ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2023

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 raportat la art. 48 C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Pentru a dispune în acest sens, a reținut că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În egală măsură, dat fiind efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilității sesizărilor, instanța de judecată trebuie să ia în considerare și hotărârile Curții înseși, atunci când ele sunt expresia unei jurisprudențe constante și îndelungate a instanței constituționale în materia analizată.

Din această perspectivă, a apreciat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale în controlul de constituționalitate a posteriori poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, cu titlu exemplificativ, tinde la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând, cu titlu de exemplu, în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis, deciziile nr. 284/24.01.2011, nr. 176/06.03.2012, nr. 187/06.03.2012, nr. 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale).

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate evaluată a fost ridicată de o parte din proces (recurentul inculpat A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite, printre altele, cu soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 190/Ap din data de 10 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

De menționat că, prin încheierea din 15 iunie 2023, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei anterior menționate, inclusiv sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin prisma căruia recurentul a invocat judecarea cauzei în fond și, implicit, în apel, de către o instanță necompetentă în raport cu calitatea de deputat pe care o deținea la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății și cu dispozițiile art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) C. proc. pen.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții legale în vigoare, respectiv:

Art. 40 C. proc. pen., conform căruia:

"(1) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

(2) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de apel, de curțile militare de apel și de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive, precum și recursurile în interesul legii.

(4) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege.

(5) Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege." și

Art. 48 C. proc. pen., conform căruia:

"(1) Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat citire actului de sesizare a instanței.

(2) Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1)."

În acest context, reținând că dispozițiile legale criticate pe calea excepției nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituționale, Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior textul de lege criticat.

În ceea ce privește, însă, examenul legăturii excepției cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, a constatat că, în condițiile în care recurentul inculpat A. critică în recurs în casație, în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., faptul judecării cauzei în primă instanță (și, implicit, în apel) de către o instanță inferioară celei pretins legal competente, potrivit art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) C. proc. pen., textele de lege invocate, aparent, au aplicabilitate în speță, însă numai în limitele alin. (1) al fiecăruia dintre acestea, celelalte alineate ale normelor criticate (care reglementează ipoteze neaplicabile în speță) neîndeplinind această exigență.

A apreciat că, în cauză, condiția referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluția ce ar putea fi dată nu este, însă, îndeplinită în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Pornind, în acest demers analitic, de la problematica efectelor deciziilor Curții Constituționale în cauzele definitiv judecate, Înalta Curte a reținut ca relevante în acest sens o serie de statuări anterioare ale instanței de contencios constituțional.

Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), instanța de contencios constituțional a reamintit "caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituție. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28)].

În ceea ce privește hotărârile definitive, o decizie de admitere a excepției poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în cauza în care a fost invocată, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I [a se vedea Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014 (paragraful 26), Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 18 decembrie 2014 (paragraful 14), și Decizia nr. 740 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015 (paragraful 14)]" (paragraful 52).

Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), Curtea Constituțională a statuat că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional (…), acele situații care au devenit facta praeterita. O decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere (…) În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a reținut că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.

S-a subliniat, de asemenea, că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată (…); din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, astfel că "incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive".

S-a mai arătat că, întrucât principiul autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală, atât în ordinea juridică națională, cât și în ordinea juridică comunitară, precum și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, atingerea adusă acestuia prin legislația națională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanțiale și imperioase, cu respectarea principiului securității raporturilor juridice - element fundamental al supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (paragraful 34).

Raționamentul Curții Constituționale a fost reafirmat ulterior, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018), prin care, referitor la efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, s-a reținut că "legiuitorul a reglementat în C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac pentru remedierea situației lor în procesele penale, în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Acest remediu este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (…)", aplicabil, însă, numai în condițiile desprinse din jurisprudența Curții și strict prevăzute de legea procesual penală.

În contextul jurisprudențial anterior expus, reținând, pe de o parte, specificul excepției de neconstituționalitate (mijloc de apărare recunoscut de lege părților, prin care se tinde la evitarea tranșării definitive a unui raport juridic de conflict în baza unei norme neconstituționale) și, pe de altă parte, natura textelor de lege criticate, care, fiind norme de drept procesual, sunt de aplicare imediată, deci nu retroactivează, Înalta Curte a constatat că, fiind invocat direct în faza căii extraordinare de atac a recursului în casație (ulterior, așadar, soluționării definitive a cauzei) prezentul demers judiciar al recurentul inculpat A. nu are aptitudinea funcțională de a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii definitive din procesul principal.

Curtea Constituțională a subliniat în jurisprudența sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată." (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia (...)." (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar servi doar unui interes general, iar nu și cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar putea produce vreo consecință juridică. În prezenta cauză, soluționată definitiv în baza unor norme ce s-au bucurat de prezumția de neconstituționalitate, invocarea neconstituționalității acestor dispoziții abia ulterior rezolvării definitive a cauzei tinde la transformarea, în mod nepermis, a controlului de constituționalitate într-un instrument juridic abstract.

Concluzionând, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentul inculpat A. în concordanță cu finalitatea sa, Înalta Curte a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de acesta este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, recurentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea încheierii penale atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Cosntituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 raportat la art. 48 C. proc. pen.

În esență, a arătat că aceste norme încalcă principiului egalității în fața legii, reglementat de art. 16 din Constituția României, deoarece instituie un regim discriminatoriu senatorilor și deputaților al căror mandat a încetat; astfel, în timp ce pentru un anumit tip de fapte penale comise în exercitarea mandatului, deputații sau senatorii în funcție răspund conform unor reguli de competență materială specială a instanțelor judecătorești, deputații sau senatorii ale căror mandate au încetat răspund conform procedurii competenței de drept comun - C. proc. pen.

Prin prisma acestor aspecte, a considerat că aceste texte criticate încalcă dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituția României, și de asemenea, dispozițiile art. 72 alin, (2) teza finală din Constituția României, interpretate în lumina Deciziilor Curții Constituționale nr. 93/1999 și nr. 665/2007.

În raport de modalitatea în care a fost formulată acuzația prin cele două rechizitorii emise de D.N.A. -Serviciul Teritorial Bacău, unul emis în dosarul cu nr. x/2017, iar cel de-al doilea în dosarul cu nr. x/2018, faptele vizate de cele două rechizitorii au fost analizate însă în cadrul dosarului cu nr. x/2018, consecință a reunirii celor două dosare în faza judecății, este flagrant necesară declanșarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanței dintre aceste norme și exigențele Constituției României.

A mai învederat că a declarat recurs în casație criticând modalitatea de soluționare a excepției materiale a instanței de judecată în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., iar în motivele invocate a susținut că în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea inculpatului, judecata fiind efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Așadar, a apreciat că incidența art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost atrasă de modalitatea în care a fost construită acuzația de către Ministerul Public, nu împrejurarea ca a deținut o demnitate publică, ci împrejurarea că a exercitat efectiv această demnitate în activitatea infracțională ce a determinat încadrarea juridică agravată.

În raport de obiectul căii extraordinare de atac a recursului în casație declarat, a apreciat că interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate este evident. Criticile expuse în cuprinsul recursului în casație vizează pe de-o parte stabilirea legăturii dintre faptele deduse judecății și atribuțiile de serviciu ale recurentului inculpat A., în calitate de parlamentar și, pe de altă parte, consecința în plan procesual a acestei stări de fapt - competența de soluționare a cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție în primă instanță în considerarea calității inculpatului.

A opinat în sensul că este nu doar util ci și necesar controlul de constituționalitate al acestor norme incidente, întrucât există o importantă înrâurire asupra cauzei în raport de soluția ce poate fi pronunțată în prezenta cauză.

Analizând recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din economia dispozițiilor art. 2, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerințe de admisibilitate, expres prevăzute de lege. Această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor condiții cumulative:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- individualizarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea dispoziției legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei contestate printr-o decizie precedentă.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentul inculpat A., în fața Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 40 și art. 48 din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, recurentul inculpat A. critică în recurs în casație, în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., faptul judecării cauzei în primă instanță (și, implicit, în apel) de către o instanță inferioară celei pretins legal competente, potrivit art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că aceste două norme legale sunt lipsite de previzibilitate.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Mai mult, prin încheierea din 15 iunie 2023, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei anterior menționate, inclusiv sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin prisma căruia recurentul a invocat judecarea cauzei în fond și, implicit, în apel, de către o instanță necompetentă în raport cu calitatea de deputat pe care o deținea la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății și cu dispozițiile art. 40 alin. (1) raportat la art. 48 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că aspectele invocate în susținerea excepției vizează în realitate o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, criticile aduse de recurentă dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

Motivele invocate de către recurentul inculpat în susținerea excepției nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare și aplicare a prevederilor de lege criticate și tinde la relevarea pretinsei neconstituționalități a normelor procesual penale criticate prin raportare nu la conținutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluție legislativă pe care acestea nu o cuprind. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată".

Așadar, recurentul inculpat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2023.