ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2207/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 25.10.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâților la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), până la soluționarea definitivă a dosarului nr aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ si Fiscal.

Prin sentința civilă nr. 358/2021 din data de 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge excepțiile invocate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A. cu domiciliul în județul Dolj și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. în București, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României cu sediul în București, Ministerul Sănătății cu sediul în București, Casa Națională De Asigurări De Sănătate cu sediul în București, și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România cu sediul în București.

Obligă pârâții să asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Bevacizumab (denumire comercială AVASTIN) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

Executorie fără somație și fără trecerea unui termen.".

Împotriva sentinței civile nr. 358/2021 din data de 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal pârâții Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1. Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate în ceea ce privește obligarea sa de a asigura reclamantului în regim de compensare 100% a medicamentelor solicitate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, criticând hotărârea din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 din care rezultă că între atribuțiile ANMDMR nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități, în speță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Totodată, în raport cu dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din OMS nr. 861/2014, excepție este întemeiată, întrucât instanța a fost sesizată cu o cerere privind obligarea pârâtului la asigurarea tratamentului gratuit și nu cu privire la obligarea pârâtelor la introducerea acestui medicament în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acorda în cadrul programelor naționale de sănătate.

Mai arată, recurenta că sentința civilă cuprinde motive contradictorii, instanța de fond neavând în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 861/2014 din care rezultă cu evidență că ANMDMR nu are atribuții în asigurarea tratamentului unui asigurat, ci dimpotrivă are atribuții în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piață a unui medicament.

In subsidiar, s-a arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., întrucât reclamanta nu are în favoarea ei o aparență a dreptului, în condițiile în care medicamentul nu figurează, potrivit H.G. nr. 720/2008 pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate pentru afecțiunile solicitate.

Consideră că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât cererea de ordonanță președințială nu întrunește condițiile de admisibilitate, nu există o aparență a dreptului acesteia și nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți.

Susține, în esență, că nu are atribuții (nu poate avea, fiind prohibit de lege) în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat și nu are calitate procesuală pasivă în cauza pendinte.

Precizează că între atribuțiile și competențele instituționale conferite prin legea de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 139/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului.

Arată recurenta că medicamentul AVASTIN (DCI BEVACIZUMABUM) nu are prevăzută indicația astrocitom în protocolul cuprins în OMS nr. 564/499/2021, iar extinderea indicației nu a fost solicitată de către deținătorii autorizației de punere pe piață, astfel încât medicamentele nu pot fi compensate pentru această afecțiune, în condițiile H.G. nr. 720/2008, utilizarea acestei combinații de medicamente se face off-labe, iar în acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor aprobate.

Pe fondul cauzei, consideră că în speța de față nu se poate reține o pasivitate a autorității pârâte, întrucât ANMDMR nu poate supune procesului de evaluare medicamentul, în condițiile OMS nr. 861/2014, atâta timp cât deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus cerere, și nici nu putea iniția din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea medicamentului în Lista pentru o astfel de indicație, întrucât produsul nu îndeplinește două dintre criteriile de evaluare, respectiv lipsa autorizației de punere pe piață pentru indicația neoplasm de pancreas care are drept consecință lipsa prețului aprobat de Ministerul Sănătății și lipsa rapoartelor de evaluare a tehnologiilor medicale realizate de către agențiile autorizate din Franța, Marea Britanie și Germania.

Totodată, se susține că potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunității Economice Europene privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor de uz uman și includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competențe exclusive în reglementarea și organizarea sistemelor proprii de sănătate. În privința medicamentelor nu le este îngrădită statelor membre ale UE, libertatea de a controla oferta sau consumul, de a stabili prețuri maximale sau de a condiționa compensarea medicamentelor.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 6 din Directivă, un medicament este cuprins în sistemul național de asigurări de sănătate numai după ce autoritățile competente au decis să includă medicamentul în cauză într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate.

Posibilitatea rambursării medicamentelor pentru alte indicații terapeutice decât cele aprobate de către autoritățile competente nu este posibilă în actualul cadru juridic.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.

În susținerea motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât apreciază că motivarea sentinței instanței de fond este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta speță, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Consideră că Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ.

Apreciază că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât, deși instanța a reținut că în raport de obiectul concret al cererii de ordonanță președințială, autoritățile publice sunt implicate în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, practic, aceasta a analizat calitatea procesuală a Ministerului Sănătății raportat la obiectul cererii din dosarul Curții de Apel București în care se judecă fondul, în care reclamantul solicită includerea în Listă a combinației de medicamente, astfel că toate motivele cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății prejudecă fondul.

Ministerul Sănătății alături de ANMDMR și Guvernul României sunt părți în procesul de evaluare și includere în listă a unui medicament și au calitate procesuală pasivă numai în acțiunea de fond, având ca obiect includerea în listă a medicamentului și nu în procesul de decontare a medicamentelor, care aparține CNAS.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în listă, care sunt atribuții complet diferite și au titulari diferiți.

A arătat recurentul-pârât că în mod eronat, instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantului există aparența dreptului, conturată de faptul că medicamentele în discuție sunt incluse în schema pentru alte afecțiuni oncologice și raportat la opinia exprimată de medicul curant român.

Consideră că raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reclamantul nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece, în temeiul legii, acesta nu are dreptul de a beneficia de compensare 100 % pentru medicamentele solicitate și nici nu a solicitat, în condițiile art. 997 C. proc. civ. ca instanța de contencios să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul recurenților de a include pe lista medicamentelor compensate integral a medicamentelor enunțate în petitul acțiunii.

Referitor la neprejudecarea fondului, susține că prin acordarea combinației de medicamente în regim de compensare 100 %, instanța fondului a făcut abstracție de cadrul legal referitor la asigurările sociale și a încălcat dreptul la un proces echitabil, făcând abstracție de apărările părților și de legislația în vigoare, recunoscând reclamantului dreptul la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național.

În fine, a susținut recurentul că obligarea autorității administrative, la finanțarea în regim de compensare 100 % a unui medicament care a obținut aviz negativ de la AEM pentru extinderea indicațiilor terapeutice, încalcă normele de drept, iar finanțarea acestora duce la depășirea resurselor bugetare aprobate prin legea bugetului de stat potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice coroborate cu prevederile art. 52 și următoarele din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

3.3. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii reclamantului ca netemeinică și nelegală.

Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, dată cu greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate, respectiv a Legii nr. 95/2006, ignorând cadrul normativ care justifică că în favoarea reclamantului nu există aparența de drept.

În esență, se arată de către recurentă:

- medicamentul în litigiu a fost autorizat în procedura centralizată conform Regulamentului CE nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului de către Agenția Europeană a Medicamentului numai pentru indicațiile terapeutice prevăzute expres în rezumatul caracteristicilor produsului Bevacizumab

- utilizarea în afara autorizației de punere pe piață a unui medicament nu este reglementată de dreptul Uniunii Europene

- potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva 2001/83 "niciun medicament nu poate fi introdus pe piața unui stat membru dacă nu a fost emisă autorizația de punere pe piață de către autoritățile competente din respectivul stat membru, în conformitate cu prezenta directivă sau dacă nu a fost acordată o autorizație în conformitate cu Regulamentul CE nr. 726/2004 coroborat cu Regulamenul CE 1901/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 privind medicamentele de uz pediatric.

Afirmă recurenta CNAS că nu există aparență de drept în favoarea intimatului reclamant, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, și de asemenea, nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului cauzei în sensul art. 997 alin. (5) C. proc. civ.

Se mai arată că nu au fost respectate condițiile obligatorii pentru acordarea și decontarea din bugetul FNUASS a medicamentului Bevacizumabum în raport de condițiile prevăzute de Ordinul nr. 564/49/2021

Medicamentul Bevacizumabum este inclus în lisa medicamentelor aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă afecțiunea de care suferă reclamantul nu se încadrează, ca și diagnostic, în criteriile de eligibilitate.

Mai mult, indicația reclamantului nu se regăsește printre indicațiile pentru care acest medicament a fost autorizat de punere în piață de către producător.

Or, în raport de această situație, nu se poate constata un refuz din partea autorităților pârâte, ci la bază sunt indicații terapeutice, care nu pot fi substituite de instanța de judecată.

Cu privire la neprejudecarea fondului, s-a arătat că această cerință nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța nu ar putea să constate aparența de drept, fără a analiza dacă există temei legal pentru decontarea medicamentului.

Doar în ipoteza în care indicația terapeutică ar fi fost prevăzută în Ordinul nr. 564/499/2021, medicamentul ar fi putut fi decontat și pentru intimatul - reclamant și pentru afecțiunea de care suferă reclamantul în regim de compnesare 100% iar autoritățile publice de resort refuzau punerea medicamentului la dispoziția reclamantei s-ar fi putut lua în discuție o analiză a condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 997 C. proc. civ., neexistând niciun impediment pentru acordarea medicamentului însă în situația în speță o admitere a acțiunii ar presupune practic o analiză a refuzului autorităților publice de a emite un act administrativ normativ de completare a Ordinului ministrului sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021 ceea ce face obiectul analizei de fond.

Pe cale de consecința, s-a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. cu privire la ordonanța președințială.

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare cu privire la recursurile formulate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să admită recursurile pârâților Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, să respingă acțiunea față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și, totodată, să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită, pe calea ordonanței președințiale, cu o cerere prin care, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat obligarea acestora să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ si Fiscal.

Prin sentința recurată cererea de ordonanță președințială a fost admisă, pârâții Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății exercitând calea de atac a recursului.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de către recurenții-pârâți Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății, suținerea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurenții-pârâți nu au prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu au prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, în esență, recurenții invocă lipsa calității procesuale pasive, excepție invocată și în fața instanței de fond însă respinsă de aceasta.

Această critică nu poate fi însă analizată prin prisma motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambii recurenți, ci prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce privește încălcarea regulilor de procedură, întrucât calitatea procesuală pasivă constituie una dintre condițiile esențiale de exercitare a acțiunii civile.

Verificând critica referitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, din această perspectivă, instanța de control judiciar o apreciază ca fiind fondată, urmând a admite recursurile recurenților-pârâți și a respinge acțiunea față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății".

Ca urmare, în esență, calitatea procesuală presupune: o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, respectiv o identitate între persoana pârâtului (persoana chemată în judecată) și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății sau persoana față de care se urmărește să se stabilească un drept.

Această identitatea trebuie să se materializeze prin echivalența dintre persoana reclamantului și titularul dreptului, respectiv pârâtul și cel obligat la respectarea dreptului.

Potrivit art. 40 C. proc. civ., în cazul lipsei calității procesuale, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate.

Și în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute în C. proc. civ., respectiv aspectele referitoare la capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acționa și afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății.

Reține instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale Codului Administrativ, publicat în Monitorul Oficial, partea I nr. 555 din 5 iulie 2019, "Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în temeiul votului de încredere acordat de Parlament în baza programului de guvernare. Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice", iar "în exercitarea atribuțiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în condițiile art. 115 alin. (1) - (3) din Constituție".

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014:

"(2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii;

(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin".

Atribuțiile Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, conferite prin legea de organizare și funcționare, sunt enumerate la art. 4, Capitolul II, din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative.

În speța dedusă judecății obiectul cererii de chemare în judecată constă în solicitarea reclamantului ca pârâții să îi asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Avastin.

Printre atribuțiile pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, prevăzute de Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, nu se numără și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate.

Este adevărat că potrivit art. 6 alin. (2) din Ordinul MS nr. 861/2014 Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății lista care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

Iar conform art. 8 lit. d) din același ordin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din listă în următoarele situații:

d) DCI - uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere.

Însă, în speța de față instanța nu a fost sesizată cu privire la obligarea pârâtelor la introducerea unor medicamente în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acorda în cadrul programelor naționale de sănătate, ci, obiectul litigiului îl constituie solicitarea reclamantului ca pârâții să îi asigure, în regim de compensare de 100 % a medicamentului Avastin.

Așadar, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România are atribuții în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piața a unui medicament, respectiv o persoană juridică, nu are contact direct cu asigurații și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă, printre atribuțiile acesteia neregăsindu-se și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate.

În concluzie, fără a nega dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală potrivit art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006, Înalta Curte reține că acest drept trebuie exercitat în condițiile legii și prin formularea unor cereri în justiție în situația în care acest drept nu este recunoscut, în raport cu autoritatea publică care a refuzat sau neglijat recunoașterea acestui drept, cu privire la atribuțiile legale ale acesteia care nu au fost îndeplinite, iar nu prin formularea unor cereri cu caracter generic care să nu poată fi analizate în raport cu atribuțiile autorităților chemate în judecată.

În ceea ce privește calitatea procesuală a Ministerului Sănătății se are în vedere că această instituție nu are temei legal de decontare a unor medicamente ce nu fac parte din programele naționale de sănătate publică. Astfel, Ministerul Sănătății finanțează programele naționale de sănătate publică, iar CNAS finanțează programele naționale curative.

În concluzie, Ministerul Sănătății nu are temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologice, respectiv pentru astrocitom, afecțiune de care suferă reclamantul, care este boală oncologică.

Astfel, este evident că Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România nu au atribuții în asigurarea în regim de compensare 100% a tratamentului unui asigurat, fiind astfel lipsiți de calitate procesuală pasivă.

Găsind întemeiat acest motiv de casare, și apreciind că, recurenții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România nu pot deține calitate procesuală pasivă în cauză, instanța de recurs apreciază că este de prisos a mai analiza restul criticilor aduse de aceștia sentinței instanței de fond, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate se reține că aceasta are atribuții în decontarea medicamentelor incluse în lista aprobată de H.G. nr. 720/2008, pentru care există protocoale terapeutice aprobate conform OMS nr. 564/499/2021 și care se finanțează prin programele naționale curative.

În esență, s-a criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, recurenta a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Bevacizumabum (Avastin) pentru afecțiunea de care suferă.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamantul a probat aparența de drept, depunând acte medicale din care rezultă că suferă de o formă de cancer cerebral - Astrocitom anaplazic, pentru a cărui tratare medicul curant a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale invocate de reclamant, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la necesitatea evaluării și autorizării medicamentului pentru indicația terpaeutică azitrocitom anaplazic. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acestui drept prin luarea tuturor măsurilor necesare.

Recurenta-pârâtă a susținut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, recurenta reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantului compensarea tratamentului în proporție de 100% (fără contribuție personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

A mai susținut recurenta-pârâtă CNAS că analiza necesară în vederea soluționării prezentei cauze presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond. Cu privire la această susținere, Înalta Curte reține că instanța de fond a precizat în cuprinsul sentinței că nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (dreptul reclamantei la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2021.

Măsura solicitată de reclamant are caracter vremelnic, fiind menită să răspundă unei situații de urgență, în care există un risc iminent la adresa vieții și sănătății reclamantei și limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Prin urmare, condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pârâților Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, va casa în parte, sentința recurată, și rejudecând, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; totodată va respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 358 din data de 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 358 din data de 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.