ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 324/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30.03.2021, sub numărul de dosar x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor anularea în parte a Deciziei nr. 18014/15.01.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în ceea ce privește: respingerea la plata a sumei de 5.785 RON - reprezentând diferența dintre despăgubirea solicitată de reclamantă și cea achitată de FGA pentru dauna totală a autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x; respingerea la plată a sumei de 5.111.98 RON/lună - reprezentând veniturile nerealizate de reclamantă începând cu data accidentului - 22.08.2016 și până la momentul achitării de către FGA a despăgubirii pentru autoturism, respectiv până în data de 10.12.2018, total de plată: 138.023 RON; obligarea pârâtului FGA la plata către contestator a sumelor de mai sus și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 300 RON.

Prin sentința civilă nr. 1393 din 13 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Recurenta-reclamantă a declarat recurs și a înaintat aspectele de nelegalitate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocând interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 46 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014 în ceea ce privește respingerea acțiunii pe cererea având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului proprietatea reclamantei distrus în totalitate.

Dispozițiile art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014 prevăd următoarele:

Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. în cazul în care: 1. se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepția lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana păgubită își realizează obiectul de activitate și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri au de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparține păgubitului și se face cu înscrisuri doveditoare;

Recurenta reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept incidente de către prima instanță care a apreciat că situația reclamantei bun distrus nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 46 din Norma ASF nr. 23/2014 care privește cererea de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință pentru bunul avariat, despăgubiri care se stabilesc prin hotărâre judecătorească.

Se arată faptul că prima instanță s-a raportat nelegal la situația de excepție prevăzută de art. 46 alin. 1 teza 2-a din Norma ASF 23/2014 care se referă la situația în care pretențiile se soluționeze pe cale amiabilă în cazul reclamantei despăgubirile solicitate reprezentând lipsa de folosință pentru autoturismul distrus pentru perioada aferentă distrugere – plată valoare autoturism se stabilesc prin hotărâre judecătorească pe situația de regulă prevăzută de art. 46 pct. 1 din Normele ASF nr. 23/2014.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a deciziei FGA din 15.01.2019 în sensul obligării și la plata sumei de 5.111,98 RON/lună reprezentând lipsa de folosință pentru autoturismul distrus raportat la perioada 22.08.2016 data accidentului până la data achitării despăgubirii pentru autoturismul pentru care s-a constatat că nu mai poate fi folosit respectiv daună totală .

La dosar intimatul-pârât a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciindu-se că sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014.

Curtea analizând recursul declarat, îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză sentința atacată fiind în parte nelegală, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente obiectului cauzei.

Prin sentința atacată s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de recurenta-reclamantă având ca obiect anularea în parte a Deciziei nr. 1814/15.01.2019 emisă de pârâtul – intimat în ceea ce privește următoarele sume.

- respingerea la plată a sumei de 5785 RON reprezentând diferența dintre despăgubirea solicitată de reclamantă și cea achitată de FGA la data de 10.12.2018 pentru dauna totală a autoturismului proprietatea reclamantei.

Această pretenție respinsă nu a fost contestată prin cererea de recurs, sentința atacată urmând a fi menținută sub acest aspect.

A sumă respinsă prin Decizia FGA solicitată prin acțiunea respinsă și care formează critica din recurs față de care Curtea constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. îl reprezintă obligarea la plata sumei de 5.111,98 RON/lună reprezentând veniturile nerealizate de reclamantă începând cu data accidentului 22.08.2016 și până la momentul achitării despăgubirii pentru autoturismul considerat daună totală 10.12.2018, în total solicitându-se de reclamantă suma de 138.023 RON.

Curtea apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014 în sensul că s-a raportat la situația de excepție excluzând nelegal sumele care pot fi stabilite pe cale judecătorească, despăgubirile reprezentând lipsa de folosință în situația bunului distrus total în urma accidentului și care nu mai poate fi folosit.

Dispozițiile art. 46 pct. 1 din Norma ASF 23/2014 prevăd următoarele:

Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. în cazul în care: 1. se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepția lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana păgubită își realizează obiectul de activitate și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri au de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparține păgubitului și se face cu înscrisuri doveditoare;

În mod nelegal în opinia Curții prima instanță s-a raportat la situația de excepție prevăzut de art. 46 alin. 1 teza a 2-a care vizează pretențiile ce se soluționează pe cale amiabilă și care vizează contravaloarea lipsei de folosință pentru autoturismul avariat parțial, care este temporar disponibilizat.

Cazul reclamantei nu reprezintă situația de excepție ci reprezintă situația premisă a stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească respectiv pentru autoturismul distrus – avariat total și care fapt de necontestat nu a mai putut fi utilizat și pentru care s-a achitat despăgubirea la data de 10.12.2018.

Recurenta-reclamantă solicită lipsa de folosință reprezentând prejudiciul pentru autoturism corespunzător perioadei 22.08.2016 – 10.12.2018, în mod nelegal prima instanță apreciind că solicitarea reclamantei nu poate fi acordată în baza art. 46 din Norma 23/2014.

Curtea pentru motivele expuse mai sus a apreciat că cererea reclamantei de despăgubire pentru lipsa de folosință pentru autoturismul distrus se încadrează în dispozițiile art. 46 din Norma 23/2014.

În consecință, Curtea va casa cu trimitere spre rejudecare capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosință constatând că prima instanță nu l-a verificat pe fond, iar în ceea ce privește cuantumul total al sumei solicitate de reclamantă acesta nu este probat în sensul art. 249 C. proc. civ.

În urma rejudecării prima instanță urmează a administra probele apreciate necesare și utile pe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosință reprezentând venituri nerealizate de reclamantă pentru perioada 22.08.2016-10.12.2018.

Față de considerentele de mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă.

Va casa în parte sentința atacată și va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosință.

Va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate, respectiv respingerea sumei de 5.785 RON dispusă prin Decizia nr. 18014/15.01.2019 emisă de intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1393 din 13 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe capătul de cerere având ca obiect lipsa de folosință.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.