ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 iunie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată, 2023 petentul A. a formulat cerere de reexaminare încheierii civile din data de 05.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2023 prin care a solicitat admiterea cererii si revenirea asupra anulării cererii, cu consecința retrimiterii cauzei la completul inițial învestit în vederea continuării procedurii în conformitate cu disp. art. 200 alin. (8), art. 201 C. proc. civ.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 28/2024 din 22.01.2024, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de reexaminare a încheierii din data de 05.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2023, formulată de reclamantul A., ca fiind nelegal timbrată.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile nr. 28/2024 din 22 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petentul A..
Soluția și considerentele instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepției netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că recurentul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.:
"la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, …", iar potrivit alin. (3):
"mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. ..."
Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:
"Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."
De asemenea, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță:
"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că recurentul avea obligația să atașeze, la cererea de recurs, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
Or, recurentul-reclamant nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței.
În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 28/2024 din 22 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.