ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5078/2023

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a solicitat anularea Deciziei nr. 25811/10.03.2021, prin care pârâtul a soluționat cererea de plata a reclamantei în dosarul nr. x și obligarea acestuia la plata: sumei de 119.515 RON (majorarea cuantumului acordat cu titlul de daune morale cu suma de 63.515) către reclamantă ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 12.04.2015; sumei de 330.485 RON cu titlul de daune materiale, potrivit dispozițiilor art. 1.387 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 1.388 alin. (3) C. civ., reprezentând contravaloarea pierderii salariale și a creșterii nevoilor de viață, pe o perioadă de 21 de ani și 2 luni, respectiv din noiembrie 2015 și până la data la care persoana vătămată se va pensiona, septembrie 2036, constând în salariul minim net pe economie pe această perioadă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 600 din 18 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale și a respins cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale ca inadmisibilă; a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului FGA la plata sumelor solicitate prin acțiune.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut că decizia recurată nu este motivată în drept, soluția instanței de fond raportându-se strict la situația de fapt și la susținerile intimatei-pârâte.

Motivarea hotărârii reprezintă o garanție a unui proces echitabil, prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituția României și în art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind o garanție a imparțialității judecătorului, precum și a calității actului de justiție.

În opinia recurentei, aspectele referitoare la situația de fapt nu reprezintă o motivare a hotărârii, din contră, unele aspecte avute în vedere de către instanța de judecata exced cadrului procesual ori nu relevă realitatea, (toate deciziile emise de către FGA au fost contestate de către recurenta, contrar reținerilor instanței de judecată) în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ. și de jurisprudență, neexistând un raționament logico-juridic al modului în care s-a ajuns la aceasta soluție.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că hotărârea recurată nu ține cont de situația de fapt și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, creând o situație inechitabilă pentru recurentă.

Deși s-a făcut dovada agravării în timp a repercursiunilor accidentului rutier asupra recurentei, instanța de fond consideră că suma de 12.000 RON (600 RON/zi de îngrijire medicală, respectiv 300 având în vedere culpa comună și egală reținută în sarcina celor doi participanți la trafic), este aptă să acopere prejudicial moral suferit de recurentă.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel București, recurenta A. a contestat decizia nr. 12930/18.02.2018, prin care s-a acordat suma de 45.000 RON, pentru vătămările coraporale suferite, ce au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale, dosar înregistrat sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București.

Independent de aceasta situație, și în contextul în care recurenta nu ar fi contestat decizia anterior menționată, instanța de fond trebuia să analizeze situația de fapt, astfel cum a fost dedusă judecății, fără a se raporta la decizia anterioară emisă de către FGA, care a avut în vedere vătămări corporale mult mai reduse, întrucât aceasta nu făcea obiectul prezentei cauze.

Așadar, independent de cuantumul acordat pentru fiecare zi de îngrijire medicală prin decizia nr. 12930/18.02.2018, de către FGA, având în vedere agravarea leziunilor recurentei care au impus majorarea numărului de zile de îngrijiri medicale cu 180-190 zile, în sentința nr. 354/2020, pronunțata în dosarul nr. x/2018, instanța de fond avea obligația de a analiza legalitatea deiciziei contestate prin luarea în considerare a raportului de prima expertiză medico-legală nr. x, din data de 07.11.2019.

Prin contestația formulată, recurenta nu a solicitat majorarea cuantumului acordat de către FGA prin raportare la întreg numărul de zile de îngrijiri medicale, ci doar în legătură cu numărul suplimentar, stabilit prin raportul nr. x/07.11.2019, efectuat în cadrul dosarului civil nr. x/2018

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 430 C. proc. civ. alin. (2), autoritatea de lucru judecat privește și considerentele pe care se spijină hotărârea, astfel încât, prin decizia nr. 25811/10.03.2021, FGA trebuia să emită o nouă decizie ținând seama de numărul de îngrijiri medicale suplimentare rezultate din raportul de expertiză.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 354/2020, pronunțata în dosarul nr. x/2018, însă doar cu privire la dispozitiv, iar nu și la considerentele acesteia, context în care consideră că se impune schimbarea sentinței atacate și obligarea FGA la plata către recurentă a prejudiciului suferit, prin raportare la un supliment de zile de îngrijiri medicale de 180-190, iar nu 40 de zile de îngrijire medicală, astfel cum a fost stabilit prin decizia nr. 25811/10.03.2021.

De asemenea, contrar reținerilor instanței de fond, recurenta a solicitat majorarea cuantumului acordat pentru fiecare zi de îngrijire medicală, prin raportare la totalitatea leziunilor și consecințelor permanante suferite, însă nu s-au acordat despăgubirile în integralitate, astfel cum prevede art. 1.385 alin. (1) C. civ.

Recurenta a mai invocat și art. 50 din Legea nr. 136/1995, susținând că despăgubirea se acordă și în raport de jurisprudența din România, aspect de care instanța de fond nu a ținut cont. De asemenea, nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 1391 ce prevăd acordarea unor despăgubiri pentru imposibilitatea desfășurării unei vieți sociale, profesionale și familiale normale, de art. 1388 alin. (3), art. 1386 și art. 1387 alin. (2) C. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în speță au fost respectate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În cauză, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei-reclamante, cât și pe cele ale intimatei, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

În privința hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituția României și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

Instanța de control judiciar apreciază că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile de drept material, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale, Înalta Curte reține că reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o cerere întemeiată pe prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, având ca obiect anularea Deciziei nr. 25811/10.03.2021 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, susținând nelegalitatea acesteia.

Judecătorul fondului a examinat și s-a pronunțat asupra legalității actului administrativ, dedus judecății, respectând principiul disponibilității procesuale. Astfel, în mod corect a reținut că reclamanta a solicitat pârâtului despăgubiri morale suplimentare în raport de intervenția chirurgicală din 2018, nu și contravaloarea pierderii salariale și a creșterii nevoilor de viață.

Mai mult decât atât, decizia a cărui anulare se solicită în prezenta cauză a fost emisă ca urmare a admiterii contestației reclamantei formulate împotriva unei alte decizii, pârâtul fiind obligat să emită decizia cu respectarea dispozitivului și considerentelor sentinței civile nr. 354/1.10.2020 Curții de Apel București, secția a VIII-a Veche de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin nerecurare, respectiv să recalculeze despăgubirile morale doar cu luarea în considerare a numărului de zile de îngrijiri medicale suplimentare rezultate din raportul de expertiză.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative siferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cunatumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizoriu, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantei pentru repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier, Înalta Curte constată că, în cauză, stabilirea sumei de 600 RON/zi de îngrijire medicală a fost stabilită de pârât prin decizia inițială, fiind menținută de instanța de judecată care a considerat întemeiată doar critica reclamantei privind stabilirea numărului de zile de îngrijire medicală.

Intimatul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, ceea ce nu exclude de la aplicare principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, intensitatea suferințelor resimține trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

De asemenea, instanța de recurs reține că modalitatea în care instanța de fond a analizat legalitatea Deciziei nr. 25811/10.03.2021 este corectă și legală, aceasta fiind emisă cu respectarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 354/1.10.2020, definitivă prin nerecurare, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a Veche de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

În executarea acestei hoărâri judecătorești, pârâtul FGA a emis decizia contestată prin care a admis în parte cererea, pentru suma de 12.000 RON daune morale, respingând în rest pretențiile. În cuprinsul acesteia a arătat situația de fapt expusă deja de instanță și a calculat despăgubirile morale deja stabilite anterior la valoarea de 600 RON/zi de îngrijire medicală în raport de noul număr de zile de îngrijire medicală, astfel cum instanța îi stabilise prin dispozitivul sentinței. Așadar, a calculat astfel: 1/2 din (190 ZÎM x/zîm), care este 1/2 din 114.000 RON, adică 57.000 RON. Cum din 57.000 RON (valoarea totală a despăgubirilor morale stabilite pentru 190 de ZÎM), deja s-a plătit suma de 45.000 RON, i s-a acordat reclamantei un supliment de 12.000 RON.

Totodată, susținerea recurentei-reclamante referitoare la emiterea deciziei de către FGA prin raportare în mod greșit la 40 de zile de îngrijire medicală și nu la un supliment de zile de îngrijiri medicale de 180-190 de zile nu poate fi primită, neputându-se aprecia că acesta au fost stabilite în plus față de cele 120-150 zile de îngrijiri medicale stabilite prin certificatul medico-legal nr. 433/D1/15.05.2015.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 și art. 1391 din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentului-reclamant, decizia contestată a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 600 din 18 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.