ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4919/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.08.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale prin care pârâții să fie obligați să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Bevacizumabum (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., reclamanta a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința nr. 1197 din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială;

(ii) a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale;

(iii) a obligat pârâții să asigure reclamantei medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței nr. 1197 din 13 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

3.1. Recursul pârâtului Ministerul Sănătății

Recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că motivarea sentinței este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Pe de altă parte, s-a mai susținut că instanța de fond greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Sănătății, reținând că fiecare dintre pârâtele chemate în judecată are calitate procesuală pasivă, fiind implicate în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Menționează însă, că Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie,ca program național curativ. Instanța de fond face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. Toată motivarea instanței din considerente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății se referă la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, fapt pentru care, opinează că nici instanța de fond nu a avut argumente cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății în raport cu obiectul ordonanței președințiale.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât dreptul reclamantei nu derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006, și anume recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menționată de acest text de lege.

Se mai arată că în mod eronat, instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantului există aparența dreptului, conturată de faptul că medicamentul Avastin este inclus în schema pentru alte afecțiuni oncologice și din actele depuse la dosar a rezultat că urmare tratamentului administrat și achiziționat prin mijloace proprii s-a conturat o îmbunătățire relativă a stării de sănătate.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece prin "pipăirea fondului" se constată că la nivel de aparență reclamantei în calitate de asigurat nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în pețitul acțiunii, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

Prin acordarea medicamentul Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) în regim de compensare 100% practic, instanța de fond a recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia gratuit de medicamente făcând abstracție de cadrul legal referitor la asigurările de sănătate, prejudecând în acest fel fondul cauzei.

Concluzionează recurentul-pârât că, în prezent, medicamentul solicitat de reclamantă nu este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are protocol terapeutic aprobat, iar în aceste cazuri utilizarea medicamentului se face off-label, astfel că medicii și pacienții își asumă riscul folosirii lui. Utilizarea unui medicament off-label este reglementată de art. 73 ultimul alineat din Directiva 2001/82/CE.

În finalul recursului, pârâtul a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți în cauze similare, solicitând a fi avută în vedere în soluționarea recursului.

3.2. Recursul pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Recurenta -pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând, sub un prim aspect, soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Susține că instanța de fond nu a analizat excepția prin prisma obiectului cauzei și a atribuțiilor CNAS expres reglementate de dispozițiile art. 280 din Legea nr. 95/2006, coroborate cu art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2004, din care rezultă că CNAS nu are nicio atribuție în ceea ce privește includerea unui medicament în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are raporturi juridice cu persoanele asigurate, cu furnizorii de servicii medicale sau cu deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, nu face plăți către asigurați pentru sumele reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, nu are competențe legale în decontarea medicamentului în litigiu pentru afecțiunea reclamantei și nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă consideră că în mod greșit a apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., pentru admiterea ordonanței președințiale.

Cât privește cerința aparenței de drept, instanța a ignorat dispozițiile art. 241 din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din aceeași lege, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 2 și art. 10 pct. 1 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește medicamentul Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) s-a arătat că acesta a fost autorizat prin procedura centralizată, conform Regulamentului (CE) 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, de către Agenția Europeană a Medicamentului numai pentru indicațiile terapeutice prevăzute expres în rezumatul caracteristicilor produsului, rezumat ce a fost emis deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului. Aceste indicații terapeutice sunt: cancer colorectal, cancer mamar, cancer bronho-pulmonar, cancer renal și neoplasm ovarian epitelial.

Așadar, medicamentul a fost autorizat pentru alte afecțiuni decât cea de care suferă reclamanta.

În prezent, medicamentul în litigiu figurează pe Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă conform protocolului terapeutic prevăzut în anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, prescrierea, eliberarea și decontarea tratamentului cu DCI Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) se realizează pentru toate indicațiile terapeutice pentru care deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului a solicitat autorizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului, respectiv evaluarea acestora de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și totodată a apreciat că în favoarea reclamantei există aparența de drept, pronunțând astfel o soluție vădit nelegală. Instanța de fond a ignorat cadrul normativ invocat de către CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, care justifica că în favoarea intimatei-reclamante nu există aparența de drept.

Numai în ipoteza în care, indicațiile terapeutice (afecțiunea) reclamantei ar fi fost prevăzute de Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările si completările ulterioare și acest medicament s-ar fi putut deconta și pentru afecțiunile de care suferă reclamanta, în regim de compensare de 100%, iar autoritățile publice de resort refuzau punerea medicamentului la dispoziția reclamantului, s-ar fi putut lua în discuție o analiză a condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiilor art. 997 C. proc. civ. neexistând nici un impediment pentru acordarea medicamentului, însă, prin admiterea ordonanței președințiale s-a ajuns în situația recunoașterii dreptului reclamantei la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică de glioblastom la nivel european și național, indicație ce nu este prevăzută în protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Avastin, cuprins în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

Pe cale de consecință, apreciază că instanța de fond nu a aplicat corect prevederile legale naționale și europene referitoare la mecanismul de decontare a medicamentului în litigiu, obligând CNAS să exercite prerogative care nu sunt prevăzute de lege în sarcina sa.

3.3. Recursul pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fără a ține cont de dispozițiile Legii nr. 134/2019, din care rezultă că, între atribuțiile ANMDM nu se regăsește cea de suportare a contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind doar CNAS.

În contenciosul administrativ calitatea procesuală se raportează la capacitatea de drept administrativ a autorității chemate în judecată, or, în speță, în raport de dispozițiile art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, decontarea medicamentelor se face de către CNAS, iar ANMDM are obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea în Listă sau extinderea indicațiilor terapuetice.

În ceea ce privește medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin), aceasta este inclus în prezent în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, tratamentul fiind stabilit în conformitate cu protocolul terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, însă pentru o altă indicație terapeutică decât cea de care suferă reclamanta. Totodată, extinderea indicațiilor terapeutice nu a fost solicitată pentru autorizare de punere pe piață de către deținătorul autorizației, astfel că ANMDM nu a emis nicio decizie de includere și/sau neincludere în Listă pentru indicația terapeutică glioblastom.

În concluzie, recurenta-pârâtă solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are atribuții în gestionarea FNUASS și obligarea sa la asigurarea tratamentului către reclamantă excede atribuțiilor ANMDM stabilite prin lege.

Pe fond, recurenta ANMDM susține că prima instanță a constatat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la aparența de drept și neprejudicierea fondului.

Consideră recurenta-pârâtă că aparența de drept nu este în favoarea reclamantei, întrucât aceasta nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% a medicamentului solicitat pentru indicația terapeutică de care suferă, întrucât medicamentul nu este inclus în lista medicamentelor compensate, în condițiile art. 231 și art. 232 din Legea nr. 95/2006.

Referitor la neprejudecarea fondului, arată recurenta că instanța de fond a recunoscut dreptul reclamantei la un medicament care nu are indicația terapeutică inclusă în protocolul terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021.

În vederea includerii medicamentului în lista medicamentelor compensate este necesară parcurgerea procedurii de evaluare reglementată de Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014. Procedura de evaluare a medicamentului pentru includerea în listă sau extinderea indicațiilor terapeutice se face la cererea deținătorului autorizației de punere pe piață, care trebuie să depună la ANMDM documentația de evaluare, iar această procedură este obligatorie. Această procedură nu a fost urmată în cazul medicamentului Avastin (Bevacizumab).

În prezent legislația nu permite rambursarea costului medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate la nivel național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului, medicamentul Avastin fiind utilizat off-label, nefiind inclus în lista medicamentelor compensate.

Potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunității Economice Europene privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor de uz uman si includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competențe exclusive în reglementarea și organizarea sistemelor proprii de sănătate, iar potrivit prevederilor art. 6 din aceeași Directivă, un medicament este cuprins în sistemul național de asigurări de sănătate numai după ce autoritățile competente au decis să-l includă într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate.

Invocă în sprijinul susținerilor sale și dispozițiile art. 168 alin. (7) din TFUE, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 din Regulamentul CE nr. 726/2004, reiterând solicitarea de a fi avute considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene, pronunțate la data de 23.09.2020 în cauza T-549/19 și considerentele sentinței civile nr. 1071/02.11.2020, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020. În acest sens, arată că Agenția Europeană a Medicamentului a emis aviz negativ cu privire la adăugarea unei noi indicații terapeutice.

Recurenta-pârâtă CNAS a depus note scrise prin care a arătat că din coroborarea prevederilor art. 241 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificată și completată prin O.G 37/2022 și art. 280 din Legea nr. 95/2006, rezultă cu evidență că medicamentul Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) nu poate fi decontat din FNUASS pentru indicația terapeutică glioblastom de care suferă intimata, întrucât nu se regăsește printre indicațiile pentru care acest medicament a fost autorizat de punere pe piață prin procedura centralizată de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Intimata-reclamantă A. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, făcând trimitere la jurisprudența în cauze similare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu caracter prealabil, se reține că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la o pretinsă contradicție, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinței și textele de lege incidente cauzei, critică care nu se subsumează cazului de casare indicat, ci se circumscrise pct. 8 al aceluiași articol, care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, critica urmând a fi analizată din această perspectivă.

Recursurile pârâților vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părți au aceeași poziție procesuală.

Sub un prim aspect, soluția a fost criticată de recurenți din perspectiva greșitei respingeri a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.

Verificând această critică, Înalta Curte constată că, în mod legal prima instanță a reținut că pretenția principală a reclamantei din dosarul de fond este opozabilă tuturor pârâților chemați în judecată pentru că finalitatea urmărită, anume includerea medicamentului Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, și pentru indicația terapeutică glioblastom, în regim de compensare 100%, implică exercitarea atribuțiilor legale recunoscute instituțiilor pârâte: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România evaluează extinderea tehnologiei medicale aprobate pentru medicamentul în discuție pentru indicația terapeutică glioblastom; Ministerul Sănătății elaborează modificarea Listei medicamentelor compensate; Guvernul României aprobă Lista medicamentelor compensate; Casa Națională de Asigurări de Sănătate finanțează programul național de oncologie din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, simplu fapt că reclamanta pretinde, cu titlu de măsură provizorie și temporară, asigurarea medicamentului Bevacizumabum (denumire comercială Avastin), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâților, măsura ordonată de instanță neputând fi adusă la îndeplinire de alte autorități publice sau de mai puține decât cele în raport cu care se dezbate fondul dreptului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, ANMDM și CNAS cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub aspectul legalității impunerii în sarcina pârâților a obligației vremelnice de a asigura reclamanților medicamentele solicitate, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii primei instanțe.

Astfel, nu sunt evidențiate acele elemente care în opinia recurenților fac dovada neîndeplinirii cerințelor impuse de art. 997 C. proc. civ., respectiv, aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se regăsesc precizări ale cadrului legal general în materia medicamentelor compensate, precum și ale competențelor recurenților în procedura de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, se impune a fi menținute concluziile primei instanțe, în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin), pentru afecțiunea de care suferă. Este de menționat că acest medicamente este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta, astfel încât aceasta nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, intimata-reclamantă a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicațiilor medicului oncolog dispuse prin Raportul medical nr. x/20.07.2021, tratamentul cu acest medicament, însă costul lui este unul prohibitiv.

Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament.

Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile OMS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia.

Așadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, care prevede în art. 12 că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge.", precum și Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În acest context, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme medicamentul solicitat este prevăzut în lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, însă nu și pentru indicația de care suferă reclamanta, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată).

Or, neacordarea provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Este de observat că măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți CNAS, ANMDM și Ministerul Sănătății, referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 1197 din 13 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.