ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1907/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1907/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 20 februarie 2023 sub nr. x/2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A. a formulat cerere de recurs împotriva încheierii din 29 decembrie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.
Dosarul a fost repartizat completului de judecată nr. 4 care, prin rezoluția din 14 iunie 2023, a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2023 în vederea soluționării recursului.
Prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata cererii de recurs formulate de petentul A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reținând că, la apelul nominal, nu s-a prezentat niciuna dintre părți și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Prin rezoluția din 5 iulie 2024, Înalta Curte, din oficiu, a stabilit termen de judecată la data de 19 septembrie 2024, în vederea discutării perimării cererii de recurs formulată de petenți.
La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției de perimare, pe care o va admite pentru următoarele motive:
Potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive neimputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
Conform art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii ei este stingerea procesului în faza, în care acesta se află, și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 7 decembrie 2023, au trecut mai mult de 6 luni, timp în care recurentul nu a îndeplinit vreun act de procedură, prin care să fie întrerupt cursul suspendării, lăsând cauza în nelucrare pentru o perioadă ce depășește termenul reglementat de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru considerentele menționate, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează culpei părții, în temeiul art. 496 alin. (1) cu aplicarea art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată perimată cererea de recurs, cu a cărei soluționare a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 29 decembrie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.