ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 261/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 august 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 166 din 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

La termenul din 16 iunie 2022, față de lipsa părților, constatând îndeplinite condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a suspendat judecata recursului.

Prin încheierea din 4 mai 2023 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-pârât A., fiind menținută măsura suspendării dispusă prin încheierea din 16 iunie 2022.

Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cauza a primit termen la 6 februarie 2024 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

În sensul prevederilor legale redate, perimarea reprezintă o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

În litigiul pendinte, se constată că părțile, legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 16 iunie 2022, stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii. Drept urmare, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, împlinindu-se la 16 decembrie 2022.

În ceea ce privește cererea de repunere pe rol, formulată la 10 noiembrie 2022, de către recurentul A., Înalta Curte reține că aceasta nu are efect întreruptiv de perimare în sensul prevăzut de dispozițiile art. 417 C. proc. civ., potrivit cu care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Aceasta, deoarece actul de procedură întrerupător de perimare trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă și să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei.

Astfel, se constată că prin încheierea din 4 mai 2023 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-pârât A., constatându-se că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, motiv pentru care a fost menținută măsura suspendării, dispusă prin încheierea din 16 iunie 2022.

Înalta Curte reține că, în absența unei cereri de judecată în lipsă, cererea de repunere pe rol nu poate constitui un act de procedură valabil, căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în condițiile în care instanța a dispus suspendarea voluntară a procesului în cazul reglementat de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În consecință, din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, cauza a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (16 iunie 2022) și până la data repunerii pe rol a cauzei trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 166 din 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă fiind perimat de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 166 din 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.