ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4217/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 din 01.08.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- anularea notificării nr. x/27.04.2017, prin care CNAS a comunicat reclamantei datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferentă trimestrului I al anului 2017;

- anularea adresei nr. x/19.06.2017, completată prin adresa nr. x/29.06.2017, prin care CNAS a răspuns contestației administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menționate, mai puțin mențiunile privitoare la anularea poziției și valorii aferente codului W41825001;

- obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul I 2017.

Prin sentința civilă nr. 2311 din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională De Asigurări De Sănătate, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 2311 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în urma rejudecării să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta a susținut următoarele critici:

Aceasta apreciază că în mod greșit, instanța de fond a respins elementul de nelegalitate privitor la nemotivarea notificării. Instanța de fond reține cu privire la acest argument că pe de-o parte, pentru a putea fi verificate datele cuprinse în notificare sunt necesare multe alte date în afara celor ce reies din aceasta, pe de altă parte reține că lipsa acestor informații nu poate conduce la concluzia inexistenței motivelor de fapt pentru care aceasta a fost emisă.

Concluzia instanței de fond este profund nelegală. Tocmai lipsa oricăror elemente care să susțină rațiunea care se află în spatele valorii aferente consumului de medicamente pentru trimestrul I din 2017 determină lipsirea recurentei de orice garanție împotriva arbitrariului, fiind imposibilă orice verificare a corectitudinii acestora.

Recurenta apreciază că nu se impune să conteste sistemul de raportare instituit de art. 5 alin. (4), alin. (6) și alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 pentru simplul motiv că ea nu este destinatara acestor norme.

Practic, în baza acestor norme juridice primare, CNAS a adoptat un cadru juridic secundar destinat entităților care consumă medicamente (spitale, farmacii, centre de dializă), prin care să se facă raportarea consumului și a tuturor datelor legate de acesta.

În acest sens a fost adoptat, spre exemplu, Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1518/2011. Prin acest act a fost aprobat formularul de raportare a consumului de medicamente. Formularul cuprinde în structura fișierului de raportare informații privind: Doza zilnică, Cantitatea de UT pe forma de ambalare, Cantitatea prescrisă de UT, Cantitatea eliberată de UT (UT- unitate terapeutică n.n.). In mod evident, destinatarii acestui act nu sunt deținătorii de APP (precum subscrisa), astfel încât nu se pune problema atacării lor.

Faptul că CNAS ar fi respectat întocmai dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 este, de asemenea, eronat, din moment de CNAS nu a transmis subscrisei raportările primare efectuate de către furnizorii de medicamente (farmacii, spitale, centre de dializă), astfel încât subscrisa să poată avea o minimă imagine asupra modalității în care medicamentele pe care Ie pune pe piață ajung să fie incluse în baza de calcul a contribuției.

În speță, recurenta susține că nu contestă sistemul de raportare, după cum eronat a reținut instanța de fond, ci contestă că CNAS nu i-a permis accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construiește consumul de medicamente într-un trimestru.

În ceea ce privește problema raportării valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor, instanța de fond a făcut ample trimiteri la considerente din practica Curții Constituționale, fără însă a avea în vedere că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea modului de interpretare pe care CNAS îl dă prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, fără ca acest lucru să însemne că același mod este si legal.

Recurenta apreciază că, instanța de fond nu s-a pronunțat în vreun fel asupra temeiniciei argumentelor prezentate de aceasta cu privire la nelegalitatea notificării prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 77/2011 incidente în cauză, ci a considerat că "nu există nicio rațiune pentru care noțiunea de consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție să fie interpretată în sensul că se referă la vânzările efectuate de deținătorul de APP în trimestrul respectiv către distribuitori, farmacii, spitale, centre dializă, etc, în condițiile în care prin această taxă se urmărește acoperirea deficitului bugetar din domeniul sănătății, astfel că relevanță sub acest aspect prezintă valoarea vânzărilor privind medicamentele pentru care reclamanta deține APP decontate din FNUASS sau bugetul MS" (pag. 4 a sentinței).

Astfel, concluzia instanței este consecința greșitei interpretări și aplicări a normelor de drept material aplicabile în cauză, în special art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011: "Contribuita trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din same suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție".

Se observă, așadar, că formula de calcul aplicabilă începând cu data de 13.03.2015, deci inclusiv pentru perioada de referință din speță, face referire la "aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății (...) consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție".

Subliniem că între cuvântul "medicamente" si "suportate" nu există virgulă, astfel cum se poate observa din conținutul normei publicate în Monitorul Oficial.

Prin urmare, cuvântul "suportate" determină cuvântul "medicamente", fiind un adjectiv al acestui substantiv. Ca atare nu se poate susține că procentul "p" se va aplica asupra "valorii ... suportate din FNUASS sau din bugetul MS", ci asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS sau din bugetul MS ... consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție".

De altfel, este firesc ca textul să facă referire la "medicamente suportate .. din FNUASS/bugetul MS", întrucât doar pentru această categorie de medicamente se datorează contribuția, iar nu și pentru medicamentele comercializate în mod liber, cu suportarea prețului de către pacient.

Pe cale de consecință, modul de stabilire a contribuției are în vedere următorul mecanism: valoarea consumului de medicamente suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor plătitorului de contribuție, necesare pentru stabilirea contribuției se comunică fiecărui contribuabil de către CNAS, în conformitate cu art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta-reclamantă susține că CNAS a comunicat o bază de calcul ce se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor, valoare ce cuprinde și adaosurile comerciale ale altor entități de pe lanțul de comercializare - distribuitori și farmacii, fapt ce nu are un temei legal, iar această reglementare este diferită față de cea aplicabilă trimestrelor I-III din 2012.

Recurenta-reclamantă apreciază și că interpretarea adoptată de CNAS contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, precum și aprinicpiului certitudinii impunerii.

Totodată prin cererea de recurs aceasta a susținut că instanța a respins în mod eronat argumentarea privitoare la încălcarea CEDO, respectiv la încălcarea art. 14 din Convenție și a art. 1 din protocolul 1 la Convenție.

În drept, recurenta-reclamntă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Notificarea nr. x/27.04.2017 trimisă de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate către reclamanta A. S.R.L. s-au comunicat datele necesare calculării taxei Clawback prev. de O.U.G. nr. 77/2011 aferentă trimestrului I 2017, si anume valoarea "p" de 19,86% și consumul de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS aferent vânzărilor pentru medicamentele menționate în anexă al cărui reprezentant al deținătorilor de APP este societatea reclamantă.

Împotriva notificării, recurenta-reclamantă a formulat contestație administrativă, ce a fost admisă parțial prin adresa nr. x/19.06.2017, astfel cum a fost completată prin adresa nr. x/29.06.2017, și anume doar în ceea ce privește codul CIM W41825001 în valoare de 16,51 RON și codul CIM W54833002 a cărui valoare a fost redusă de la 62,88 RON la 47,61 RON.

Ulterior, reclamant a investit instanța de fond cu o cerere în contecnios adminsitrativ și fiscal prin care a urmărit anularea notificării nr. x/27.04.2017, prin care CNAS a comunicat reclamantei datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferentă trimestrului I al anului 2017 și a adresei nr. x/19.06.2017, completată prin adresa nr. x/29.06.2017, prin care CNAS a răspuns contestației administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menționate, mai puțin mențiunile privitoare la anularea poziției și valorii aferente codului W41825001, precum și obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul I 2017.

Efectuând analiza de legalitate a actelor administrative invocate mai sus, instanaț de fond a concluzionat că acestea respectă legislația în materie, și a respins acțiunea reclamantei ca fiind nefondată.

Prin cererea de recurs, reclamanta a criticat soluția instanței de fond în esență cu privire la următoarele aspecte:

- nereținerea de către instanță a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuției clawback aferentă trimestrului III 2016;

- confirmarea legalității modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției cu încălcarea principiilor certitudinii impunerii și predictibilității fiscale;

- încălcarea art. 14 CEDO și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinței transparenței.

Din cuprinsul Notificării nr. x/27.04.2017 rezultă că autoritatea pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât și elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susținând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informațiilor primite în vederea calculării contribuției clawback.

Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituționalitate a normei, vizând lipsa de transparență fiscală și nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancționabile de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care notificarea respectă întru totul conținutul stabilit prin dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta urmărește, în realitate, obținerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011.

Referitor la criticile reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială este calculată în mod greșit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susținerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalității, instanța de fond reținând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 și 21 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii de autorizație de punere pe piață, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte pentru soluționarea recursului va avea în vedere și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 249 din 21.05.2013 în cuprinsul căreia se reține că: "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situație de încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum și a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalității.

De altfel, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susținut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorului contribuției să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entități, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăși modalitatea de legiferare a contribuției trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

O a treia critică distinctă în recursul declarat de reclamanta A. S.A. a fost formulată în referire la respingerea, de către prima instanță, a argumentelor privitoare la încălcarea art. 14 și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu pot fi valorificate criticile recurentei-reclamante care, în calitate de deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, se află în poziția de a-i fi decontate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății medicamentele pe care le-a trecut pe listă, în timp ce pentru celelalte persoane juridice (distribuitori, farmacii, spitale private), nu există un asemenea avantaj, cât timp situațiile în care se află cele două categorii sunt diferite, fără a putea fi asimilate drepturile și obligațiile deținătorilor de autorizație de punere pe piață cu cele ale entităților care realizează eliberarea medicamentelor pentru consumul populației.

În privința pretinsei încălcări a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO, a susținut recurenta-reclamantă că ingerința adusă dreptului la respectarea bunurilor nu este prevăzută de lege, nu urmărește un scop legitim și nu respectă un raport de proporționalitate cu scopul urmărit.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, reține Înalta Curte că, astfel cum rezidă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, introducerea contribuției clawback a fost justificată de o serie de elemente vizând interesul general public: existența unui consum ridicat de medicamente, care a condus la depășirea plafonului alocat; necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi; necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației; faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar și la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a acestora, iar amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecințe negative în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenței medicale pentru un număr important de pacienți.

Aceste elemente, indicate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, reprezintă justificări obiective și rezonabile pentru contribuția impusă, iar asigurarea accesului populației la medicamentele necesare tratării diferitelor afecțiuni reprezintă un scop de interes general public, care poate fi atins prin măsura adoptată.

Se mai reține, totodată, că plata contribuției de către recurenta-reclamantă A. S.A. s-a stabilit ca urmare a faptului că aceasta a solicitat includerea medicamentelor pe lista celor pentru care este datorată contribuția clawback, deci ca urmare a propriei manifestări de voință și cunoscând modul în care contribuția este calculată. În consecință, nu se poate susține că perceperea taxei de clawback reprezintă consecința exercitării unei puteri discreționare de către stat.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante privind pretinsa încălcare, în cauză, a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În argumentarea soluției ce urmează a o adopta, instanța de recurs ține să precizeze și că consumul de medicamente pentru trimestrul I 2017 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuție pentru care se datorează contribuția trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate județene.

Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

Reclamanta avea obligația, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială sau, în cazul unor modificări, să o actualizeze prin includerea sau excluderea unor medicamente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția.

Includerea unui medicament în lista respectivă, presupune potrivit Normei privind modul de calcul al prețurilor la medicamantele de uz uman aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, existența unei autorizații de punere pe piață a medicamentului în discuție, pentru care deținătorul acesteia sau reprezentantul său legal a solicitat aprobarea prețului medicamentului, solicitare validată prin ordin al Ministrului Sanatății.

Plecând de la premisa că reclamanta și-a îndeplinit obligația legală de comunicare a listei, aspect ce rezultă din însăși notificarea contestată în prezenta cauză, rezultă și din această perspectivă că susținerile reclamantei privitoare la modalitatea de calcul a contribuției sunt nefondate.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și operațiunile premergatoare acestuia, care au făcut obiectul controlului de legalitate, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2311 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2311 din data de 16 mai 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2021.