ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. Plângere a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea Rezoluției Inspecției Judiciare nr.:2426/A din data de 22 iulie 2019 emisă în Dosarul nr. x.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 320 din 26 mai 2020, a admis excepția inadmisibilității contestației și, pe cale de consecință, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în ceea ce privește instituirea unei proceduri prealabile, dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ trebuie coroborate cu cele ale art. 193 din noul C. proc. civ. (intrat în vigoare la 15 februarie 2013 și modificat la data de 18.12.2018).

A mai reținut instanța că asupra instituirii obligativității parcurgerii unei proceduri prealabile, Curtea Constituțională în Decizia nr. 208/17.04.2018 a arătat că s-a mai pronunțat, cu privire la dispoziții similare. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, reglementând procedura administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată.

În concluzie, reține instanța, în acele situații expres reglementate, care însă au fost modificate, rezoluția administrativă era definitivă, nefiind reglementat accesul la justiție, aspect amendat de instanța constituțională, însă în cazul de față, alta este situația, procedura prealabilă administrativă fiind o procedură intens reglementată mai ales în materia contenciosului administrativ.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 320 din 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea căii de atac exercitate, recurentul a învederat că i-a fost oprimat accesul efectiv la actul de justiție, fiind astfel încălcat art. 21 din Constituția României.

S-a susținut că sentința recurată este o dovada în acest sens, fiind dată cu neobservarea faptului că termenele, despre care face vorbire instanța de fond, au fost respectate, având in vedere că împotriva Rezoluției Inspecției Judiciare nr.:2426/A din data de 26 iulie 2019 emisă în Dosarul nr. x, recurentul s-a adresat în data de 13.09.2019, în condițiile în care, ulterior, nu a primit o soluționare în termen legal de la Inspectorul Sef la plângerea prealabilă.

Pentru aceste motive, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecate la aceeași instanță.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor invocate, a ansamblului probatoriu administrat, precum și în raport cu dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

O primă critică de nelegalitate vizează împrejurarea invocată de recurent, în sensul că hotărârea recurată ar fi fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume interpretarea greșită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și cele ale art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu completările și modificările ulterioare.

Printr-o altă critică, în esență, se arată că, prin soluția pronunțată de judecătorul fondului, recurentului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, un drept fundamental într-un stat de drept, fără de care actul de înfăptuire al justiției nu poate fi realizat după cum se poate observa din cuprinsul dispozițiilor constituționale, articolul 21.

Aceste susțineri ale recurentului nu pot fi primite.

Astfel, este de necontestat că, la data la data de 07.06.2019, sub nr. x, a fost înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru procurori, sesizarea formulată de către reclamantul-petent A..

Prin sesizarea formulată, reclamantul-reclamant a arătat că are suspiciuni în legătură cu modul în care au fost soluționate cererile sale de preluare a cercetărilor dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Dâmbovița, întemeiate pe prevederile art. 325, art. 326 C. proc. pen. și adresate Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În susținerea sesizării, reclamantul-petent a susținut că are suspiciunea că soluționarea acestor cereri "ar fi fost influențată în sensul respingerii acestora de către domnul B., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalului Dâmbovița, care a urmărit încă de la începutul cercetărilor mușamalizarea omorului pacientei C., atât din obediență fața de autoritățile publice locale din județul Dâmbovița, cât și din interese personale consecința unor fapte de corupție".

De asemenea, în finalul sesizării, reclamantul-petent a solicit să i se comunice modul în care au fost înregistrate și soluționate efectiv cererile sale formulate, în temeiul dispozițiilor art. 325, art. 326 C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Lucrarea a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, prin rezoluția nr. 2426/A din data de 22.06.2019, prin care s-a dispus clasarea acesteia, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Adresa de înaintare și rezoluția de clasare au fost comunicate reclamantului-recurent la data de 30.06.2019, în conformitate cu dispozițiile legale incidente in cauză.

Contrar susținerilor recurentului, ținând cont că sesizarea adresată pârâtei Inspecția Judiciară de către reclamant, a fost înregistrată la data de 07.06.2019, dată la care intraseră în vigoare dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii aduse prin Legea nr. 234/2018 republicată și intrată în vigoare la data de 11.10.2018 și Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciare, aprobate prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

Or, conform normelor regulamentare, procedura de soluționare a sesizărilor privind activitatea și conduita magistraților cuprinde două etape: etapa efectuării verificărilor prealabile -prevăzută la art. 20-31 din Regulament - și etapa cercetării disciplinare-prevăzută la art. 32-51 din Regulament, însă în funcție de rezultatele verificărilor, nu este obligatorie parcurgerea ambelor etape.

Cum corect a reținut judecătorul fondului, prima etapă a verificărilor prealabile se poate finaliza cu clasarea sesizării în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, dacă se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, potrivit dispozițiilor art. 45

1

(text introdus prin Legea nr. 234/2018 de la data de 11.10.2018), împotriva rezoluției de clasare prevăzută de art. 45 alin. (4), autorul sesizării poate formula plângere, adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează de acesta în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

Așadar, potrivit art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, iar potrivit art. 45

1

alin. (6) hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în termen de 15 zile de la comunicare.

Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2018, republicată și intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018:

"(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(3)Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut dovada formulării plângerii împotriva rezoluției de clasare contestate în cauză și care să fi fost adresată Inspectorului Șef, anterior sesizării instanței, potrivit noilor dispoziții legale incidente în prezenta cauză.

Art. 193 C. proc. civ. stabilește că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

(2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.

În ceea ce privește susținerile recurentului vizând liberul acces la justiție, nici acestea nu pot fi reținute.

Articolul 21 din Constituția României consfințește: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

Se poate observa din cuprinsul dispozițiilor constituționale, articolul 21, nu face altceva decât la reproducă, mai succint de altfel, dispozițiile cuprinse în articolul 6 din Convenție.

Pentru a fi incident dreptul de acces la instanță în sensul articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui să se stabilească incidența fie a unei "acuzații în materie penală", fie a "unei contestații asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil", în sensul autonom fixat de instanța europeană pe cale de interpretare pretoriană în baza art. 6 CEDO.

Evident, nu ne aflăm în prezenta unei "acuzații în materie penală" în sensul art. 6 CEDO, care semnifică "notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei infracțiuni", nefiind întrunite, față de specificul verificărilor prealabile cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare niciunul dintre criteriile stabilite de curtea europeană în cauza Engel ș.a c. Tărilor de Jos: calificarea în dreptul intern; natura infracțiunii; gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească.

În ceea ce privește cea de a doua latură a art. 6 CEDO, "contestația asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil", preliminar Curtea reamintește că pentru a fi aplicabil art. 6 în materie civilă trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții - existența unui "litigiu", acesta se referă la "drepturi și obligații" despre care se poate afirma, cel puțin în mod întemeiat, că sunt recunoscute în dreptul intern; aceste "drepturi și obligații" trebuie să aibă un "caracter civil" în sensul Convenției, deși art. 6 nu le conferă, în sine, niciun conținut material specific în ordinea juridică a statelor contractante (James și alții împotriva Regatului Unit, pct. 81); contestația trebuie să fie reală și serioasă, iar rezultatul procedurii să aibă un caracter determinant asupra dreptului civil în cauză.

Aceste condiții specifice în susținerea aplicabilității art. 6 sub aspect civil în cauză nu sunt îndeplinite în prezentul litigiu, pentru a putea reține ulterior și incidența garanției convenționale privind dreptul de acces la instanță.

Prezenta cauză se distinge de ipotezele analizate de către CEDO pe tărâmul art. 6 și care priveau procedurile și sancționarea disciplinară a magistratului în cauză, reclamant în fața instanței europene. În prezenta cauză se contestă ca fiind nelegală și netemeinică o rezoluție de clasare în procedura verificării prealabile, recurentul fiind un justițiabil nemulțumit de soluția de clasare.

Prin urmare, această etapa a verificărilor prealabile nu are un caracter determinant asupra dreptului recurentului în cauză, neconducând prin ea însăși la soluționarea fondului sesizării, ci privește doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia.

Or, atât timp cât această procedură nu privește nici un "drept civil în favoarea reclamantului" (în sensul de a obține, în această procedură care are ca obiect verificări prealabile, sancționarea magistratului pentru comiterea unei abateri disciplinare) și nici judecarea pe fond a sesizării, se constată inaplicabilitatea art. 6 în latura sa civilă întrucât procedura vizată în prezentul dosar se referă numai la necesare declanșării (sau nu) a etapelor subsecvente specifice în materia angajării răspunderii disciplinare a magistraților, astfel cum a fost aceasta prezentată anterior.

Pe cale de consecință, în mod corect a constatat instanța de fond că acțiunea reclamantului prin care acesta a solicitat în mod direct instanței de contencios administrativ anularea rezoluției de clasare prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 320 din 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.