ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 22 octombrie 2024
Asupra contestației de față;
Din examinarea actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2024 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. de dosar x/2021, contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au fomulat contestație privind tergiversarea procesului, solicitând să se dispună luarea măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății, respectiv redactarea și comunicarea Deciziei nr. 343/25.06.2024, întrucât până la momentul formulării cererii, hotărârea nu a fost redactată.
La data de 18.10.2024, intimatul Municipiul Târgu Mureș a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere faptul că hotărârea a fost comunicată instituției intimate la data de 18 septembrie 2024.
Înalta Curte, analizând contestația la tergiversarea procesului, în raport de actele și lucrările dosarului, de stadiul soluționării dosarului nr. x/2021 ce face obiectul prezentei contestații, precum și de dispozițiile legale incidente, urmează a o respinge, ca rămasă fără obiect, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 522 din C. proc. civ. " 1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat."
Din aceste dispoziții legale rezultă că scopul procedurii contestației privind tergiversarea procesului este acela de a se lua măsurile legale pentru ca situația de tergiversare să înceteze.
Verificându-se în sistemul Ecris stadiul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin raportare și la susținerile contestatorilor, dar și la apărările formulate de intimatul Municipiul Târgu Mureș în cuprinsul întâmpinării, se constată că Decizia nr. 343 R/25.06.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost redactată la data de 11 septembrie 2024 și comunicată părților.
Față de această situație de fapt Înalta Curte constată că în prezent nu mai subzistă argumentele privitoare la nemotivarea hotărârii, motiv pentru care contestația ce vizează tergiversarea procesului a rămas fără obiect, nemaiexistând astfel o situație de tergiversare care să impună a fi înlăturată.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., ca rămasă fără obiect, sens în care
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. în ceea ce privește Decizia nr. 343 R/25.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca rămasă fără obiect.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 octombrie 2024.