ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3276/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23.01.2024 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătatii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, să se dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Regorafemb (denumire comercială Stivargat) și, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., executarea ordonanței fără somație sau fără trecerea unui termen

1.2. Prin sentința civilă nr. 39 din 8 februarie 2024, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România și a respins acțiunea exercitată în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității invocate de Ministerul Sănătății și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea cererii de ordonanță președințială.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele formulate prin cererea de chemare în judecată, referitoare la îndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că argumentele recurentei nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Sănătății.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale neputându-se subsuma ipotezei prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei față de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentei-reclamante de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a relua argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, fără, însă, a combate considerentele instanței de fond și fără a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate a hotărârii recurate.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, în raport cu motivul de casare invocat, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestora. De asemenea, reiterarea soluțiilor pronunțate în dosare similare aflate pe rolul instanțelor de judecată nu poate constitui motivare a căii de atac.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 39 din 8 februarie 2024 a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.