Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1191/2024

HOTĂRÂRE
24.04.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1191/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 228A din 15 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2175/2024
Ședința publică din data de 15 octombrie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV
ÎCCJ 2024-02-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă
ÎCCJ 2024-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2024
Ședința publică din data de 06 februarie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 23
ÎCCJ 2023-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 2 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă