Decizia nr. 2297/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Brașov, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, să dispună obligarea pârâților la restituirea CASS care i-a fost reținută nelegal, pe întreg anul 2022, din cuantumul pensiei ce depășește suma de 4.000 RON, conform O.U.G. nr. 130/2021, sumă actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, cu dobânda legală. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea de ședință din 03 aprilie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României; - a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, invocată de pârâții Guvernul României și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov; - a respins excepția nulității acțiunii invocată de către pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului; - a respins excepția inadmisibilității acțiunii, respectiv a prematurității acțiunii, invocată de către pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocată de acest pârât prin întâmpinare; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii Brașov, invocată din oficiu; - a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, formulată de către pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov; - a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes a reclamantului cu privire la cererea de plată a despăgubirilor constând în sume egale cu cele reținute începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021; - a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și a amânat pronunțarea în cauză la data de 10.04.2023. Prin sentința civilă nr. 48 din 10 aprilie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei de interes a cererii privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu cele reținute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, invocată din oficiu; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023; - a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective; - a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021; - a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Casa Județeană de Pensii Brașov, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; - a obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului suma de 152,5 RON cheltuieli de judecată efectuate în cauză cu titlu de taxe judiciare de timbru. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din 3 aprilie 2023 și a sentinței civile nr. 48 din 10 aprilie 2023 ale Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Sub un prim aspect, a arătat că instanța fondului a pronunțat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, în principal, cu încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății și nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, respectiv principiul disponibilității, ceea ce atrage nulitatea hotărârii. Instanța de fond a acordat altceva decât s-a cerut, atunci când a admis, în parte, acțiunea în contradictoriu cu Guvernul României, obligând această autoritate la plata de despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației și în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului. Or, reclamantul a indicat punctual solicitarea formulată, la fila x pct. (l) din cererea de chemare în judecată în sensul că solicită "prin Casa Județeană de Pensii Brașov, să mi se restituie în instanță CASS pe anul 2022+ ianuarie 2023, care mi s-a oprit ilegal de Casa Județeană de Pensii Brașov (...) actualizat cu rata medie a inflației (...) și cu dobânda legală". Reclamantul reia aceeași solicitare expresă prin "Memoriul" depus la dosarul cauzei - fila x ultimul paragraf. Astfel se poate observa că deși s-a solicitat în mod expres, de către reclamant, restituirea sumei, inclusiv a actualizărilor reprezentate de indicele de inflație si dobânda legală, prin Casa Județeană de Pensii Brașov, instanța a obligat exclusiv pârâtul Guvernul României în urma soluționării cauzei. În realitate, însă, instanța se substituie părții reclamante, în indicarea pârâtului în raport cu care reclamantul a înțeles, expres, să pretindă satisfacerea pretențiilor sale, acordând, astfel, altceva decât s-a cerut. Față de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanța de judecată poate da numai calificarea juridică exactă a unei cereri, în situația indicării necorespunzătoare a temeiului de drept, dar, nu se poate substitui părții reclamante în a aprecia care este autoritatea pârâtă în cauză, respectiv care au fost motivele pentru care este justificată legitimitatea procesuală pasivă a acesteia. În cauză, datorită unei interpretări necorespunzătoare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestora. Soluția pronunțată de prima instanță, atât în ceea ce privește respingerea excepției necompetenței materiale a instanței de judecată prin încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2023, cât și admiterea, în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. Ori, în speță, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de reclamant, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege. Or, admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată. De asemenea, trebuie observat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, și anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun. În speța dedusă judecății, instanța de contencios a fost investită în mod nelegal cu o cerere având un obiect pur patrimonial, prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, iar instanța de fond și-a însușit susținerile netemeinice ale reclamantului, pronunțând o soluție care nu satisface exigența textului art. 9 din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte. Instanța de fond nu a reținut existența unei fapte culpabile, a vinovăției autorității pârâte, a prejudiciului suferit de reclamant și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, ba din contră, a respins primul petit al acțiunii introductive, întrucât Guvernul României a intervenit, în ordinea legislativă, în scopul restituirii sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv. Cu toate acestea, în acest raționament, instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie, iar dreptului reclamantului la restituirea unor sume reținute nelegal din pensie îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui aceste sume. Așadar, în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume, nu puteau fi stabilite decât în sarcina entității care plătește reclamantului drepturile de pensie. Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a reclamantului și faptul că pretenția sa este justificată prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecății, astfel încât pentru cazul încălcării obligațiilor privind plata drepturilor de pensie nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. În continuare, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat soluțiile dispuse de instanța de fond cu privire la necompetența materială a instanței, rămânerea fără obiect/lipsa interesului, capacitatea și calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, care fie au fost, în mod nelegal, respinse, fie instanța nu s-a pronunțat asupra lor. Astfel, a solicitat instanței de recurs să constatate că judecata cauzei s-a dispus fără ca instanța să pună în discuția părților și fără să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată prin întâmpinare. În subsidiar, a apreciat că aceste critici se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut abstracție de lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată pe cale de excepție. Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-se în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului, O.U.G. nr. 59/2019. Potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care soluția instanței de fond nu ar fi casată și Guvernul României va fi rămas căzut în pretenții și va fi obligat să plătească respectivele sume reclamantului, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire tocmai din lipsa capacității juridice civile. Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, reprezentate fie de sumele reținute cu titlu de contribuții CASS, fie de sumele rezultate din actualizarea acestora cu indicele de inflație si dobânda legală, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii. La data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138. Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. Astfel cum reiese din preambulul actului normativ, acesta a fost adoptat în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022. A mai arătat că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală și să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune ca, de altfel, pe tot parcursul soluționării cauzei, de la momentul promovării cererii, cât și pentru susținerea acesteia și, mai ales, trebuie să existe la momentul pronunțării soluției de către instanța de judecată, în scopul evitării unor litigii și soluții fără finalitate. Soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de către părțile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022) își are fundamentul în art. 194 lit. c) C. proc. civ. Față de acestea, prin adoptarea actului normativ reprezentat de O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul delegat a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și a reglementat în sensul solicitat de părțile reclamante, împrejurare față de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect, în întregime, neputându-se susține în continuare, în mod valabil, sancționarea autorității publice pârâte pe calea urmată de reclamant. Prin reglementările conținute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită, în mod corect și legal, competența caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale si entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Astfel, aceste entități vor proceda la calcularea și restituirea din oficiu a sumelor pretinse prin acțiunea introductivă. Menținerea dispozițiilor hotărârii judecătorești recurate ar însemna eludarea actului normativ adoptat tocmai în sensul reparării prejudiciului, acesta fiind scopul indicat în preambulul său. Prin urmare, din moment ce competența restituirii sumelor reținute (obligația principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. În acest context, recurentul-pârât a apreciat că în mod nelegal a fost respinsă, prin încheierea de ședință din data de 03.04.2023, excepția necompetenței materiale, instanța apreciind, eronat, că "obiectul litigiului îl constituie acordarea de despăgubiri de către pârâții chemați în judecată (...) ca urmare a punerii în aplicare a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională". Pe de altă parte, corelativ lipsei capacității procesuale, trebuie reținută și lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României. Participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligației de plată a drepturilor de pensie de către instituția abilitată - casele de pensii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerință eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecății. Cererea privind plata despăgubirilor constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 si, respectiv, în plata dobânzilor legale aferente acestor sume, ce urmează a fi restituite reclamantului, conform art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective, ar fi trebuit susținută prin atașarea documentațiilor justificative care să susțină pretențiile formulate, aspect ignorat cu desăvârșire de instanța de fond. Neconstituționalitatea unei ordonanțe sau a unor dispoziții din aceasta, astfel cum rezultă din conținutul art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi automat și integral temei pentru răspundere, ci mai degrabă elementul în jurul căruia se va ridica problematica răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța, după toate regulile răspunderii. Or, dincolo de faptul că cererea formulată în contradictoriu cu Guvernul României nu este motivată sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii juridice a acestei autorități, utilizarea termenului "restituire" demonstrează involuntar și indirect, pe de o parte că obligația nu poate fi stabilită decât în sarcina Casei Județene de Pensii Brașov, instituția care a reținut sumele ce se cer a fi înapoiate, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală. Solicitarea de restituire a sumelor reținute din pensie de către Casa Județeană de Pensii Brașov și de restabilire a situației anterioare nu poate genera obligații în sarcina unor subiecte de drept distincte, care nu au fost părți ale raportului juridic inițial. Instanța nu putea valida pretențiile reclamantului față de Guvernul României întrucât obligarea acestei autorități la restituirea sumelor reprezentate de actualizarea sumelor reținute din pensie ar fi în afara acestui raport juridic, situație ce nu poate fi admisă, decât cu ignorarea faptului că Guvernul nu a fost parte în raporturi juridice cu reclamantul, nu a beneficiat de sume provenite de la aceasta și nu ar putea fi obligat la plată, câtă vreme nu are personalitate juridică și nici patrimoniu, fiind un organ colegial. În cauza dedusă judecății, autoritatea pârâtă nu a stabilit prin convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, aceasta raportat la dispozițiile art. 2 din O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Potrivit art. 1539 C. civ. creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În) acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației. Rezultă că nu există temei legal pentru plata dobânzii legale în sensul solicitat. Referitor la pretenția privind actualizarea cu indicele de inflație, această soluție ar avea în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1530 C. civ., respectiv, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i 1-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Însă solicitarea formulată privind aplicarea cumulativă a dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație este contrară dispozițiilor Legii nr. 263/2010 și fără temei legal. Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, a apreciat că soluția este nelegală, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, mai sus amintită, cât și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Guvernul României, considerând că sunt fondate criticile invocate prin cererea de recurs. Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 18 aprilie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecare reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Brașov, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, să dispună obligarea pârâților la restituirea CASS care i-a fost reținută nelegal, pe întreg anul 2022, din cuantumul pensiei ce depășește suma de 4.000 RON, conform O.U.G. nr. 130/2021, sumă actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, cu dobânda legală. Prin încheierea de ședință din 03 aprilie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, excepția nulității acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii, respectiv a prematurității acțiunii, invocate de către pârâtul Guvernul României. Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român și Casa Județeană de Pensii Brașov, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, formulată de către pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov; a unit cu fondul cauzei excepția lipsei de interes a reclamantului cu privire la cererea de plată a despăgubirilor constând în sume egale cu cele reținute începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări de sănătate, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021; a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și a amânat pronunțarea în cauză la data de 10.04.2023. Prin sentința recurată, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal: - a admis excepția lipsei de interes a cererii privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu cele reținute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021;- a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023; - a obligat pârâtul la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective; - a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021;- a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Casa Județeană de Pensii Brașov, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; - a obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului suma de 152,5 RON cheltuieli de judecată efectuate în cauză cu titlu de taxe judiciare de timbru. În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., referitoare la: încălcarea principiului disponibilității, nerenunțarea instanței pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, lipsa capacității juridice civile a pârâtului, lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii, rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes, lipsa temeiului legal pentru atragerea răspunderii civile delictuale, greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 atât cu privire la soluția dată pe excepția necompetenței materiale, cât și pe fondul dedus judecății. Pentru a răspunde acestor critici, instanța de control judiciar reține că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. O primă critică de nelegalitate formulată prin cererea de recurs se referă la încălcarea principiului disponibilității de către prima instanță, recurentul-pârât fiind nemulțumit că deși s-a solicitat în mod expres, de către reclamant, restituirea sumei, inclusiv a actualizărilor reprezentate de indicele de inflație si dobânda legală, prin Casa Județeană de Pensii Brașov, instanța a obligat exclusiv pârâtul Guvernul României în urma soluționării cauzei. În opinia sa, instanța de fond a acordat altceva decât s-a cerut, atunci când a admis, în parte, acțiunea în contradictoriu cu Guvernul României, obligând această autoritate la plata de despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației și în plata dobânzilor legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite reclamantului. Prin principiul disponibilității, astfel cum este reglementat de art. 9 din C. proc. civ., se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința părților, obiectului și cauzei, precum și a etapelor pe care l-ar putea parcurge. Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanța nu a acordat altceva decât s-a cerut și nici nu a încălcat principiul disponibilității sub aspectul dreptului de a determina cadrul procesual, respectiv al părților. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu mai mulți pârâți, printre care și Guvernul României, revenind instanței rolul ca, în raport de pretențiile concrete deduse judecății, dar și de regulile de drept aplicabile speței, să stabilească dacă există identitate între debitorii raportului juridic dedus judecății și pârâții chemați în judecată. În speță, reclamantul a formulat acțiunea în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susținând existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. Prin urmare, în raport de cauza juridică a acțiunii, instanța de fond în mod corect a stabilit că nu există identitate între debitorii raportului juridic dedus și pârâții Casa Județeană de Pensii Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, deoarece emitentul O.U.G. nr. 130/2021 este numai Guvernul României, conform art. 115 din Constituție. Faptul că instanța a obligat exclusiv pârâtul Guvernul României în urma soluționării cauzei, la plata de despăgubiri constând în indexarea cu rata inflației și în dobânzile legale aferente sumelor solicitate, arătând motivat de ce ceilalți pârâți nu pot fi obligații, nu echivalează cu încălcarea principiului disponibilității din perspectiva cadrului procesual pasiv, cum în mod eronat se susține. Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri. Printr-o altă critică de nelegalitate, s-a susținut că instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, fiind respinsă în mod greșit excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte costată că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care la alin. (5) conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare, să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Astfel, acțiunea a fost în mod corect introdusă pe rolul instanței de contencios administrativ, în speță nefiind vorba de stabilirea sau plata unor drepturi de pensiei, ci obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern. În consecință, fiind vorba despre o acțiune de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei se stabilește conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 10 alin. (3) din aceeași lege în ceea ce privește competența teritorială, și nu în raport cu normele de dreptul muncii sau de dreptul asigurărilor sociale, cum în mod greșit susține recurentul-pârât. Referitor la pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Totodată, vor fi respinse ca nefondate și criticile prin care se susține că judecata cauzei s-a dispus fără ca instanța să pună în discuția părților și fără să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată prin întâmpinare. Din acele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul a formulat întâmpinare în fața instanței de fond prin care a invocat mai multe excepții: excepția netimbrării cererii, excepția necompetenței materiale a instanței, excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția inadmisibilității acțiunii în întregime. În cadrul excepției inadmisibilității acțiunii în întregime, a susținut că cererea de chemare în judecată în ansamblul său nu se poate soluționa valabil în contradictoriu cu acest pârât, Guvernul României neavând atribuții specifice cum sunt cele din prezenta cauză, respectiv stabilirea, calcularea, reținerea și, eventual, restituirea contribuțiilor sociale constând în asigurări sociale de sănătate ceea ce face ca această autoritate să fie lipsită de calitate procesuală pasivă. Așadar, pârâtul în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii în întregime a invocat, în subsidiar, și lipsa calității procesuale pasive a sa. Prima instanță, după comunicarea actelor de procedură între părți, inclusiv a întâmpinării formulate de pârâtul Guvernul României, a pus în discuție în ședința publică din data de 03 aprilie 2023 (în lipsa părților legal citate) toate excepțiile invocate în cauză și le-a soluționat motivat, în raport de argumentele părților și dispozițiile legale incidente. Analizând conținutul încheierii de ședință din 03.04.2023, instanța de control judiciar constată că instanța de fond s-a pronunțat implicit și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României atunci când a analizat cine este titularul obligației raportului juridic dedus judecății. Astfel, a reținut în mod corect că nu există identitate între debitorii raportului juridic dedus și pârâții Casa Județeană de Pensii Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, deoarece emitentul O.U.G. nr. 130/2021 este numai Guvernul României, conform art. 115 din Constituție. Contrar alegațiilor recurentului-pârât, acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională, și nu privește plata pensiei ori a unor drepturi de pensie pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casele de pensii/entitățile care plătesc venituri din pensii. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Așadar, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri. De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.". Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". În acest context, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la anularea actelor administrative ori obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În schimb, acțiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat. Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare strictă, limitativă. În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulate potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care, prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă. În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate. În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul din prezenta cauză este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Faptul că reținerile din pensii, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Județeană de Pensii Brașov, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa județeană de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând lipsa de interes a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute). Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor județene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorii raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale. Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. În fine, și critica vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate, întrucât instanța de fond, reținând incidența dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,