Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2024

HOTĂRÂRE
16.05.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 mai 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei nr. 68 A din 19 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1434/2024
Ședința publică din data de 23 mai 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civi
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 5 august 2021, s
ÎCCJ 2024-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2748/2024
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a I
ÎCCJ 2024-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1308/2024
Ședința publică din data de 16 mai 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 19 august 2021, sub n
ÎCCJ 2024-02-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă