilire a prejudiciului, invocând încălcarea prevederilor art. 1385 C. civ. și art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015.

A arătat că excluderea de la plata despăgubirilor reprezentând TVA aferentă costului reparațiilor autovehiculului avariat este greșită, întrucât indiferent dacă reparația se face prin asigurător sau în regie proprie de către asigurat prin procurarea pieselor, în ambele variante păgubitul datorează TVA, or, acesta trebuie acordat ca un prejudiciu viitor cert, de vreme ce reparația încă nu s-a efectuat.

La stabilirea daunelor-interese trebuie să se țină seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe.

În virtutea reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ., intimatul-pârât avea obligația de a acoperi în integralitate despăgubirea, inclusiv taxa pe valoare adăugată, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2 și următoarele din Legea 213/2015.

În raport de considerentele hotărârii în care se reține că TVA nu se datorează păgubitului întrucât acesta nu a depus factura fiscală de reparație, bazându-se pe un deviz estimativ, și în acestă situație, de reparare ulterioară a autovehiculului, tot păgubitul trebuie să achiziționeze piesele necesare.

Chiar și în cazul în care nu le va achiziționa păgubitul, ci unitatea reparatoare, cheltuielile vor fi suportate tot de reclamant. În cele două situații expuse, cu siguranță acesta nu va fi exonerat de plata TVA, fiind nevoit să suporte contravaloarea lui din propriile resurse, ipoteză care este de neacceptat și care contravine normelor juridice amintite anterior.

Or, instanța, deși a menționat o serie de texte de lege, niciunul dintre ele nu prevede scutirea pârâtului de la plata TVA.

Mai mult, nu prezintă relevanță dacă intimatul desfășoară sau nu o activitate economică sau are calitatea de persoană impozabilă în sensul art. 146 din Codul fiscal, întrucât nu este persoana juridică ce efectuează reparația autoturismului pentru a se putea susține că nu pretinde TVA, ci garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, deci implicit a TVA-ului aferent acestor reparații.

3.2. În ceea ce privește dispoziția de sancționare cu amendă judiciară de 1.000 RON pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri principale vădit netemeinice, recurentul a solicitat înlăturarea sancțiunii aplicate motivat de faptul că nu a intenționat decât să apeleze la instanța de judecată pentru a obține repararea integrală a prejudiciului.

Anularea amenzii aplicate de prima instanță se impune și din perspectiva soluției de respingere a excepției lipsei calității sale procesual active, în condițiile în care s-a reținut că recurentul are calitatea procesuală oferită de dispozițiile C. proc. civ. pentru a fi titularul acestei acțiuni.

La termenul de dezbateri, constatând că recursul formulat împotriva sentinței recurate vizează două capete de cerere, care trebuie examinate distinct, întrucât sunt supuse unor regimuri juridice diferite, Înalta Curte a dispus recalificarea recursului îndreptat împotriva măsurii amenzii judiciare aplicate, drept cerere de reexaminare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 22023/10.12.2019 emisă de pârâtul Fondul de Grantare a Asiguraților prin care a fost admisă în parte cererea de plată pentru suma de 3.147 RON (reprezentând manoperă – 90 RON și piese auto- 3057,10 RON) și respinsă la plată pentru diferența de 1.752,64 de RON.

Cu privire la critica propriu-zisă adusă soluției primei instanțe, vizând modalitatea de stabilire a prejudiciului, Înalta Curte reține că motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

Din actele dosarului, rezultă că la data 19.06.2014 a avut loc un eveniment rutier din culpa recurentului A., care, în timp ce conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, a lovit o groapă, avariind janta și anvelopa.

Întrucât recurentul-reclamant avea încheiată o poliță de asigurare tip Casco la S.C. B. S.A., iar aceasta a intrat în procedura falimentului, cererea de despăgubire a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin Decizia nr. 22023/10.12.2019, pârâtul FGA a admis cererea de plată pentru suma de 3.147 RON (reprezentând manoperă – 90 RON și piese auto- 3057,10 RON) și a respins cererea pentru diferența de 1.752,64 de RON.

Instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și a respins acțiunea reclamantului.

Cu privire la critica propriu-zisă adusă soluției primei instanțe, vizând modalitatea de stabilire a prejudiciului, Înalta Curte reține că motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

Recurentul -reclamant invocă încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015 și art. 1385 C. civ., susținând că intimatul-pârât avea obligația de a acoperi în integralitate despăgubirea, inclusiv taxa pe valoare adăugată.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile, iar conform prevederilor art. 1385 alin. (1) din C. civ., prejudiciul trebuie să fie acoperit integral.

Însă, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, în lipsa unei facturi fiscale purtătoare de TVA, recurentul-reclamant nu poate pretinde cu titlu de despăgubiri și TVA-ul aferent costului reparațiilor autovehiculului avariat, întrucât nu a făcut dovada că a plătit reparația și a suportat plata TVA în baza unei facturi fiscale emise de prestatorul de servicii.

Recurentul a depus la dosarul de daună doar un deviz estimativ de lucrări, care nu poate, în circumstanțele concrete ale prezentei cauze, să facă dovada realizării efective a reparațiilor, în sensul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, pentru a justifica interpretarea proprie din cererea de recurs.

Prin Decizia nr. 12/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 191 alin. (1) din C. proc. civ., partea în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. pentru introducerea, cu rea credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unor căi de atac vădit netemeinice, prin aceeași hotărâre prin care au fost soluționate aceste cereri, poate formula critici care vizează amendarea sa numai pe calea cererii de reexaminare, neputând supune aceste critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului",

Prin urmare, cererea prin care recurentul a criticat sancționarea sa cu amendă judiciară, constituie o cerere de reexaminare reglementată de art. 191 C. proc. civ., chiar dacă a fost intitulată greșit "recurs".

În conformitate cu prevederile art. 191 C. proc. civ.:

"(1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 190 (cea prin care a fost aplicată amenda judiciară), cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.

(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

(3) În toate cazurile, cererea se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea".

Având în vedere dispozițiile imperative expuse, competența de soluționare a cererii de reexaminare, astfel cum a fost calificată, nu aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci aparține unui alt complet al instanței care a dispus măsura sancționatorie, în speță, secției a IX-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va recalifica recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleași sentințe, în ceea ce privește sancțiunea amenzii, în cerere de reexaminare și va declină competența de soluționare a cererii de reexaminare în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 135 din 09.02.2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Recalifică recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleași sentințe, în ceea ce privește sancțiunea amenzii, în cerere de reexaminare.

Declină competența de soluționare a cererii de reexaminare în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.