ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5492/2024

HOTĂRÂRE
26.11.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5492/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Contestații electorale la data de 01 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, astfel cum a fost precizată, reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâții Biroul Electoral Central și Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița Năsăud, a solicitat anularea deciziei nr. 192D/30.10.2024 de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal nr. x/29.10.2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița Năsăud, emise de Biroul Electoral Central și anularea procesului-verbal nr. x/29.10.2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița Năsăud.

2.1. Prin sentința civilă nr. 40 din data de 05 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București – Contestații electorale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.. și pe pârâții Biroul Electoral de Circumscripție nr. 6 Bistrița-Năsăud și Biroul Electoral Central, în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, instanța a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ("sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică"), din a căror interpretare a observat că delimitarea competenței materiale în primă instanță de soluționare a acțiunilor de contencios administrativ și fiscal, între tribunal și curtea de apel, se face, ca principiu, pe baza criteriului rangului autorității de la care emană actul administrativ contestat, cu excepția litigiilor privitoare la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, unde criteriul este cel al sumei în discuție.

Astfel, a apreciat că în prezenta cauză, competența de soluționare se stabilește în funcție de criteriul rangului autorității emitente a actului contestat, întrucât procesul-verbal nr. x din data de 29 octombrie 2024 nu are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Curtea de Apel a reținut că în speță se contestă un act emis de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud, iar împrejurarea că reclamanta înțelege să se judece și în contradictoriu cu Biroul Electoral Central nu este suficientă pentru a modifica competența materială de soluționare a cauzei, cât timp acest pârât nu a emis un act administrativ de natură a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.

A mai reținut că determinant pentru stabilirea competenței este actul principal, care produce efecte juridice prin el însuși, de sine stătător, în speță, acesta fiind procesul-verbal nr. x din data de 29 octombrie 2024, emis de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud, în timp ce actul emis de pârâtul Biroul Electoral Central în soluționarea contestației formulate de reclamantă nu reprezintă decât expresia parcurgerii procedurii prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 raportat la art. 6 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 13 noiembrie 2024, sub număr x/2024.

2.2. Prin sentința civilă nr. 313 din data de 18 noiembrie 2024, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Mureș invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâții Biroul Electoral Central și Biroul Electoral de Circumscripție nr. 6 Bistrița-Năsăud, în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență intervenit.

În considerentele sentinței, Tribunalul Bistrița-Năsăud a reținut, în esență, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 208/2015, precum și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 325/2004, prin care s-a statuat că nereglementarea unor căi de atac specifice împotriva tuturor actelor emise de structurile electorale nu înseamnă excluderea accesului la justiție; aceste hotărâri, pronunțate în cadrul jurisdicțiilor specifice activității electorale, pentru care nu se prevede o cale de contestare specială, pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrativ, fiind acte cu caracter jurisdicțional ale organelor administrative.

De asemenea, a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, în raport cu care competența materială și teritorială de soluționare a prezentei contestații, astfel cum a fost precizată, revine Curții de Apel București, prin raportare la calitatea de instituție centrală a pârâtului Biroul Electoral Central și la sediul acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București – Contestații electorale, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A.. privind anularea Deciziei nr. 192D/30.10.2024, emisă de Biroul Electoral Central în soluționarea contestației formulate împotriva Procesului-verbal nr. x/29.10.2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud, precum și anularea acestui proces-verbal.

Înalta Curte constată că actele atacate vizează alegerile din 2024 pentru Senat și Camera Deputaților.

De asemenea, se constată că Decizia nr. 192D/30.10.2024, emisă de Biroul Electoral Central constituit pentru Alegerile parlamentare din 2024, a fost dată în soluționarea cererii reclamantei de completare a Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud cu reprezentanții A..

Raportat la obiectul hotărârii Biroului Electoral Central contestată în prezenta cauză, se reține că Legea nr. 208/2015 nu cuprinde prevederi care să acorde unei anumite instanțe competența de a soluționa contestațiile formulate împotriva hotărârilor Biroului Electoral Central prin care se soluționează contestațiile formulate împotriva birourilor electorale de circumscripție județeană.

Conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 "contestațiile se depun la și se soluționează de către organismul electoral constituit la nivelul imediat superior celui la care funcționează biroul la care se referă contestația sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care contestația se referă la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Decizia organismului electoral sau, după caz, hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă".

Cu toate acestea, prin Decizia RIL nr. 1/2017, Înalta Curte a statuat că atunci când legea organică stabilește o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudență s-a recunoscut dreptul de acces la justiție potrivit legii contenciosului administrativ, ca jurisdicție cu caracter general în materia actelor administrative. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a statuat că hotărârile emise de biroul electoral județean și de Biroul Electoral Central au caracterul unor acte administrative care sunt supuse controlului judecătoresc. A exclude aceste acte de la controlul judecătoresc ar echivala cu o denegare de dreptate, cu o încălcare a prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (2), care dispun că nicio lege nu poate îngrădi dreptul persoanelor fizice sau juridice de a se adresa justiției.

Totodată, Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 429/2023, respectiv Decizia nr. 325/2004, a statuat că hotărârile emise de Biroul Electoral Central sunt acte cu caracter jurisdicțional ale organelor administrative și nu sunt excluse de la controlul judecătoresc, reținând că nereglementarea unor căi de atac specifice împotriva tuturor actelor emise de structurile electorale nu înseamnă excluderea accesului la justiție. Aceste hotărâri, pronunțate în cadrul jurisdicțiilor specifice activității electorale, pentru care nu se prevede o cale de contestare specială, pot fi atacate în condițiile legii contenciosului administrativ, fiind acte cu caracter jurisdicțional ale organelor administrative.

În prezenta speță procesul-verbal emis de biroul de circumscripție județeană are cale de atac reglementată de lege, respectiv contestație la Biroul Electoral Central.

Decizia emisă de acest birou electoral central poate fi contestată în condițiile legii contenciosului administrativ, iar în caz de o eventuală admitere a contestației, acesta va avea ca efect anularea deciziei și ca o consecință firească și a procesului-verbal încheiat de biroul județean – ceea ce nu înseamnă că prin contestație se poate ataca direct la instanță procesul-verbal, ci doar decizia.

Astfel, Înalta Curte reține că determinarea instanței competente în această cauză se face conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege anterior citat prevede două criterii de stabilire a competenței, în speță fiind incident criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat, întrucât hotărârea Biroului Electoral Central ce face obiectul contestației nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, astfel că nu se aplică criteriul valoric.

Cum pârâtul Biroul Electoral Central reprezintă o autoritate publică centrală, competența materială de soluționare a contestației revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Instanța constată că, în cauză, actul contestat este reprezentat de decizia nr. 192D/30.10.2024 emisă de Biroul Electoral Central, astfel că, în funcție de criteriul rangului autorității emitente a actului contestat, competența materială aparține curților de apel.

Cu privire la competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că atât reclamanta, cât și autoritatea publică centrală au sediul în București, astfel că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența aparține Curții de Apel București.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel București – Contestații electorale.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâții Biroul Electoral Central și Biroul Electoral de Circumscripție nr. 6 Bistrița Năsăud, în favoarea Curții de Apel București – Contestații electorale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 26 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2025
Ședința publică din data de 27 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2024-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5596/2024
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureș
ÎCCJ 2024-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2586/2024
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Contestații Electorale la
ÎCCJ 2024-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5456/2024
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureș
ÎCCJ 2024-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5490/2024
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
Sursă