ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024
Asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 27 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
La termenul din 18 mai 2023, stabilit în vederea soluționării cererii de recurs, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că părțile, legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și că nu au solicitat judecarea în lipsă.
Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cauza a primit termen la 16 ianuarie 2024 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."
Alin. (2) al aceluiași text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."
În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.
Perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.
În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 18 mai 2023 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.
Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (18 mai 2023) și până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepției de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea reglementată de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de reclamantul A. fiind perimată de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 27 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2024.