ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., judecători și foști judecători în cadrul Curții de Apel Pitești, reprezentați prin BB. (și persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură) au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, solicitând instanței obligarea acestora la emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizația de încadrare, în raport de competentele Ministrului Justiției, să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin încheierea de ședință pronunțată în data 10 iunie 2021, instanța în baza art. 139 alin. (5) din C. proc. civ. a dispus disjungerea în sensul formării a câte unui dosar pentru fiecare reclamant în parte.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 319 din 29 octombrie 2021, a respins excepția prescripției și excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a admis acțiunea, formulată de reclamanta WW., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției. Totodată, a obligat pârâții Ministerul Justiției si Ministrul Justiției să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.08.2016 prin care indemnizația de încadrare sa fie stabilita prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 1, art. 36, art. 44 pct. 11, pct. 20 din Legea nr. 153/2017 și cele cuprinse în Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentului, întrucât intimata-reclamantă a învestit instanța cu o cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, fără a fi contestat modul de stabilire a indemnizației de încadrare și a da instanței competente posibilitatea analizei legalității actului prin care i s-a stabilit indemnizația de încadrare, în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, eludând dispozițiile legale care statuează procedura modificării actelor administrative emise de ministrul justiției pentru stabilirea indemnizațiilor de încadrare. Prin urmare, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile care impun parcurgerea unei proceduri speciale, prevăzute de art. 7 din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, recurentul a consideră că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că această excepție nu mai are natură juridică imperativă, întrucât intimata-reclamantă nu a solicitat plata drepturilor salariale pentru a opera dispozițiile art. 2500 și 2517 din C. civ.

Or, intimata-reclamantă s-a adresat autorității publice emitente cu o cerere de emitere ordin în data de 27.01.2021, iar termenul de 3 ani anterior momentului înregistrării acțiunii în anulare formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv data de 01.02.2018, nu satisface exigențele prevăzute de art. 18 alin. (3) din același act normativ. În acest sens, a invocat Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 853/22.10.2019.

În continuare, a arătat că Ministrul Justiției nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, pentru că, în acțiunile având ca obiect emiterea unor ordine de salarizare pentru magistrați, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Justiției, și nu ministrul.

O altă critică a recurentului vizează încălcarea dispozițiilor art. 44 pct. 11 și 20 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016 de către prima instanță.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim al salariului în funcție de acordarea unor drepturi prin hotărâri judecătorești, iar textele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, astfel că, implicit, nici acestea și nici decizia Curții Constituționale nu mai pot constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acțiune.

Prin urmare, refuzul de recunoaștere a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON nu este unul nejustificat, ci este întemeiat pe dispozițiile legale incidente în materia salarizării. Această creștere a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională "Justiție".

Din analiza art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creșterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acestor procente la valoarea de referință sectorială.

Acest mecanism de calcul a fost aplicat pentru personalul de probațiune prin toate ordinele emise până la acest moment, prin care s-a majorat succesiv valoarea de referință sectorială, din care reiese că, în aplicarea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, creșterea de 25% a fost aplicată cu 01.08.2016 exclusiv cuantumului salariului de bază nu și sporurilor.

Așa fiind, a apreciat că hotărârea atacată, acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, a fost dată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.

Or, stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora este fundamentează un anumit sistem salarial.

De asemenea, prin mai multe decizii (nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008) Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiunea vizând obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Curtea de Apel Craiova a respins excepția prescripției și excepția inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Justiției și, totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâții să emită în favoarea acesteia un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.08.2016, prin care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectoriala de 605,225 RON.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Este de necontestat că, prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta T., judecător în cadrul Curții de Apel Pitești, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Ministrul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Prin cererea de chemare in judecată, înregistrată sub nr. x/27.01.2021, reclamanta a solicitat pârâților emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, .

Prin adresa nr. x/2021, pârâții au comunicat reclamantei refuzul emiterii unui nou ordin de încadrare in sensul solicitat.

Astfel, referitor la critica în privința soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte apreciază că, în raport cu obiectul acțiunii, prima instanță a reținut în mod corect faptul că prin prezenta actiune, nu se solicita obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. În materia prescripției extinctive. De altfel, potrivit regulii generale prevăzute în art. 2523 din C. civ., prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Totodată, se reține că însă prin acțiunea prezentă se solicită emiterea unui nou ordin de salarizare care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr. 946/2021 care are caracter definitiv.

Având în vedere și împrejurarea că excepția prescripției nu mai are o natură juridică imperativă, Curtea va respinge excepția prescripției în raport cu temeiurile invocate de pârâți prin întâmpinare ca neîntemeiată.

Prin urmare, salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuia calculat(ă) la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nivel maxim ce a fost stabilit, prin sentința menționată anterior, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu luna august 2016.

Astfel, termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă, în situația intimatei-reclamante, de la data sentinței nr. 946 din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Dâmbovița, data cunoașterii de către aceasta a dreptului la calcularea drepturilor salariale prin aplicarea acestei din urmă valori de referință sectorială.

În ceea ce privește critica legată de soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, de asemenea, se reține că nu poate fi primită, în raport cu Adresa nr. x/2021, prin care pârâții i-au comunicat reclamantei refuzul emiterii unui nou ordin de salarizare în sensul solicitat.

Se reține, totodată, că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.

Pe fond, se reține că reclamanta a solicitat emiterea unui ordin prin care să-i fie acordate drepturile salariale cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu 01.08.2016 și în continuare, celelalte alegații ale recurenților referitoare la fondul cererii de chemare în judecată nu vizează considerentele hotărârii atacate.

Se constată că, în cauză, prima instanță a constatat în mod corect că reclamanta se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive (Sentința civilă nr. 946/2021 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020) prin care s-a stabilit dreptul de a i se acorda indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 01.08.2016.

Astfel, a avut în vedere dispozițiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esențial al hotărârilor judecătorești, și cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Totodată, a ținut cont de cele statuate prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial din 19 noiembrie 2021, și de faptul că, prin ordine ale Președintelui ÎCCJ și ale Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus salarizarea, începând cu 01.08.2016, a judecătorilor, magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, a membrilor CSM, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Așadar, judecătorul fondului constat, raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, că refuzul pârâților de a emite reclamantei ordinul de salarizare în sensul solicitat este unul nejustificat.

În fine, se observă că, prin memoriul de recurs, recurentul nu au adus critici cu privire la argumentele reținute în considerentele sentinței atacate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 319 din 29 octombrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.