ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3595/2024

HOTĂRÂRE
21.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3595/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 22/10.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad.

Prin încheierea din 5 martie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, constatând lipsa nejustificată a părților, care deși legal citate nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a trecut dosarul în arhiva instanței, în nelucrare, până la stăruința părților .

Împotriva încheierii din 5 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul- revizuent A..

Analizând cu prioritate excepției netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că recurentul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.:

"la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, …", iar potrivit alin. (3):

"mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. ..."

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."

De asemenea, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că recurentul avea obligația să atașeze, la cererea de recurs, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Or, recurentul-reclamant nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței.

În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

Admite excepția netimbrării, invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentul - revizuent A. împotriva încheierii din 5 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2024
Ședința publică din data de 21 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii nr.
ÎCCJ 2024-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2024
Ședința publică din data de 21 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii de
ÎCCJ 2024-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4421/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin cererea înregistrată, la d
ÎCCJ 2024-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5231/2024
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția d
ÎCCJ 2025-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2025
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, la dat
Sursă