ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4239/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 2665 din 17.11.2016 emise de pârât și obligarea FGA să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de plată formulată de S.C. A. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 214 pronunțată la 7 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a dispus anularea Deciziei FGA nr. 2665/17.11.2016 și obligarea pârâtului să resoluționeze cererea de plată formulată de reclamantă și a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 214 din 7 iunie 2020, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a prezentat istoricul cauzei pe larg, a indicat prevederile legale incidente cauzei și a menționat în susținerea căii de atac următoarele:

- există o contradicție între considerentele retinute de instanța de fond, întrucât, desi se retine culpa transportatorului care nu a livrat marfa încărcată, totusi se concluzionează ca ar exista și o culpa pentru casa de expediții, care a arătat ca a depus toate diligentele in derularea contractului. Rolul A. în derularea contractului era să își asume răspunderea organizării unui transport de mărfuri pe teritoriul României sau în trafic internațional prin încheierea unui contract de transport cu persoane juridice autorizate.

Transportatorul este, potrivit condițiilor de asigurare, persoana juridică autorizată să efectueze transporturi de marfuri pe teritoriul Romaniei sau în trafic international, deținător al unei asigurări de raspundere a cărăușului pentru mărfurile transportate.

Evenimentul asigurat, potrivit condițiilor de asigurare reprezintă fapta culpabilă a asiguratului, care a generat prejudicii în legătură cu organizarea transportului de marfuri.

- instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozitiilor art. 1984 C. civ., întrucât transportatorul răspunde de prejudiciul cauzat.

- sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a reținut nu ar fi incidentă clauza contractuală de excludere prevăzută la cap IV, art. 2.2, potrivit căruia Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru: (...) c) pretentii de despagubire decurgand din raspunderea transportatorului in calitate de caraus pentru marfurile transportate.

Recurentul pârât a susținut că evenimentul reclamat nu se încadrează la Cap I pct. 1.2 din condițiile de asigurare aplicabile poliței de răspundere a caselor de expediții pentru activități conexe transportatorului rutier nr. x.

A arătat că părțile unui contract sunt ținute să respecte doar obligațiile asumate prin acesta, conform art. 1270 și art. 1350 C. civ., iar prin contractul de asigurare încheiat, asiguratorul nu înțelege să preia orice risc al activității casei de expediții, ci strict acelea care au avut ca urmare pierderea sau avarierea mărfurilor și care se datorează unor acte de neglijență sau imprudență comise de asigurat sau prepunerii acestuia în procesul de organizare a expeditiei. Iar în condițiile în care nici reclamanta și nici prepușii acesteia nu au culpă în furtul mărfurilor transportate, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, este evident că nu s-a produs riscul asigurat întrucât evenimentul nu s-a produs în perioada organizării transportului - până la data predării către transportator.

Recurentul pârât a invocat condițiile de asigurare x, Ed. 1, Rev. 1, valabile din 13.12.2013 și incidența dispozițiilor Cap II Excluderi, art. 2.1.

A mai precizat că transportatorul nu este prepusul casei de expediții, din moment ce casa de expediții nu are putere de direcție, supraveghere și control asupra transportatorului, ci relațiile dintre cele două persoane juridice sunt reglementate de relația contractuală stabilită între acestea, fără a se putea pune semnul egalității între casa de expediții si transportator, care sunt persoane juridice distincte.

În concluzie, având în vedere ca răspunderea în producerea evenimentului aparținând în exclusivitate transportatorului, societatea B., asigurat CMR la societatea C. și nu casei de expediții, recurentul a considerat că în speță instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii părților (contractul de asigurare încheiat - cu condițiile de asigurare aferente), precum și a prev. art. 1984 si urm. din C. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 2665 din 17.11.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost respinsă cererea de despăgubire formulată de către reclamantă, pârâtul reținând că răspunderea în producerea evenimentului aparține în exclusivitate transportatorului B., asigurat CMR la societatea C..

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, a dispus anularea Deciziei FGA nr. 2665/17.11.2016 și a obligat pârâta să resoluționeze cererea de plată formulată de reclamantă, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Societatea reclamantă a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că răspunderea în producerea evenimentului aparține în exclusivitate transportatorului, societatea B., asigurat CMR la societatea C. și nu casei de expediții, astfel că instanta de fond a făcut o greșită aplicare a legii părților (contractul de asigurare încheiat - cu condițiile de asigurare aferente), precum și a prevederilor art. 1984 și urm. din C. civ.

Înalta Curte constată că reclamanta S.C. A. S.R.L - casă de expediții - a fost implicată, la data de 13.11.2014 într-un eveniment privind marfa transportată de la vânzătorul D. către cumpărătorul E. S.R.L., în sensul că, marfa livrată prin transportatorul B. din Italia nu a ajuns la destinație. La data evenimentului reclamanta avea asigurare pentru activitățile conexe transportului rutier - polița nr. x emisă la data de 06.02.2014 și valabilă de la data 07.02.2014 până la 06.02.2015, pentru suma asigurată de 50.000 Euro.

F. S.A. care a constituit dosarul de daună x, a apreciat că nu se justifică acordarea niciunei sume, întrucât evenimentul nu se încadrează în condițiile de asigurare aplicabile poliței de răspundere a caselor de expediții pentru activități conexe transportatorului rutier.

Societatea s-a adresat instanței, însă dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 a fost suspendat în baza art. 262 alin. (4) din C. proc. civ. prin încheierea de ședință din data de 11 februarie 2016, având în vedere falimentul asiguratorului.

În acest context, societatea reclamantă s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților, care a respins cererea apreciind că răspunderea în producerea evenimentului aparține în exclusivitate transportatorului B., asigurat CMR la societatea C..

Instanța de recurs constată că în mod eronat a apreciat instituția pârâtă că există o contradicție între considerentele reținute de instanța de fond, întrucât, judecătorul fondului a constatat că "prin Deciziei FGA nr 2665/17.11.2016 pârâta a reținut în mod corect situația de fapt incidentă în cauză, însă a făcut o aplicarea greșită a prevederilor cuprinse în Condițiile asigurare privind răspunderea de asigurare a caselor de expediții și a altor operatori pentru activități conexe transortului rutier".

Intimata-reclamantă A. și-a asumat răspunderea organizării unui transport de mărfuri pe teritoriul României sau în trafic internațional și a încheiat un contract de transport conform legii aplicabile în domeniu.

Instanța de recurs constată că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 1984 C. civ., întrucât, deși transportatorul răspunde de prejudiciul cauzat, în cauză nu este incidentă clauza contractuală de excludere prevăzută la cap IV, art. 2.2, ci art. III lit. a) din Condiții de asigurare coroborat cu art. 2.2 din Condiții de asigurare referitoare la obiectul asigurării.

Astfel, în mod legal s-a constatat că "situația reclamantei se încadrează în prevederile art. II punctul 2 și art. III lit. a) din Condiții de asigurare, având dreptul să fie despăgubită în temeiul poliței de asigurare, până la limita prevăzută în contractul de asigurare, pentru bunurile încredințate spre transport de către reclamantă, în calitate de casă de expediție, către transportatorul B. din Italia, întrucât marfa transportată de transportator de la vânzătorul D. către cumpărătorul E. S.R.L. nu a ajuns la destinație" și că acest aspect a fost confirmat de către conținutul Ordonanței Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București.

Nu se poate reține critica recurentului-pârât în sensul că marfa a intrat în paza juridică a transportatorului, astfel că pentru răspunderea transportatorului s-a încheiat o altă poliță de răspundere de către C., întrucât societatea reclamantă a plătit paguba, știind că a încheiat polița de raspundere a caselor de expediții pentru activitati conexe transportatorului rutier nr. x.

Părțile unui contract sunt ținute să respecte obligațiile asumate prin acesta, conform art. 1270 și art. 1350 C. civ., iar prin contractul de asigurare încheiat, asiguratorul are obligația să preia orice risc al activitații casei de expediții, care au avut ca urmare pierderea sau avarierea mărfurilor și care se datorează unor acte de neglijență sau imprudență comise de asigurat sau prepușii acestuia în procesul de organizare a expediției.

În cazul în speță, transportatorul era prepusul casei de expediții, relațiile dintre cele două persoane juridice fiind reglementate de relația contractuală stabilită între acestea, context în care transportatorul B. din Italia nu are calitatea de terță persoană în accepțiunea prevederilor art. IV punctul 5 din Condițiile de asigurare.

Asadar, instanta de fond a făcut o corectă aplicare a legii părților (contractul de asigurare încheiat - cu condițiile de asigurare aferente), precum și a prev. art. 1984 si urm. din C. civ. și a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să resoluționeze pe fond cererea de plată formulată de societatea reclamantă.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 214 din 7 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.