ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4422/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dos nr. x/2021 reclamanta A. S.A., a solicitat instanței ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând, în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, până în data de 6.4.2021 penalitățile sunt în cuantum de 42444.86 RON. În subsidiar s-a solicitat dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Prin notele scrise înregistrate la data de 05.10.2021 reclamanta a solicitat suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dos nr. x/2019; totodată a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1471 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecatii formulată de reclamantă. S-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității si tardivității formulării acțiunii. S-a respins acțiunea completată formulată de reclamanta A. S.A., În Contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs principal reclamanta A. S.A. și recurs incident recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților. 3.1. Recurenta – reclamantă solicitat casarea sentinței pentru motive de nelegalitate circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă A., susține că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii FGA și obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanței de asigurare solicitate, susținerile primei instanțe în sensul că nu a fi îndeplinite condițiile unei astfel de acțiuni apărând ca lipsite de bază legală. Cu privire la existența unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că actul administrativ nelegal care atrage răspunderea patrimonială a pârâtului este refuzul FGA de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor, astfel cum a fost acesta exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018. Având în vedere considerentele Deciziei 29/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, este evident că decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal. Decizia nr. 18140/27.08.2018 emisă de pârât care a fost atacată și desființată ca nelegală prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată. Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, prin admiterea cererii, acordarea penalităților de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, iar în subsidiar, acordarea dobânzii legale penalizatoare conform art. 3 alin. (2) O.G. nr. 13/2011. 3.2. Prin recursul incident, recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat sentința atacată în raport de modul de soluționare a excepțiilor inadmisibilității și tardivității acțiunii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Prin respingerea excepției de inadmisibilitate, prima instanță a ignorat faptul că reclamanta nu a probat anularea, prin hotărâre definitivă, a actului administrativ. Totodată, s-a arătat că legea contenciosului administrativ dă posibilitatea exercitării separate a acțiunii în despăgubire numai dacă acest lucru nu a fost posibil odată cu exercitarea acțiunii în anularea actului. În ceea ce privește termenul de introducere a acțiunii, acesta este stabilit de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește deciziile emise de FGA, acesta este stabilit de Legea nr. 213/2015, fiind de 10 zile de la comunicare, fiind astfel cu mult depășit.

Apărările formulate în cauză Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat prin întâmpinare anularea recursului principal, excepție respinsă în ședință publică, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. A susținut pârâtul că cererea de plată a făcut obiectul deciziei nr. 16517/27.08.2018, decizie care nu a fost contestată de A..

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că atât recursul principal, cât și recursul incident, sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/26.04.2017 pentru suma de 14.224,15 – dosar daună x (borderou depunere la FGA nr. 19762/04.04.2017, poz 58). Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat pe calea recursului incident respingerea excepțiilor inadmisibilității și tardivității. Reține Înalta Curte că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede la art. 18 că "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. … (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.", iar la art. 19 că "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).". Prin decizia nr. 22/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, … prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.". Astfel, acțiunea formulată de partea reclamantă nu este inadmisibilă, ci caracterul său admisibil reiese chiar din conținutul reglementării Legii nr. 554/2004, care permite persoanei vătămate să solicite despăgubiri pe calea unei acțiuni subsidiare în pretenții, atunci când a cerut inițial anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri. Totodată, nu se poate reține că reclamanta ar fi avut, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei pretinse sub forma penalităților de întârziere sau a dobânzii legale încă de la data formulării acțiunii în anulare. Astfel cum corect a reținut prima instanță, se observă că cererea de plată pentru suma de 14.224,15 RON (dosar dauna x) a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/2018 (pozitia 221 din anexă), comunicată reclamantei la data de 13.09.2018. Cu privire la această din urmă decizie, reclamanta nu a făcut dovada că a formulat acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ competente. Totodată, este lipsită de fundament susținerea recurentei – reclamante că cererea ar fi făcut obiectul deciziei FGA nr. 18140/28.01.2019. Așadar, creanța principală solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanța judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaște existența acesteia prin plată sau o instanță judecătorească nu o acordă în beneficiul reclamantei, nu i se poate imputa pârâtei acordarea de despăgubiri în forma penalităților de întârziere sau a dobânzii legale ca urmare a soluționării acțiunii în anularea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018. Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).". Din analiza dispozițiilor legale citate anterior rezultă că acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerință ce se deduce din interpretarea aceleiași norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim. Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat – refuzul administrativ nelegal). Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale. În cauză, reclamanta a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 16517/27.08.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosință asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanță de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă. Cum această decizie nu a fost anulată de o instanță de judecată, în cauză nu s-a analizat împrejurarea deținerii de către reclamantă a unei creanțe de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în raport de cererea de plată și înscrisurile care o însoțesc. Or, din materialul probator administrat nu a rezultat că decizia a fost anulată de o instanță sau că pârâtul FGA a recunoscut suma pretinsă prin cererea de plată. Nefiind dovedită în cauză îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care instanța nu a procedat la verificarea pe fond a cererii de plată și nu a stabilit existența vreunui drept de creanță, ar fi inutil a conchide că acțiunea este tardivă in raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Totodată, termenul de 10 zile calculat de la primirea deciziei de soluționare a cererii potrivit art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 nu este incident speței, fiind sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (2) care fac trimitere la termenul de 1 an stabilit de art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel că și recursul incident urmează a fi respins ca nefondat. Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal și recursul incident, ca nefondate.