CASE OF PALADI v. MOLDOVA

Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Chișinău. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a lucrat în calitate de primar adjunct al Chișinău. El a fost, de asemenea, profesor la Academia de Studii Economice din Moldova. Între 24 septembrie 2004 și 25 februarie 2005, el a fost deținut în centrul rezidențial al Centrului pentru Combaterea Crimei Economice și Corupției („CCECC”). La 25 februarie 2005, el a fost transferat la centrul rezidențial nr. 3 al Ministerului Justiției din Chișinău (cunoscut, de asemenea, sub numele de „Prison nr. 3”, care a fost ulterior numit „Prison nr. 13”). Reclamantul suferă de o serie de boli (a se vedea punctele 17 și 20). Reclamantul este acuzat în trei seturi separate de proceduri penale în temeiul articolului 185 alineatul (3) și al articolului 327 alineatul (2) din Codul de Procedință Penală („CP”) de abuz de poziția sa și excesul de putere. La 17 septembrie 2004, CCECC a deschis o anchetă penală cu privire la reclamant și la 24 septembrie 2004, el a fost arestat. 10. La 27 septembrie 2004, Curtea de district Buiucani a emis un mandat de arestare și detenție timp de 30 de zile. Motivele acordate de instanța pentru eliberarea mandatului au fost că: „Reclamantul este periculos pentru societate. În cazul în care este eliberat, poate reface, distruge dovezi sau absoarbe din partea autorităților de aplicare a legii, ar putea obstrucționa cursul normal al anchetei sau luarea probelor și ar putea influența dovezile și martorii.” La 4 octombrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a susținut această decizie. Judecătorul M.B. dispus, găsind nici un motiv pentru a deține reclamantul, deoarece acuzația nu a prezentat nici o dovadă a presupusului pericol de absoardere sau de interferență în anchetă. Reclamantul a avut o familie și o reședință permanentă în Chișinău, a fost bolnav și nu a avut antecedente penale. 11. Reclamantul a formulat cereri de habeas corpus la 5, 13 și 19 octombrie, 2 noiembrie și 29 decembrie 2004, precum și la 22 februarie, 23 iunie și 20 septembrie 2005. El s-a bazat pe următoarele fapte: starea sa de sănătate slabă; absența unui caz penal; reputația sa impecabilă ca Doctor de Economie și profesor universitar; faptul că documentele sale de identificare au fost confiscate de autoritățile judiciare pentru a nu putea părăsi țara; faptul că familia și reședința sa permanentă au fost în Chișinău; faptul că el a susținut mama lui de 75 de ani care era invalidă; el a avut garanția personală a trei persoane bine cunoscute (care au depus deja 3.000 de lei moldoveni (MDL) și fiecare dintre ei era pregătit să plătească ulterior MDL 8.000 solicitate inițial de instanță); și lipsa de motive pentru arestarea sa. Toate aceste cereri au fost respinse din motive similare cu cele prezentate în decizia din 27 septembrie 2004. 12. La 22 octombrie 2004, dosarul a fost depus în instanța de judecată. 13. La o dată neespecificată în octombrie 2004, acuzația a prezentat instanței de judecată un al doilea dosar în care reclamantul a fost, de asemenea, identificat ca unul dintre acuzați. Ancheta cu privire la acest caz a început la 28 martie 2003. Anchetatorii l-au închis de două ori pentru lipsa de dovezi (la 15 iulie și 26 septembrie 2003), dar în ambele ocazii un procuror a ordonat redeschiderea sa. La 27 octombrie 2004, ambele cazuri s-au alăturat. 14. La 2 noiembrie 2004, judecătorul L.V., președintele Curții de District Centru, a respins cererea reclamantului de eliberare împotriva garanției personale a trei persoane bine cunoscute, fără a da nici un motiv. 15. Reclamantul a apelat, dar judecătorul L.V. a refuzat să transmită apelul la Curtea de Apel, deoarece legea nu prevedea un recurs împotriva acestor hotărâri. Reclamantul a prezentat recursul la Curtea de Apel Chișinău direct, care a refuzat, de asemenea, să-l examineze din același motiv. Un răspuns asemănător a fost dat la apelurile făcute la 25 februarie și 27 septembrie 2005. 16. La 30 decembrie 2004, un al treilea dosar penal a fost prezentat instanței de judecată acuzând reclamantul de abuz de competență în interes personal. Acest caz s-a alăturat, de asemenea, celor două cazuri împotriva reclamantului menționat mai sus. 17. Începând cu 24 septembrie 2004, reclamantul a fost reținut în centrul de reținere al CCECC. La 29 septembrie 2004, un consiliu consultativ medical a examinat dosarul medical al reclamantului la cererea soției sale și a făcut următorul diagnostic: diabet zaharat de tip II (insulină-dependente), polineuropatie, angiospasm diabetic, tiroidită autoimune etapă 2, consecințe de traumatisme la cap cu hipertensiune intracraniană, paroxism vagovagal, bronchită obstructivă cronică, pancreatită cronică recurentă cu insuficiență endocrină, hepatită activă cronică și sindrom astenic. La 14 noiembrie 2004, soția reclamantului a informat instanța de judecată cu privire la concluziile consiliului medical. 18. Potrivit reclamantului, centrul de retragere CCECC nu a avut personal medical până la sfârșitul lunii februarie 2005, atunci când un practicant general a fost angajat pentru a lucra acolo. El susține că a solicitat asistență medicală în mai multe ocazii, dar a primit tratament numai de la medicii din alte instituții care l-au vizitat atunci când a existat o urgență. La 28 septembrie 2004, o ambulanță a fost chemată să trateze reclamantul pentru o hipertensiune acută. Medicul a prescris o consultare cu un specialist endocrinologic, care a văzut reclamantul la 21 decembrie 2004. Reclamantul a informat, de asemenea, procurorul și instanța cu privire la nevoile sale speciale dietetice și medicale, dar nu a primit niciun răspuns. El a trimis copii de plângeri de la soția sa, mama sa și un grup parlamentar autorităților CCECC, Departamentul de Penitenciare, instanța de judecată, Președintele Moldovei, Ministrul Justiției și alte autorități. Soția reclamantului a primit mai multe răspunsuri formale, informand-o în esență că soțul ei a fost văzut în o serie de ocazii de către diverse medici și că va primi asistență medicală în cazul în care este necesar. 19. La 15 februarie 2005, reclamantul a fost văzut de doctorul B.E., un psihoneurolog, care a concluzionat că starea sa de sănătate a fost „instabilă cu o ușoară îmbunătățire” și că a trebuit să continue tratamentul sub supraveghere. La 25 februarie 2005, reclamantul a fost transferat la centrul de încarcerare nr. 3 din Chișinău. 20. La 2 martie 2005, în conformitate cu un ordin judecător, reclamantul a fost examinat de către un consiliu medical al Ministerului Sănătății. B.I., neurolog și membru al consiliului, l-a diagnosticat cu encefalopatie, polineuropatie de origine endocrină, hipertensiune, boală vasculară periferică și paraplegie inferioră. El a recomandat ca reclamantul să fie tratat în cadrul pacientului. Z.A., un endocrinolog și membru al consiliului, a diagnosticat reclamantul cu diabet, macro și microangiopatie, cardiomiopatie, hipertensiune arterială, hepatoză steatorreică diabetică, tiroidită, hipotiroidită și encefalopatie. El a recomandat o dieta specială și tratamentul în clinică specializată (endocrinologie-cardiologie-neurologie). E.V., șeful Departamentului de Cardiologie al Ministerului Sănătății și un membru al Consiliului, a diagnosticat reclamantul cu cardiomiopatie ischemie și cardiopatie mixtă, angină pectorală instabilă, atacuri prelungite în ultimele două săptămâni, hipertensiune arterială (3 degre), insuficiență cardiacă congestivă (2 degre), hipertensiune arterială și insuficiență renală endocrină, boală vasculară diabetică și dilatarea toracică. E.V. a recomandat ca reclamantul să fie tratat în cadrul pacienților într-o unitate cardiologică pentru a investiga și a preveni riscul de infarct miocardic. Ea a considerat necesară efectuarea unui tratament anti-coagulant, dar a remarcat că, având în vedere riscul de hemoragie gastrica, acest tratament nu poate avea loc decât în condiții de supraveghere strictă și cu chirurgii vizați să intervină dacă este necesar. 21. Pe baza acestor recomandări, tribunalul de judecată a ordonat transferul reclamantului la un spital de închisoare. 22. Pe baza unei ordine de către Ministerul Sănătății, doctorul V.P., un neurolog din Centrul Republican de Neurologie al Ministerului Sănătății („RNC”), a examinat reclamantul la 20 mai 2005. El a confirmat diagnosticele anterioare și a recomandat tratament complex într-o unitate neurologică specializată a Ministerului Sănătății, inclusiv tratamentul cu terapie cu oxigen hiperbaric (HBO). 23. La 30 mai 2005, directorul spitalului penitenciar unde a fost reținut reclamantul a informat instanța de la V.P. recomandările și a declarat că reclamantul a fost administrat medicamentul prescris, dar nu terapie HBO, ceea ce a fost imposibil de administrat la spitalul penitenciar pentru lipsa echipamentelor necesare. De asemenea, el a informat instanța că condiția reclamantului l-a împiedicat să asista la ședințe judiciare. 24. La 1 iunie 2005, Curtea de District Centru a constatat că condiția reclamantului și a unui alt co-acusat s-a înrăutat și a suspendat examinarea cazurilor lor „până la recuperarea”. Curtea nu a răspuns la cererea soției reclamanților de eliberare pentru a permite tratament sau la scrisoarea menționată mai sus de către directorul spitalului de închisoare. 25. Prin scrisorile din 9, 17 și 22 iunie, 5 iulie și 1 august 2005 directorul spitalului de închisoare a informat din nou instanța cu privire la lipsa echipamentelor necesare la spital pentru tratamentul prescris de V.P. 26. La 7 și 15 septembrie 2005, un consiliu medical al Ministerului Sănătății, care a inclus medicii din RNC, a examinat reclamantul și, la 16 septembrie 2005, a recomandat, printre altele, tratamentul HBO într-o unitate neurologică specializată. 27. La 16 septembrie 2005, directorul spitalului penitenciar a confirmat, în numele reclamantului, că spitalul nu dispunea de echipamentele necesare pentru tratamentul neurologic necesar. La 19 septembrie 2005, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului a depus curtea un sfat amicus curiae după vizita reclamantului la spital. A considerat că starea de sănătate a reclamantului este ireconciliabilă cu condițiile sale de detenție și tratament și a protestat împotriva deciziei de suspendare a examinării cazului în așteptarea recuperării sale. 29. Având în vedere concluziile consiliului medical al Ministerului Sănătății din 16 septembrie 2005 care recomandă ca reclamantul să fie tratat într-o unitate neurologică specializată, Curtea de District Centru din 20 septembrie 2005 a ordonat transferul la RNC timp de 30 de zile. 30. La 27 septembrie 2005, reclamantul a solicitat Curtea de District Centru să ordone un raport de experți privind starea sa de sănătate înainte și după arestarea sa, precum și condiția sa la data depunerii cererii. În decizia sa din aceeași zi Curtea de District Centru a respins cererea reclamantului, deoarece nu s-a ridicat nici îndoieli cu privire la starea sa de sănătate. 31. La o dată neespecificată, reclamantul a solicitat administrației RNC să-și descrie starea de sănătate și tratamentul primit. Nu a primit niciun răspuns. La 17 octombrie 2005, instanța a ordonat ca RNC să răspundă imediat, iar instanța și-a primit răspunsul la 20 octombrie 2005. În aceasta, RNC și-a prezentat diagnosticul de condiție a reclamantului și a constatat că sănătatea sa este instabilă și că are nevoie de un tratament suplimentar. La 20 octombrie 2005, Curtea de District Centru a prelungit tratamentul reclamantului până la 10 noiembrie 2005, pe baza scrisorii de la RNC. 32. Potrivit unui certificat emis de Unitatea de Terapie HBO a Spitalului Clinic Republican („RCH”), reclamantul a primit cinci sesiuni de terapie HBO acolo începând cu 2 noiembrie 2005, care au produs rezultate pozitive. Reclamantul a fost prescris un curs de 12 sesiuni, programat pentru a continua până la 28 noiembrie 2005. Potrivit reclamantului, el a fost escortat de la RNC la RCH în fiecare a doua zi pentru procedura și a început, de asemenea, un curs de acupunctură acolo. Reclamantul a prezentat o copie a certificatului la Tribunalul de District Centru, care la 10 noiembrie 2005 a hotărât să fie transferat la spitalul de închisoare. Curtea și-a bazat hotărârea pe scrisoarea RNC din 9 noiembrie 2005, care a declarat că starea reclamantului s-a stabilizat și că va fi eliberată la 10 noiembrie 2005, întrucât scrisoarea RNC nu includea terapie HBO printre recomandările sale de tratament, instanța a constatat că programul de tratament HBO pentru noiembrie este irelevant. 33. La 16 noiembrie 2005, Ministerul Sănătății și Protecția Socială a răspuns la întrebările Agentului Guvernamental cu privire la necesitatea de a trata reclamantul. Scrisoarea a declarat că, la 17 noiembrie 2005, documentele medicale ale reclamantului au fost examinate de către un grup de medici, care au constatat că nu are nevoie de tratament în cadrul pacienților „în orice stabilință medicală, inclusiv [RNC]” și că ar putea fi tratat ca un ambulator. 34. În scrisoarea sa din 12 februarie 2007, reclamantul a depus Curtea un certificat care declară că, la 20 iunie 2006, a fost recunoscut ca având un handicap de gradul II. 35. La 23 iunie 2005, instanța de judecată a respins cererea de habeas corpus a reclamantului din următoarele motive: „ motivele pentru prelungirea detenției acuzate în așteptarea procesului rămân valabile deoarece acuzațiile împotriva acestuia se bazează pe circumstanțe care nu sunt încă examinate de instanță și modificarea măsurii preventive pot împiedica stabilirea adevărului în procesul penal.” 36. La 8 iulie 2005, reclamantul a formulat o altă cerere de habeas corpus, care se bazează pe articolele 2 și 3 din Convenție și subliniind faptul că, în timp ce examinarea cazului său a fost suspendată până la recuperarea sa, el a fost refuzat tratamentul medical necesar pentru a asigura o astfel de recuperare. Examinarea cererii a fost din nou amânată la 11 iulie 2005 pentru o perioadă nedefinită. 37. La 18 iulie judecătorul L.V. a fost absent și examinarea cazului a fost amânată. La 22 iulie 2005, alți membri ai instanței au fost absenți și examinarea cazului a fost încă o dată amânat. 38. La 25 iulie 2005, reclamantul a solicitat o copie a tranșei instanței din 8 și 11 iulie 2005 și a informat instanța cu privire la agravarea condiției sale. Cererea a fost refuzată. La 3 august 2005, Curtea de District Centru a informat reclamantul că examinarea cererii sale de habeas corpus a fost amânată în așteptarea unui răspuns din partea Ministerului Sănătății la investigația sa din 7 iulie 2005 cu privire la condiția sa. 39. La 20 septembrie 2005, Curtea de District Centru a respins cererea de habeas corpus a reclamantului „pentru că motivele pentru prelungirea detenției rămân valabile”. Curtea a respins, de asemenea, plângerea reclamantului că insuficientul tratament medical pe care l-a primit a constituit tratamente inumane și degradante: „... din cauza faptului că reprezentantul [spitalului de președinte] a declarat că [reclamantul] a primit tratamentul medical necesar în cadrul pacienților; nu există nici o dovadă de tratament inuman sau degradant.” Totuși, în același timp, instanța a ordonat transferul reclamantului către RNC (a se vedea punctul 29 de mai sus). 40. La 27 septembrie 2005, recursul reclamantului nu a fost examinat, instanța constată că nu a fost posibilă niciun recurs suplimentar. Curtea a respins, de asemenea, cererea de examinare medicală pentru a stabili starea actuală de sănătate și modul în care a fost tratat în timpul detenției sale. 41. La 11 octombrie 2005, reclamantul a formulat o altă cerere de habeas corpus, provocând, printre altele, persistența oricărei suspiciuni rezonabile care să justifice detenția sa continuată. El a făcut referire la constatarea încălcării articolului 5 din Convenție în cazul Sarban v. Moldova (nr. 3456/05, 4 octombrie 2005) ca o nouă circumstanță care justifică reexaminarea nevoia de a-l deține. Curtea a respins cererea, constatând că ar putea fi depusă doar o lună, cel puțin după examinarea ultimei astfel de cereri și a constatat, de asemenea, că hotărârea menționată nu este o circumstanță nouă, deoarece are legătură doar cu dl Sarban și nu cu reclamantul. 42. La 10 noiembrie 2005, reclamantul a solicitat Curtea de District Centru să ordone tratamentul continuu la RNC sau eliberarea sa pe baza cererii sale de habeas corpus. Curtea a respins cererea (a se vedea punctul 32 de mai sus) și nu a examinat cererea de habeas corpus. 43. La 15 noiembrie 2005, Curtea de District Centru a respins cererea de habeas corpus a reclamantului din 10 noiembrie 2005, constatând că: „... nu toate dovezile au fost examinate; [reclamantul] a lucrat în calitate de adjunct primar al Chișinău și continuă să aibă influență asupra martorilor care trebuie încă puse la îndoială; el poate obstrucționa prezentarea la instanța de dovezi autentice care încă sunt păstrate de Municipiul Chișinău.” 44. La 15 decembrie 2005, detenția reclamantului în așteptarea procesului a fost înlocuită cu obligația de a nu părăsi țara. 45. În seara din 10 noiembrie 2005, Curtea a indicat prin fax guvernului moldovenesc o măsură intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, declarând că „reclamantul nu trebuie transferat din RNC până când Curtea nu a avut posibilitatea de a examina cazul, adică până la 29 noiembrie 2005 cel târziu”. La 11 noiembrie 2005, grefierul adjunct al Secțiunii A patra a făcut mai multe apeluri la numerele de telefon indicate de agentul guvernamental, dar nu a primit niciun răspuns. 46. În dimineața 11 noiembrie 2005, reclamantul a solicitat instanței de judecată să rămână în executarea deciziei sale din 10 noiembrie 2005 și să împiedice transferul de la RNC. El a depus o copie a facsimilului de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la măsurile intermediare. Curtea de district Centru nu a organizat o audiere și nu a răspuns la cererea sa. El a fost transferat la spitalul de închisoare în aceeași zi. 47. La 14 noiembrie 2005, avocatul reclamantului a informat președintele Consiliului Suprem al Magistratelor cu privire la eșecul de către judecătorul L.V., președintele Curții de District Centru, de a examina cererea sa din 11 noiembrie 2005 și a solicitat o acțiune urgentă pentru a asigura respectarea ordinii Curții de măsuri intermediare. În aceeași zi, avocatul a depus o cerere similară agentului pentru guvernul moldovenesc în fața Curții și Biroului Procurorului General, menționând că procurorul responsabil al cazului a susținut cererea reclamantului de a continua să fie tratat la RNC. 48. În aceeași dată și după cererea Agentului Guvernamental, Curtea de District Centru a ordonat transferul reclamantului la RNC până la 29 noiembrie 2005. Evenimentele ulterioare sunt contestate de părți. Potrivit reclamantului, el a fost adus la RNC la ora 18:30, dar pentru șase ore conducerea a refuzat să-l recunoască. Când reclamantul a început să se simtă bolnav, conducerea l-a admis după miezul nopții. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost admis în ziua în care Tribunalul de District Centru a ordonat admiterea sa și întârzierea rezultă din punctul de vedere al medicilor că reclamantul nu a solicitat tratament suplimentar la RNC. Agentul guvernamental a supravegheat personal executarea ordinului. 49. Reclamantul a prezentat o copie a unui raport de știri transmis pe canalul de televiziune PRO-TV, care a arătat evenimentele de la RNC. Reporterul a declarat că reclamantul a așteptat șase ore pentru o decizie și că el a fost admis în sfârșit după miezul nopții. Medicii au informat reporterul că au refuzat inițial să recunoască reclamantul din cauza lipsei dosarului său personal medical și l-au admis numai atunci când dosarul medical a fost adus la ei. Într-un interviu dat aceluiași reporter, Agentul Guvernului a declarat că motivul întârzierii în admiterea reclamantului era „certe probleme tehnice și organizative”. La 12 decembrie 2005, Consiliul Suprem al Magistratelor a informat avocatul reclamantului, ca răspuns la scrisoarea sa din 14 noiembrie 2005, că Curtea de District Centru a primit oficial informații cu privire la ordinul Curții Europene de măsuri intermediare de luni, 14 noiembrie 2005, ora 14:19. După o audiere urgentă a instanței de judecată, instanța de judecată a ordonat transferul reclamantului la RNC. 51. În mai 2006, reclamantul a formulat propuneri în scris guvernului cu privire la soluționarea prietenoasă a cazului său. Documentul pe care l-a prezentat Curtea îl referă la starea sa de sănătate săracă, ceea ce îi face imposibilă participarea la procedurile penale și includea condițiile „achitării finale garantate de stat” înainte de a accepta retragerea cererii sale în fața Curții. 52. La 27 iulie 2006, Guvernul a prezentat Curtea un acord de soluționare prietenos semnat de ei și de reclamant în aceeași zi. Ei au solicitat Curtea să scoată cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. 53. Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la acord și nu a solicitat să iasă din cererea sa. Când a fost solicitat să facă observații, avocatul său a susținut că nu a fost conștient de acord, deoarece nu a fost implicat în negocieri. În răspunsul la scrisoarea Curții din 22 ianuarie 2007 cere reclamantului să confirme încheierea liberului său arbitru a acordului de soluționare prietenos, reclamantul a solicitat Curții, la 12 februarie 2007, să continue examinarea cazului său de la condiția sa principală, care se presupune că este convenită neoficial cu Guvernul, de a fi achitată de toate acuzațiile, nu a fost îndeplinită și a considerat că acordul nu a fost respectat. 54. Legea internă relevantă a fost stabilită în hotărârea acestei Curte în Sarban (citată mai sus, §§ 51-56). În plus, art. 329 din Codul de Procedință Penală prevede: „ (1) În încercarea unui caz, instanța poate ordona, înlocui sau revoca o măsură preventivă împotriva unui acuzat, fie la cererea părților, fie de propunerea sa. O nouă cerere de ordonare, de înlocuire sau de revocare a unei măsuri preventive poate fi prezentată dacă se pare că există motive pentru aceasta, dar nu mai devreme de o lună de la data în care a intrat în vigoare decizia anterioară a instanței cu privire la aceeași chestiune, cu excepția cazului în care există noi circumstanțe care provoacă noua cerere. (2) În cazul în care este impusă detenția în așteptarea procesului, decizia instanței poate fi apelată, în termen de trei zile, la tribunalul superior, care va decide asupra recursului în conformitate cu art. 312 aplicat mutatis mutandis.”