ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 135 din 17 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a fost admisă în parte acțiunea, sub aspectul perioadei privind calculul penalităților de întârziere, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 3.385,38 RON, reprezentând diferență de despăgubire aferentă dosarului de daună x.

Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, raportat la debitul de 3.385,38 RON RON, începând cu data de 26.01.2021 și până la plata integrală a debitului principal.

A fost obligată pârâta și la plata sumei de 1.397,57 RON, reprezentând taxe arbitrale.

Prin încheierea din 3 august 2023 a fost respinsă cererea de suspendare, ca inadmisibilă.

Prin sentința nr. 49 din 26 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea în anulare, ca inadmisibilă.

În susținerea recursului pârâta a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând omisiunea curții de apel de a avea în vedere că arbitrajul reprezintă o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin intermediul instanțelor judecătorești, organizându-se și desfășurându-se în temeiul convenției arbitrale încheiate de părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora.

Potrivit pârâtei, deși prin cererea în anulare s-a invocat faptul că între părți nu a fost încheiată o convenție arbitrală, curtea de apel, interpretând coroborat dispozițiile art. 542 alin. (1) C. proc. civ. și art. 7 alin. (3) și (4) din Norma ASF nr. 18/2017, a apreciat că litigiile în materie de asigurări nu sunt excluse domeniului arbitrajului, precum și că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea să apeleze la arbitraj, fără a fi condiționat de acordul societății de asigurare sau de existența unei convenții arbitrale.

A concluzionat pârâta că interpretarea curții de apel este eronată, condiția existenței unei convenții arbitrale fiind esențială pentru sesizarea legală a tribunalului arbitral și atragerea competenței acestuia din urmă.

La data de 19 ianuarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L. prin care au fost invocate excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului.

La data de 8 februarie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de B. S.A., prin lichidator judiciar C..

Recursul formulat în cauză este supus atât limitelor deduse din natura juridică a acțiunii în anulare, care constituie o cale specială de atac împotriva unei hotărâri arbitrale definitive și executorii, ce poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., cât și exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) teza I C. proc. civ.

Astfel, sub sancțiunea nulității, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate ale sentinței prin care s-a respins acțiunea în anulare, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce privește obligația de a se conforma cerințelor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) teza I C. proc. civ., nu este suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidența unui motiv de recurs trebuie argumentată în concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanța a cărei hotărâre este atacată.

Nu în cele din urmă, cenzura de legalitate în prezentul recurs nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin considerentul 66 din decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Pornind de la aceste considerații, se reține că pârâta a criticat sentința primei instanțe din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că în mod greșit curtea de apel a apreciat că, față de dispozițiile a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. și art. 7 alin. (3) și (4) din Norma ASF nr. 18/2017, litigiile în materie de asigurări pot fi soluționate pe calea arbitrajului chiar și în absența unei convenții arbitrale.

O primă observație ce se impune este că susținerile care fundamentează recursul au fost deduse judecății și pe calea acțiunii în anulare, prima instanță examinându-le și pronunțându-se asupra acestor motive prin hotărârea atacată.

Astfel, se constată că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a respins cererea pârâtei ca inadmisibilă, reținând în esență că, pârâta, deși citată în dosarul arbitral, nu a formulat întâmpinare și nu a participat la judecată, fiind decăzută din dreptul de a mai invoca inexistența unei convenții arbitrale conform art. 592 alin. (1) C. proc. civ. iar, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (2) din același cod, partea nu se mai poate prevala de acest aspect în calea de atac spre a obține anularea hotărârii arbitrale.

Înalta Curte amintește că obiectul recursului îl reprezintă hotărârea primei instanței, iar nu hotărârea arbitrală care a tranșat fondul litigiului dintre părți.

Or, în cauză, între criticile pârâtei, pe de o parte și considerentele primei instanțe, pe de altă parte, nu există nicio corespondență. Pârâta susține că litigiul nu era susceptibil de a fi soluționat pe calea arbitrajului și că între părți nu a fost încheiată o convenție arbitrală, în timp ce curtea de apel a reținut inadmisibilitatea invocării pentru prima oară, în cadrul acțiunii în anulare, a neregularității pretinse de pârâtă.

Având în vedere că în recurs nu se reia judecata acțiunii în anulare, ci se realizează un examen al legalității hotărârii curții de apel, pârâta avea obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze la considerentele formulate în justificarea soluției de respingere a cererii ca inadmisibilă, să le combată și să expună un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea sentinței, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Dimpotrivă, prin cererea de recurs, pârâta, reiterând motivele din cadrul acțiunii în anulare, prin care a susținut lipsa unei convenții arbitrale, ignoră existența judecății anterioare și hotărârea recurată, făcând abstracție, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului. Or, simpla reluare a susținerilor din cuprinsul acțiunii în anulare nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Înalta Curte impune astfel concluzia că pârâta nu se raportează, prin criticile formulate, la considerentele curții de apel și nu arată în ce modalitate sentința atacată este contrară legii.

Prin urmare, în absența unor critici punctuale privind soluția și considerentele primei instanțe, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinței nr. 49 din 26 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinței nr. 49 din 26 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.