Decizia nr. 31/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 215/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 215/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureș - Secția civilă, în Dosarul nr. 7.054/320/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Mureș - Secția civilă a dispus, prin încheierea din 14 decembrie 2023, în Dosarul nr. 7.054/320/2022, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă dispozițiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile interpretate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014, și la art. 147 alin. (4) din Constituția României cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 560 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 26 mai 2023, se interpretează în sensul că, în cazul pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat constituie titlu executoriu sau în sensul că, în situația acestora, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea obținerii unui titlu executoriu? II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Pct. 12 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul silvic): "

Control de fond - totalitatea acțiunilor efectuate în fondul forestier, în condițiile legii, de către personalul silvic care asigură administrarea pădurilor sau controlul regimului silvic, în scopul: a) verificării stării limitelor și bornelor amenajistice; b) verificării suprafeței de pădure în scopul identificării, inventarierii și evaluării valorice a arborilor tăiați în delict, a semințișurilor utilizabile distruse sau vătămate, a oricăror altor pagube aduse pădurii, precum și stabilirii cauzelor care le-au produs; c) verificării oportunității și calității lucrărilor silvice executate; d) identificării lucrărilor silvice necesare; e) verificării stării bunurilor mobile și imobile aferente pădurii respective; f) inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafața acesteia; g) stabilirii pagubelor și/sau daunelor aduse pădurii, precum și propuneri de recuperare a acestora. Controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare și necontestarea acestuia în termen de 15 zile." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării 9. Prin Încheierea nr. 4.943 din 22 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 7.054/320/2022, Judecătoria Târgu Mureș - Secția civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestator, în contradictoriu cu intimata Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, prin unitatea sa teritorială. 10. În considerentele acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, din analiza coroborată a titlurilor executorii și a anexelor la acestea, rezultă că actele de control în temeiul cărora a fost începută executarea silită au fost întocmite ca urmare a unor controale de fond, nu parțiale și constituie titluri executorii. 11. Astfel, nu reiese că aceste controale ar fi fost efectuate ca urmare a unor sesizări, în cazul semnalării unor tăieri ilegale sau cu ocazia verificării unor lucrări în curs de executare, pentru a putea fi calificate drept controale parțiale, conform art. 17 din Regulamentul de pază a fondului forestier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2009. Totodată, delegațiile de marcare au fost emise pentru controale de fond, pentru perioade care corespund celor consemnate în actele de control, iar contestatorul a semnat declarații date "la început de control de fond". 12. Cum contestatorul nu a făcut dovada atacării în fața instanței de contencios administrativ a actelor de control în termen de 15 zile de la comunicarea lor, instanța a reținut că acestea sunt titluri executorii, pentru care legea prevede în legătură cu fondul dreptului altă cale procesuală decât contestația la executare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, susținând că actul de control nu are caracterul unui titlu executoriu și că nu se cunoaște natura controlului efectuat, nefiind indicat dacă este un control de fond sau un control parțial, în sensul că nu s-a bifat poziția concretă a controlului. În opinia apelantului contestator, controlul efectuat a avut caracter de control parțial, ceea ce înlătură caracterul de titlu executoriu al acestui act.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2023, Tribunalul Mureș - Secția civilă a pus în discuția părților, din oficiu, oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept nouă, de care depinde soluționarea cauzei, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii.

Titularul sesizării a apreciat că, prin raportare la întrebarea formulată, este îndeplinită condiția privind existența unei chestiuni de drept veritabile, în sensul că există posibilitatea unor interpretări diferite, iar chestiunea de drept prezintă o dificultate suficient de mare pentru a fi necesară lămurirea sa prin intervenția instanței supreme.

Pricina se judecă în ultimă instanță de tribunal, fiind vorba despre un apel promovat împotriva unei hotărâri pronunțate cu privire la o contestație la executare.

Este îndeplinită și cerința legăturii cu soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere că, în funcție de dezlegarea ce va fi dată chestiunii de drept, se va soluționa cauza pe fond, urmând a se stabili dacă excepția inadmisibilității a fost soluționată în mod corect de prima instanță. Cu alte cuvinte, dacă se va reține că actele puse în executare nu sunt titluri executorii și deci nu ar fi fost necesară exercitarea unei acțiuni separate în vederea anulării lor, atunci acest aspect influențează modul în care prima instanță a abordat problema.

Condiția noutății a fost apreciată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind diferită de aceea ca instanța supremă să nu se fi pronunțat anterior asupra chestiunii respective sau să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. În plus, în privința cerinței noutății chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că această cerință este îndeplinită atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării.

De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior. Prin urmare, existența unei practici judiciare cristalizate în timp a instanțelor și orientarea majoritară a jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate, coroborate cu argumentele oferite de doctrină, fac ca acea chestiune de drept supusă dezbaterii să își piardă caracterul de noutate în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Raportând aceste considerente la datele concrete ale cauzei, dar și prin raportare la aspectele examinate de instanța de sesizare cu ocazia exprimării punctului de vedere asupra dezlegării chestiunii de drept, s-a apreciat că și această condiție este îndeplinită. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-contestator a arătat că, așa cum a susținut și prin contestația la executare formulată, în cazul pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat nu constituie titlu executoriu, fiind necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii).

Intimata a considerat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, deoarece prevederile pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic sunt explicite și nu dau loc la interpretări, legiuitorul stabilind în mod expres caracterul executoriu al actului de control.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia completului de judecată care a formulat sesizarea, se impune intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea lămuririi acestei probleme de drept generate de modificarea Codului silvic ulterior pronunțării Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014, și de interpretarea Curții Constituționale dată în cadrul Deciziei nr. 560 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 26 mai 2023, în soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 12 teza finală din anexa nr. 1 la Codul silvic.

Astfel, în prezenta cauză, prin cererea de executare silită formulată la data de 24 mai 2022, intimata a solicitat punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de actele de control întocmite cu privire la apelantul-contestator. Prin contestația la executare formulată, apelantul-contestator a susținut că actele de control puse în executare nu au caracter executoriu.

Prima instanță a stabilit că actele de control puse în executare au caracter executoriu, deoarece prin acestea au fost efectuate controale de fond, și nu controale parțiale. Din acest motiv, prima instanță a reținut că apelantul-contestator nu a făcut dovada contestării în fața instanței de contencios administrativ a actelor de control în termen de 15 zile de la comunicarea lor, pentru acestea legea prevăzând în legătură cu fondul dreptului altă cale procesuală decât contestația la executare.

Cu privire la problema răspunderii personalului cu atribuții de pază a fondului forestier, inițial, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispozițiile art. 254 și art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă".

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că, "în materia dreptului muncii, atunci când recuperarea contravalorii pagubei produse angajatorului nu se realizează prin acordul părților în condițiile prevăzute de cap. III «Răspunderea patrimonială» al titlului XI «Răspunderea juridică» din Codul muncii, în situația în care, spre exemplu, persoana angajată nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu întinderea acesteia și a contravalorii stabilite, angajatorul are la dispoziție doar calea de a sesiza instanța competentă, aflându-ne în prezența unui conflict de muncă, căruia îi sunt implicit aplicabile prevederile titlului XII «Jurisdicția muncii» din Codul muncii, care, în art. 266, prevede că «jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod»."

S-a mai arătat că "voința legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 a fost aceea de a crea o situație mai favorabilă personalului cu atribuții de pază a pădurilor, prin instituirea răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, comparativ cu răspunderea civilă reglementată de Legea nr. 188/1999, aplicabilă funcționarului public. Astfel fiind, trimiterea pe care prevederile ordonanței de urgență o fac la dispozițiile din Codul muncii trebuie înțeleasă ca vizând, în mod logic, nu doar procedura recuperării contravalorii pagubei prin acordul părților, ci și procedura ulterioară momentului în care se constată că a eșuat procedura prin acordul părților".

Astfel, din aceste considerente reiese că, în cazul personalului cu atribuții de pază încadrați în baza unui contract individual de muncă, răspunderea patrimonială este angajată potrivit dispozițiilor Codului muncii, în timp ce în cazul funcționarilor publici cu atribuții identice, răspunderea acestora are un alt regim juridic.

Ulterior acestei decizii, prin Legea nr. 133/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2015, cu modificările ulterioare (Legea nr. 133/2015), s-a modificat pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, stabilindu-se în teza finală următoarele: "Controlul de fond devine titlu executoriu, după comunicare și necontestarea acestuia în termen de 15 zile".

În cauză, actele de control puse în executare privesc o persoană încadrată cu contract individual de muncă și care are atribuții de pază a fondului forestier. În privința acesteia, s-a considerat că actele de control reprezintă titluri executorii, conform pct. 12 teza finală din anexa nr. 1 la Codul silvic. Această prevedere a fost supusă controlului de constituționalitate printr-o serie de excepții de neconstituționalitate care au fost soluționate prin Decizia Curții Constituționale nr. 560 din 17 noiembrie 2022, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 12 teza finală din anexa nr. 1 la Codul silvic.

În cuprinsul considerentelor, instanța de contencios constituțional, după ce a făcut trimitere și a analizat Decizia de recurs în interesul legii nr. 3 din 12 mai 2014, a arătat că actul de control de fond nu constituie însă titlu executoriu, potrivit textului de lege criticat, pentru anumite categorii de angajați, respectiv pădurarul și pădurarul debutant, precum și brigadierul silvic și brigadierul silvic debutant, care nu au calitatea de funcționari publici, ci de angajați în condițiile Codului muncii.

În concluzie, Curtea Constituțională a reținut că actele de control de fond vor fi folosite în angajarea răspunderii civile patrimoniale potrivit dreptului muncii și că nu toate actele de control devin titluri executorii ca urmare a neatacării acestora în fața instanțelor de contencios administrativ.

Cu toate că excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că problema de drept ridicată sub forma unei excepții de neconstituționalitate este, în realitate, o problemă de identificare, interpretare și aplicare a normelor pertinente în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, Curtea Constituțională a realizat totuși o interpretare proprie a prevederilor legale invocate. În acest context și având în vedere că anexa nr. 1 la Codul silvic a fost modificată prin Legea nr. 133/2015, ulterior pronunțării Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se ridică problema în ce măsură considerentele Curții Constituționale sunt obligatorii, având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, dar și în ce măsură s-a realizat o schimbare a opticii legiuitorului în această materie.

În legătură cu efectele deciziilor Curții Constituționale, în ceea ce privește atât considerentele, cât și dispozitivul acestora, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că puterea de lucru judecat ce însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, inclusiv efectului general obligatoriu al deciziilor de constatare a neconstituționalității (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, prin sintagma "considerente pe care dispozitivul deciziei Curții se sprijină" se înțelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată de Curtea Constituțională, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conținutul unei decizii a Curții Constituționale ar putea exista considerente independente de raționamentul juridic care converge la soluția pronunțată și, implicit, care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicțional. Mai arată Curtea Constituțională că, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, autoritatea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al soluției se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52).

În ceea ce privește forța obligatorie a considerentelor pronunțate în deciziile Curții Constituționale, prevederile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, referitoare la efectul general obligatoriu și pentru viitor al deciziilor Curții Constituționale, nu disting nici în funcție de tipurile de decizii pe care Curtea Constituțională le pronunță, nici în funcție de conținutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile instanței de contencios constituțional, în întregul lor, sunt general obligatorii (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 53).

Dificultatea problemei de drept ce face obiectul prezentei sesizări este dată tocmai de faptul că, pe de o parte, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, după ce aceasta a interpretat legea și, pe de altă parte, tot Curtea Constituțională a decis cu privire la forța obligatorie a considerentelor indiferent de soluția pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate.

Interpretarea realizată de Curtea Constituțională în analiza excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 12 teza finală din anexa nr. 1 la Codul silvic se bazează pe o decizie de recurs în interesul legii dată anterior modificării Codului silvic. Astfel, în condițiile în care pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic nu face nicio distincție între funcționarii publici și personalul încadrat cu contract individual de muncă, văzând că modificarea legislativă a survenit ulterior Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și observând Decizia Curții Constituționale nr. 560 din 17 noiembrie 2022 cu privire la această problemă de drept, instanța de trimitere a apreciat că este justificată sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Astfel, dată fiind modificarea legislativă intervenită, instanța de sesizare a considerat că este posibilă o nouă interpretare a legii, în sensul că actele de control constituie titluri executorii și pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă, dat fiind că pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic nu face nicio distincție, însă, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale cu privire la obligativitatea considerentelor indiferent de tipul soluției, o asemenea interpretare ar părea că nu este posibilă.

S-a apreciat că, în ipoteza de față, decizia Curții Constituționale nu este obligatorie în condițiile în care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se că problema supusă analizei reprezintă o chestiune ce ține de interpretarea legii, aceasta fiind atributul instanțelor judecătorești. În această circumstanță specifică, interpretarea legii realizată de instanța de contencios constituțional are doar o valoare orientativă, mai ales în condițiile în care, în partea finală a deciziei, la paragraful 32, s-a subliniat că, "având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției», coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, în virtutea cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și faptul că instanța de contencios constituțional nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai asupra înțelesului său contrar Constituției dedus din raportarea la norme și principii constituționale", excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, fiind respinsă, ca inadmisibilă.

De asemenea, instanța de trimitere a arătat că nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că anterior modificării legislative, actele de control nu erau titluri executorii, fiind necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale după distincțiile realizate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Or, în condițiile modificării legislative intervenite, se pare că legiuitorul a urmărit unificarea procedurii de atragere a răspunderii civile patrimoniale a personalului cu atribuții în domeniul pazei fondului forestier, indiferent de calitatea acestuia. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rezultat următoarele aspecte cu privire la chestiunea de drept sesizată:

Într-o opinie cvasiunanimă, punctele de vedere teoretice ale judecătorilor consultați au fost în sensul că dispozițiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, raportate la dispozițiile interpretate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, și ale art. 147 alin. (4) din Constituție cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 560 din 17 noiembrie 2022 se interpretează în sensul că, în cazul pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat nu constituie titlu executoriu și, în situația acestora, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Codului muncii, în vederea obținerii unui titlu executoriu.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că "acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă", este anterioară modificării pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, adusă prin Legea nr. 133/2015.

Însă, prin Decizia nr. 560 din 17 noiembrie 2022, Curtea Constituțională a arătat că, din analiza cadrului legislativ și a celor reținute în Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, "prin actul de control de fond se stabilesc pagubele și/sau daunele aduse pădurii atât de persoane juridice, cât și de persoane fizice. Actul de control de fond nu constituie însă titlu executoriu, potrivit textului de lege criticat, pentru anumite categorii de angajați, respectiv pădurarul și pădurarul debutant și brigadierul silvic și brigadierul silvic debutant care nu au calitatea de funcționari publici, ci de angajați în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Răspunderea patrimonială a acestor persoane este guvernată de regulile din dreptul muncii, fără a fi permisă angajarea unei duble răspunderi patrimoniale (atât administrativă, prin aplicarea textului de lege criticat, cât și de dreptul muncii) în repararea aceluiași prejudiciu" (paragraful 27).

În concluzie, Curtea Constituțională a reținut că actele de control de fond vor fi folosite în angajarea răspunderii patrimoniale potrivit dreptului muncii și că nu toate actele de control devin titluri executorii ca urmare a neatacării acestora în fața instanțelor de contencios administrativ.

În consecință, controlul de fond necontestat nu constituie titlu executoriu și, în situația acestora, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale conform Codului muncii în vederea obținerii unui titlu executoriu.

Într-o opinie minoritară, potrivit punctelor de vedere teoretice ale judecătorilor consultați, s-a considerat, dimpotrivă, că, în situația pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, controlul de fond necontestat constituie titlu executoriu, dat fiind că dispozițiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic nu fac nicio distincție după calitatea persoanei.

Nu a fost identificată practică judiciară referitoare la problema de drept a caracterului de titlu executoriu al actului de control prin raportare la prevederile pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 133/2015.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 560 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 26 mai 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 12 teza finală din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.

În considerentele acestei decizii, la paragrafele 23-32, s-au reținut următoarele: " 23. Textul de lege criticat a fost introdus prin Legea nr. 133/2015, (...), ulterior pronunțării Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014. 24. Referitor la răspunderea pădurarilor (toți autorii fiind pădurari), Curtea reține că prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că « [...] acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă». În motivarea deciziei antereferite, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că «personalul silvic cu atribuții de pază a pădurilor, având gradul profesional de pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic, nu are calitatea de funcționar public» și că «personalul silvic care își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, având atribuții de pază a vegetației forestiere și gradul profesional prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 (pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic), nu îndeplinește o funcție publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999». 25. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, așadar, că, prin voința legiuitorului, art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 a creat «o situație mai favorabilă personalului cu atribuții de pază a pădurilor, prin instituirea răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, comparativ cu răspunderea civilă reglementată de Legea nr. 188/1999, aplicabilă funcționarului public» și că norma de trimitere la Legea nr. 53/2003 - Codul muncii din art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 are în vedere nu doar procedura recuperării contravalorii pagubei prin acordul părților, ci și procedura ulterioară momentului în care se constată că procedura prin acordul părților a eșuat. 26. Curtea constată că, potrivit art. 254 alin. (1) și (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor după ce se solicită salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. 27. Din analiza cadrului legislativ anterior menționat și a celor reținute în Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Curtea reține că prin actul de control de fond se stabilesc pagubele și/sau daunele aduse pădurii atât de persoane juridice, cât și de persoane fizice. Actul de control de fond nu constituie însă titlu executoriu, potrivit textului de lege criticat, pentru anumite categorii de angajați, respectiv pădurarul și pădurarul debutant și brigadierul silvic și brigadierul silvic debutant care nu au calitatea de funcționari publici, ci de angajați în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Răspunderea patrimonială a acestor persoane este guvernată de regulile din dreptul muncii, fără a fi permisă angajarea unei duble răspunderi patrimoniale (atât administrativă, prin aplicarea textului de lege criticat, cât și de dreptul muncii) în repararea aceluiași prejudiciu. 28. În concluzie, Curtea reține că actele de control fond vor fi folosite în angajarea răspunderii patrimoniale potrivit dreptului muncii și că nu toate actele de control devin titluri executorii ca urmare a neatacării acestora în fața instanțelor de contencios administrativ. 29. Totodată, Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție antereferită este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, atât pentru Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, cât și pentru executorii judecătorești și pentru instanțele de judecată care au încuviințat executările actelor de control potrivit textului de lege criticat, deși ar fi trebuit să respingă cererea de încuviințare a executării silite pentru motivul prevăzut de art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia «instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: [...] hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu». 30. Curtea constată astfel că problema de drept ridicată sub forma unei excepții de neconstituționalitate este, în realitate, o problemă de identificare, interpretare și aplicare a normelor pertinente în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată. 31. Or, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și al instanțelor de control judiciar, așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Astfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14. 32. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției», coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, în virtutea cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum și faptul că instanța de contencios constituțional nu se pronunță asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai asupra înțelesului său contrar Constituției dedus din raportarea la norme și principii constituționale, excepția de neconstituționalitate, astfel cum este formulată în prezentele cauze, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 148 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 18 august 2020, paragrafele 15 și 16)." IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 18 iunie 2014, au fost admise recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispozițiile art. 254 și art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acțiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, în condițiile art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competența materială a instanțelor de conflicte de muncă."

În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii s-a reținut că: " (...) personalul silvic care își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, având atribuții de pază a vegetației forestiere și gradul profesional prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 (pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic), nu îndeplinește o funcție publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999. Cu toate acestea, în virtutea normei de trimitere de la art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, personalului silvic, în integralitatea sa, deci inclusiv categoriei profesionale în discuție, i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel. Chiar și în această ipoteză, dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii este esențialmente influențată de teza a doua a dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, conform căreia personalului silvic nu i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanța de urgență dispune altfel. Relevanța acestor dispoziții este determinată în cauză de faptul că problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează o categorie aparte de raporturi juridice care intră sub incidența unui act normativ cu caracter special. Astfel, raportul juridic dedus judecății în litigiile soluționate diferit de instanțele judecătorești se caracterizează prin următoarele elemente: existența unei pagube produse vegetației forestiere prin tăieri ilegale de arbori; paguba este constatată și evaluată de către personalul silvic cu atribuții în acest sens; paza vegetației forestiere în privința căreia s-a produs paguba reprezintă o atribuție a personalului silvic având gradul profesional de pădurar, atribuție prevăzută în contractul individual de muncă; paguba constatată și evaluată s-a produs ca urmare a neîndeplinirii atribuției de pază a vegetației forestiere; în vederea recuperării prejudiciului constatat și evaluat entitatea prejudiciată se îndreaptă cu o acțiune în răspundere patrimonială împotriva persoanei vinovate (persoana cu atribuții de pază), în temeiul art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006. În consecință, entitatea prejudiciată deduce judecății un raport juridic de răspundere patrimonială, în condițiile cadrului legal reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006. Or, art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 dispune expres în sensul că, pentru pagubele produse vegetației forestiere prin tăieri ilegale de arbori, «personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii». Atât timp cât raportul juridic dedus judecății în litigiile soluționate în mod diferit se încadrează în ipotezele strict reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, rezultă că litigiilor respective le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, în virtutea normei de trimitere de la art. 6 alin. (1) din ordonanța de urgență, dispozițiile menționate din Codul muncii. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 reprezintă o reglementare cu caracter special, astfel că, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, derogă de la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, care fac trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999, și reprezintă, în sensul tezei a II-a a aceluiași articol, o situație în care printr-un act normativ cu aceeași forță juridică se dispune altfel. A accepta o interpretare contrară echivalează cu lipsirea de efecte juridice a prevederilor cu caracter special ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2006. Totodată, răspunderea civilă este una dintre formele specifice de răspundere a funcționarului public, fiind reglementată expres în cuprinsul art. 84 din Legea nr. 188/1999. Este adevărat că, potrivit art. 48 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, «Personalul care încalcă legile și regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum și normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii și prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal, în funcție de natura și de gravitatea faptei săvârșite». Însă, temeiul de drept al acțiunilor soluționate prin hotărârile judecătorești care au conturat orientările jurisprudențiale diferite și care au stat la baza promovării prezentului recurs în interesul legii îl reprezintă dispozițiile art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, care instituie răspunderea patrimonială a personalului cu atribuții de pază a pădurilor, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate în condițiile acestei ordonanțe de urgență. Or, răspunderea patrimonială este o instituție juridică de dreptul muncii, fiind reglementată de cap. III «Răspunderea patrimonială» al titlului XI «Răspunderea juridică» din Codul muncii, fiind guvernată, în consecință, de principiile specifice acestei ramuri de drept, în principal, repararea prejudiciului prin acordul părților [art. 254 alin. (3) din Codul muncii] și, subsecvent, prin introducerea unei acțiuni în justiție. De asemenea, este adevărat că art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 face trimitere expresă numai la prevederile cap. III «Răspunderea patrimonială» al titlului XI «Răspunderea juridică» din Codul muncii, care reglementează doar procedura de recuperare, prin acordul părților, a contravalorii pagubei constatate. Totuși, în materia dreptului muncii, atunci când recuperarea contravalorii pagubei produse angajatorului nu se realizează prin acordul părților în condițiile prevăzute de cap. III «Răspunderea patrimonială» al titlului XI «Răspunderea juridică» din Codul muncii, în situația în care, spre exemplu, persoana angajată nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu întinderea acesteia și a contravalorii stabilite, angajatorul are la dispoziție doar calea de a sesiza instanța competentă, aflându-ne în prezența unui conflict de muncă, căruia îi sunt implicit aplicabile prevederile titlului XII «Jurisdicția muncii» din Codul muncii, care, în art. 266, prevede că «jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod». Prin urmare, voința legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 a fost aceea de a crea o situație mai favorabilă personalului cu atribuții de pază a pădurilor, prin instituirea răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, comparativ cu răspunderea civilă reglementată de Legea nr. 188/1999, aplicabilă funcționarului public. Astfel fiind, trimiterea pe care prevederile ordonanței de urgență o fac la dispozițiile din Codul muncii trebuie înțeleasă ca vizând, în mod logic, nu doar procedura recuperării contravalorii pagubei prin acordul părților, ci și procedura ulterioară momentului în care se constată că a eșuat procedura prin acordul părților." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat, prin raportul întocmit asupra fondului sesizării, că dispozițiile pct. 12 din anexa nr. 1 la Codul silvic, raportate la dispozițiile legale interpretate prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se interpretează în sensul că, în cazul pădurarilor încadrați cu contract individual de muncă, este necesară angajarea răspunderii civile patrimoniale, conform Codului muncii, în vederea obținerii unui titlu executoriu. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție XI.1. Admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul acestor dispoziții și al jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă următoarele condiții cumulative de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să