ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 27 iunie 2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat anularea și suspendarea hotărârii arbitrale nr. 129 din 17 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2023.

Prin sentința nr. 91 din 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis acțiunea în anulare formulată de A. S.A., a anulat hotărârea arbitrală nr. 129 din 17 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2023 și a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. S.R.L., solicitând desființarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța a reținut că, în lipsa unei convenții arbitrale valabile, părțile nu pot apela la arbitraj și că Norma ASF nr. 18/2017 reglementează procedura de soluționare a petițiilor, nu și soluționarea unei acțiuni în pretenții îndreptată împotriva unei societăți de asigurare. Susține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii arbitrale a interpretat diferit prevederile Normei ASF nr. 18/2017 și că intenția legiuitorului european, potrivit Directivei nr. 2009/138 și Directivei nr. 2016/97, a fost de a da posibilitatea părților să apeleze la o arbitraj sau la o procedură care să ofere garanții comparabile. Apreciază că dispozițiile normei au caracter special și se aplică cu prioritate față de cele ale art. 548 C. proc. civ., legea dând posibilitatea reclamantului de a alege modalitatea de soluționare a litigiului. Afirmă că în domeniul asigurărilor părțile pot apela la arbitraj și în lipsa unei convenții arbitrale, cu condiția de a respecta dispozițiile 115 alin. (1) C. proc. civ. privitoare la competența teritorială. Mai susține că art. 7 pct. 4 lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 reprezintă o excepția de la principiul forței obligatorii a contractului reglementat de art. 1270 C. civ. întrucât în această situație contractul se modifică "din cauze autorizate de lege". Arată că, în domeniul asigurărilor, contractul este guvernat de Legea nr. 132/2017 și Norma nr. 20/2017, iar modalitatea de soluționare a litigiilor este prevăzută de Norma nr. 18/2017 și că o eventuală convenție arbitrală între asigurat și asigurător ar limita drepturile persoanei prejudiciate. În opinia aceleiași părți, lipsa acestei convenții este complinită prin dispozițiile art. 7 pct. 3 din Norma nr. 18/2017, iar art. 542 pct. 1 C. proc. civ. nu exclude soluționarea pe calea arbitrajului a litigiilor izvorâte din contractele RCA.

Recurenta a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aspectele legate de timbrarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul are ca obiect sentința nr. 91 din 25 octombrie 2023, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis acțiunea în anulare formulată de A. S.A., a anulat hotărârea arbitrală nr. 129 din 17 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul arbitral nr. x/2023 și a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București. Autoarea căii de atac a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, iar conform art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, fiind datorate atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac.

Înalta Curte constată că recurentei i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare acte aflat la dosarul de recurs.

În urma verificării evidențelor din programul Ecris nu rezultă că autoarea căii de atac ar fi formulat cerere de reexaminare sau de acordare de facilități la plata taxei de timbru.

Pentru aceste considerente și văzând că până la data soluționării căii de atac formulate, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 91 din 25 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 91 din 25 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.