Cornelia Eufrosina Radu împotriva României

1 SECȚIA A TREIA

2 CAUZA 3 CORNELIA EUFROSINA RADU împotriva ROMÂNIEI 4 (Cererea nr. 5 o 6 65402/01)

7 HOTĂRÂRE

8 STRASBOURG

9 12 iulie 2007

10 DEFINITIVĂ

11 12/10/2007 12 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2 din Convenție. Poate suferi modificări de formă. 13 În cauza Cornelia Eufrosina Radu împotriva României, 14 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită într-o cameră compusă din 15 : 16 dnii 17 B.M. 18 Zupančič 19 , 20 președinte 21 , 22 C. 23 Bîrsan 24 , 25 26 dnele 27 E. 28 Fura-Sandström 29 , 30 A. 31 Gyulumyan, 32 dnii 33 E. 34 Myjer 35 , 36 David Thór 37 Björgvinsson 38 , 39 40 dna 41 I. 42 Berro-Lefèvre 43 , 44 judecători, 45 și dl S. 46 Quesada, 47 grefier de secție 48 , 49 După deliberare în camera de consiliu la 21 iunie 2007, 50 Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată 51 :

52 PROCEDURA

53 1. 54 La originea cauzei se află o cerere (nr. 55 o 56 65402/01) îndreptată împotriva României și prin care o resortisantă a acestui Stat, 57 dna 58 Cornelia 59 Eufrosina Radu (« 60 reclamanta 61 »), a sesizat Curtea la 15 62 decembrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« 63 Convenția 64 »). Reclamanta a decedat la 24 septembrie 2002. Moștenitorii săi, 65 dna 66 Mihaela 67 Niculoiu și dl Florin Ion Radu și-au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. 68 2. 69 Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să o numească pe 70 dna 71 Cornelia 72 Eufrosina Radu „ 73 reclamanta 74 ", deși este necesar astăzi să se atribuie această calitate 75 dnei 76 Mihaela Niculoiu și dlui Florin Ion Radu (a se vedea, 77 mutatis mutandis, Dalban 78 c. 79 României 80 [MC], nr. 81 o 82 28114/95, § 83 1, CEDO 1999-VI).

84 3. 85 Reclamanta, care a fost admisă la beneficiul asistenței judiciare, a fost reprezentată mai întâi de dl C. Radu și ulterior de 86 87 V. Stefănescu, avocat în Târgoviște. Guvernul român (« 88 Guvernul 89 ») a fost reprezentat de agentul său, 90 dna 91 B. 92 Ramașcanu și ulterior de 93 dna 94 R. Pașoi, co-agent, din partea ministerului Afacerilor Externe. 95 4. 96 Reclamanta susținea în special că refuzul exprimat la 97 9 98 noiembrie 1999, de curtea de apel București, de a recunoaște competența 99 instanțelor pentru a soluționa o acțiune în revendicare era contrar articolului 6 100 § 1 din Convenție. În plus, ea se plângea că aceeași 101 hotărâre avusese drept efect aducerea unei atingeri dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum este recunoscut prin articolul 1 din Protocolul nr. 102 o 103 1. 104 5. 105 La 23 septembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului.

Prevalându-se de dispozițiile articolului 29 § 3, ea a decis că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. 106 ÎN FAPT 107 I.

108 CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI

109 6. 110 Reclamanta s-a născut în 1927 și avea reședința în Târgoviște. 111 7. 112 În 1923, părinții săi au cumpărat două case și un teren aferent de 680 m² situate la nr. 113 o 114 6 al străzii Ștefan Gheorghiu, în Târgoviște. În 1950, Statul a luat în posesie bunurile, invocând decretul de naționalizare nr. 115 o 116 92/1950. În 1985, Statul a demolat cele două case. 117 a) 118 Cererea administrativă de restituire 119 8. 120 La 8 ianuarie 1996, reclamanta, unica moștenitoare, a solicitat Comisiei județene pentru aplicarea legii nr. 121 o 122 112/95 (denumită 123 ‑ 124 în continuare 125 « 126 Comisia 127 ») contravaloarea bunurilor sus-menționate. 128 9. 129 Prin decizia administrativă din 15 octombrie 1996, Comisia a respins cererea, pe motiv că aceste bunuri nu intrau în domeniul de aplicare al legii nr. 130 o 131 112/95 și că, în orice caz, urmau să fie adoptate legi viitoare de restituire sau despăgubire.

132 b) 133 Acțiunea în revendicare 134 10. 135 La 16 noiembrie 1998, reclamanta a sesizat judecătoria Târgoviște cu o acțiune în revendicarea bunurilor sale. Ea susținea că părinții săi fuseseră proprietari ai bunurilor imobile în cauză, care fuseseră naționalizate în temeiul decretului nr. 136 o 137 92/1950. Ea pretindea că acest decret nu era aplicabil în speță, deoarece tatăl său era atât funcționar, cât și comerciant. În subsidiar, reclamanta solicita o despăgubire corespunzătoare valorii bunurilor. 138 11. 139 Prin sentința din 27 aprilie 1999, judecătoria Târgoviște, după analiza probelor (martori, documente de arhivă, raport de expertiză), a concluzionat că naționalizarea bunurilor fusese ilegală.

În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat Statul să-i plătească contravaloarea 140 celor două case demolate, precum și a terenului aferent, și anume 1 141 204 142 147 143 651 144 lei români (« 145 RON 146 »), adică aproximativ 73 147 894 euro (« 148 EUR 149 »). 150 12. 151 La 25 august 1999, tribunalul județean Târgoviște, în urma apelului Statului, a confirmat sentința. 152 13. 153 Direcția generală a finanțelor publice (D.G.F.P.C.F.S.), reprezentantă a Statului, a formulat un recurs împotriva acestei decizii, susținând că instanțele nu erau competente să soluționeze un astfel de litigiu, deoarece bunurile imobile în cauză fuseseră naționalizate cu titlu și ar fi putut face obiectul unei cereri introduse în temeiul legii nr. 154 o 155 112/1995.

156 14. 157 Prin hotărârea din 9 noiembrie 1999, curtea de apel București a admis recursul Statului, a casat sentința favorabilă reclamantei și, pe fond, a respins acțiunea ca inadmisibilă. A apreciat că reclamanta ar fi putut solicita despăgubiri conform procedurii prevăzute de legea nr. 158 o 159 112/95, deoarece bunurile în cauză, chiar dacă nu mai existau în natură, intrau în domeniul de aplicare al legii, în măsura în care fuseseră naționalizate cu titlu. În final, a apreciat că instanțele nu erau competente să soluționeze un astfel de litigiu. 160 c) 161 Cerere de restituire pe calea legii nr. 162 o 163 10/2001 164 15. 165 După adoptarea legii nr. 166 o 167 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate abuziv, reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru pierderea bunului său, la valoarea de piață a bunului, conform prevederilor legii menționate.

168 16. 169 Prin decizia administrativă din 18 170 aprilie 2005, primăria Târgoviște a stabilit dreptul reclamantei de a fi despăgubită 171 numai pentru o suprafață de 735,30 m² de teren, la valoarea de 985 172 696 173 856 de lei români (adică aproximativ 27 174 203 euro « 175 EUR 176 »). 177 Primăria nu a acordat nicio despăgubire pentru cele două case demolate în 1985. Prin aceeași decizie, primăria a apreciat că această sumă reprezenta titluri de valoare nominală care urmau a fi utilizate exclusiv în procesul de privatizare. 178 17. 179 La 4 180 octombrie 2005, o decizie a prefecturii a dispus trimiterea cererii de restituire a celor două case, formulată de reclamantă, în fața comisiei centrale pentru a stabili cuantumul despăgubirii ce urma să fie acordată.

Din dosar reiese că această cauză este încă pendinte. 181 II.

182 DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE

183 18. 184 Dispozițiile legale și jurisprudența internă pertinente sunt descrise în hotărârea 185 Brumărescu împotriva României 186 ([MC], nr. 187 o 188 28342/95, CEDO 1999-VII, pp. 189 250-256, §§ 31, 190 34-44). 191 ÎN DREPT 192 I.

193 CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE

194 A. 195 Cu privire la excepțiile Guvernului 196 1. 197 Cu privire la pierderea calității de victimă în ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe articolul 6 § 1 din Convenție 198 19. 199 În ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe articolul 6 § 1 din Convenție, Guvernul ridică excepția pierderii calității de victimă a reclamantei, în temeiul acordării unei despăgubiri pentru pierderea bunului său, în temeiul legii nr. 200 o 201 10/2001. Guvernul invocă jurisprudența 202 Constantinescu 203 c. 204 României 205 (dec. nr. 206 o 207 61767/00, 14 septembrie 2004) și afirmă că modalitatea de despăgubire poate fi luată în considerare cu ocazia analizei de proporționalitate.

208 20. 209 Reclamanta a informat Curtea că în prezent nu a primit nicio despăgubire și că, în orice caz, faptul ca autoritățile să-i acorde acțiuni/titluri de valoare la un fond de investiții care nu este operațional nu poate atrage pierderea calității sale de victimă, în sensul articolului 34 210 din Convenție. 211 21. 212 Curtea observă că capătul de cerere al reclamantei se referă la lipsa accesului la instanță din cauza respingerii acțiunii sale pe motiv că instanțele nu erau competente să soluționeze acțiunea sa în revendicare. În ceea ce privește problema acordării unei despăgubiri pentru pierderea bunurilor, Curtea observă că aceasta nu are incidență asupra capetelor de cerere ridicate din perspectiva articolului 6 § 1 din Convenție, dar că ar putea fi luată în considerare în temeiul articolului 213 41, în relație directă cu eventualele încălcări constatate.

214 Rezultă că excepția trebuie respinsă. 215 2. 216 Incompatibilitate ratione materiae a capătului de cerere întemeiat pe articolul 217 1 din 218 Protocolul nr. 219 o 220 1 221 22. 222 Guvernul susține că plângerea reclamantei privind pretinsa atingere adusă dreptului său de proprietate este incompatibilă 223 ratione 224 materiae 225 cu dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 226 o 227 1. El face referire la jurisprudența potrivit căreia Convenția nu consacră un drept la reconstituirea dreptului de proprietate, articolul 1 228 din Protocolul nr. 229 o 230 1 nefăcând decât să protejeze respectarea bunurilor actuale. El afirmă că faptul de a ști dacă naționalizarea imobilului era sau nu legală nu poate fi stabilit decât printr-o decizie judiciară definitivă.

231 23. 232 Guvernul evocă diferența dintre 233 prezenta cauză și cauza 234 Brumărescu 235 , deoarece eventuala ilegalitate a naționalizării bunului nu a fost stabilită în speță printr-o decizie definitivă, așa cum a fost cazul în cauza 236 Brumărescu 237 . El consideră că jurisprudența 238 Gornescu 239 c. 240 României 241 (nr. 242 o 243 37421/97, 1 244 er 245 iulie 1998) își găsește aplicarea în prezenta cauză, situația de fapt fiind similară. În final, potrivit Guvernului, acțiunea formulată de reclamantă nu dădea naștere în patrimoniul său niciunui drept de creanță, ci numai eventualității de a obține un asemenea drept (cf. 246 Anagnostopoulos și alții 247 c. 248 Greciei 249 , nr. 250 o 251 39374/98, 30 252 noiembrie 253 1999). 254 24. 255 Reclamanta contestă teza Guvernului și afirmă că a suferit o atingere a dreptului său la respectarea bunurilor sale.

256 25. 257 Curtea trebuie să stabilească dacă, la data la care a fost pronunțată hotărârea curții de apel, respectiv la 9 noiembrie 1999, reclamanta avea un « 258 bun 259 » sau cel puțin o speranță legitimă de a i se recunoaște un drept de proprietate asupra bunului imobil în cauză.

260 26. 261 Curtea observă că situația de fapt din speță este similară celei existente în cauza 262 Ban împotriva României 263 (nr. 264 o 265 46639/99, 7 266 decembrie 267 2006). În această din urmă cauză, Curtea a hotărât că la momentul în care fusese pronunțată hotărârea curții de apel, reclamantul nu avea un « 268 bun 269 » sau cel puțin o speranță legitimă de a i se recunoaște un drept de proprietate asupra imobilului revendicat (cf. 270 mutatis 271 mutandis Ban 272 citată anterior, 273 § 274 34). 275 27. 276 Cât privește raționamentul curții de apel pentru a respinge acțiunea reclamantei, Curtea constată că la data faptelor exista o jurisprudență constantă a curților de apel care, pronunțându-se ca ultim grad de jurisdicție, respingeau acțiunile în revendicare ale foștilor proprietari pe motiv că legea specială 277 nr. 278 o 279 112/1995 era aplicabilă (a se vedea, 280 cu privire la acest aspect, reglementarea pertinentă privind situația anumitor imobile naționalizate și jurisprudența în materie, descrise în deciziile 281 Constantinescu 282 c. 283 României 284 , nr. 285 o 286 61767/00, 14 287 septembrie 2004, și 288 Iorgulescu 289 c. României, 290 nr. 291 o 292 59654/00, 13 293 ianuarie 294 2005). Astfel, reclamanta nu avea, la momentul pronunțării hotărârii curții de apel,

un 295 « 296 bun 297 » în sensul articolului 1 din Protocolul 298 nr. 299 o 300 1. 301 28. 302 În ceea ce privește posibilitatea ca reclamanta să primească o despăgubire pentru pierderea bunului său, Curtea observă că deși autoritățile administrative au întreprins anumite demersuri în acest sens, reclamanta nu a obținut, până în prezent, nicio despăgubire definitivă cu acest titlu (a se vedea §§ 16-17 mai sus). 303 29. 304 Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil 305 ratione materiae 306 cu 307 dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 308 § 309 3 și trebuie respins în aplicarea articolului 310 35 311 § 312 4. 313 B. 314 Cu privire la admisibilitatea capătului de cerere întemeiat pe articolul 6 § 1 din Convenție 315 30. 316 Curtea constată că capătul de cerere întemeiat pe articolul 6 § 1 din Convenție privind lipsa accesului la o instanță nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Ea observă, în plus, că acesta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, se impune a fi declarat admisibil. 317 II.

318 CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE

319 31. 320 Reclamanta se plânge de lipsa accesului la instanță din cauza respingerii acțiunii sale, la 9 noiembrie 1999, de către curtea de apel București, pe motiv că ar fi putut revendica bunurile sale pe calea administrativă a legii nr. 321 o 322 112/95 și că instanțele nu erau competente să soluționeze litigiul.

Ea invocă articolul 6 § 1 din Convenție, care prevede în partea sa pertinentă 323 : 324 « 325 Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie examinată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...) 326 » 327 32. 328 Guvernul apreciază că instanțele interne s-au pronunțat asupra acțiunii în revendicare a reclamantei, hotărând că naționalizarea fusese efectuată în temeiul unui text legal, respectiv decretul nr. 329 o 330 92/1950, spre deosebire de cauza 331 Brumărescu 332 în care instanțele motivau lipsa de competență printr-o competență exclusivă a legiuitorului.

333 33. 334 Curtea reamintește că în alte cauze similare a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție pe motiv că refuzul 335 curților de apel de a recunoaște competența instanțelor pentru a examina litigii privind, ca în prezenta cauză, o revendicare imobiliară, încălca articolul 6 § 1 din Convenție 336 (a se vedea, 337 mutatis 338 mutandis 339 , 340 Buzatu împotriva României 341 , nr. 342 o 343 34642/97, §§ 344 46-47, 1 345 er 346 iunie 2004, 347 Dickmann împotriva României 348 , nr. 349 o 350 6017/97, §§ 351 36-38, 22 352 iulie 353 2003 și 354 Ban împotriva României 355 citată anterior, §§ 41-44).

356 34. 357 În speță, Curtea remarcă faptul că raționamentul utilizat de curtea de apel pentru a exclude din competența instanțelor acțiunea în revendicare a reclamantei, și anume posibilitatea de a sesiza autoritățile administrative pe calea legii nr. 358 o 359 112/1995, ignoră demersurile inițiale întreprinse de reclamantă pe calea aceleiași legi (a se vedea § 360 9 mai 361 ‑ 362 sus). 363 35. 364 Curtea nu vede niciun motiv de a se îndepărta de la jurisprudența citată anterior și apreciază că în speță, faptul ca curtea de apel să înlăture 365 competența instanțelor pentru a examina acțiunea în revendicare a reclamantei, este contrar dreptului la o instanță și că, în speță, din perspectiva articolului 6 § 1 din 366 Convenție, are aceleași consecințe juridice ca hotărârea Curții Supreme de Justiție în cauza 367 Brumărescu 368 . 369 36. 370 Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 371 III.

372 CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

373 37. 374 În conformitate cu 375 articolul 41 din Convenție, 376 « 377 În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 378 » 379 380 A. 381 Prejudiciu 382 38. 383 Moștenitorii reclamantei, 384 dna 385 Mihaela Niculoiu și dl 386 Florin 387 Ion 388 Radu solicită contravaloarea celor două case demolate în 1985 de autorități, pe care o estimează la 274 389 000 390 euro (« 391 EUR 392 »). Ei solicită de asemenea 60 393 000 394 EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru 395 suferințele și neplăcerile suferite de reclamantă în cursul procedurilor.

396 39. 397 Guvernul reamintește că reclamanta a fost deja despăgubită pentru pierderea bunului său, pe calea legii nr. 398 o 399 10/2001, și că, în consecință, o nouă cerere în acest sens ar fi lipsită de temei. Cât privește prejudiciul moral, Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. În orice caz, el apreciază că suma solicitată este excesivă. 400 40. 401 Curtea constată că în speță, singurul temei reținut pentru acordarea unei satisfacții echitabile rezidă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la o instanță conform articolului 6 § 1 din Convenție.

402 41. 403 Curtea reamintește că potrivit jurisprudenței sale constante, ea poate despăgubi prejudiciul moral al unui reclamant decedat în cursul 404 procedurii în fața Curții, prin plata acestuia moștenitorilor (cf. hotărârile 405 Dalban 406 c. 407 României 408 [MC], nr. 409 o 410 28114/95, § 411 59, CEDO 1999-VI, 412 Loukanov 413 c. 414 Bulgariei 415 , hotărârea din 20 martie 1997, 416 Culegere de hotărâri și decizii 417 1997-II, § 418 53, și 419 X împotriva Franței 420 , hotărârea din 31 martie 1992, seria A nr. 421 o 422 234-C, §§ 423 51-54). 424 42. 425 Curtea consideră că evenimentele în cauză au generat 426 ingerințe în dreptul reclamantei de acces la o instanță. Pronunțându-se în echitate, astfel cum prevede articolul 41 din Convenție, Curtea consideră că 427 suma de 7 428 000 429 EUR ar reprezenta o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Această sumă urmează a fi plătită 430 dnei 431 Mihaela Niculoiu și dlui Florin Ion Radu în comun, în calitate de moștenitori. 432 B. 433 Cheltuieli de judecată 434 43. 435 436 Dna 437 Mihaela Niculoiu și dl Florin Ion Radu solicită de asemenea 10 438 000 439 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. În această privință, au depus la dosar copia unei scrisori din 18 februarie 2006 din partea avocatului lor, care indică faptul că valoarea onorariilor de avocat aferente procedurilor interne se ridică la 3000 440 USD, adică 2 441 210 442 EUR. O a doua scrisoare (« 443 notă 444 de onorarii previzionale pro-forma 445 ») întocmită de reprezentantul reclamantei în procedura în fața Curții indică o sumă de 5 446 000 447 EUR.

În fine, o declarație depusă la dosar de reprezentantul inițial al reclamantei în fața Curții, indică un total de 3 448 000 449 USD, adică 2 450 210 451 EUR cu titlu de cheltuieli de expertiză, deplasare și taxe judiciare. 452 44. 453 Guvernul nu se opune plății cheltuielilor de procedură, cu condiția ca acestea să fie susținute de documente justificative. El subliniază că niciun document justificativ al sumelor avansate nu a fost depus la dosar. 454 45. 455 Curtea reamintește că prin raportare la articolul 41 din Convenție, pot fi rambursate numai cheltuielile cu privire la care s-a stabilit că au fost realmente angajate, că erau necesare și că aveau un cuantum rezonabil. 456 46. 457 În speță, Curtea constată că singurele documente justificative furnizate de 458 dna 459 Mihaela Niculoiu și dl Florin Ion Radu sunt scrisorile trimise de avocații lor.

Cât privește costurile procedurii în fața Curții, deși nu furnizează dovada acestora, Curtea apreciază că reclamanta, precum și moștenitorii săi, au angajat în mod necesar cheltuieli cu ocazia acestor proceduri. 460 47. 461 Având în vedere elementele aflate în posesia sa, circumstanțele specifice ale cauzei, precum și asistența judiciară a Consiliului Europei, pronunțându-se în echitate, astfel cum prevede articolul 41 din Convenție, Curtea consideră rezonabil să acorde în comun 462 dnei 463 Mihaela Niculoiu și dlui Florin Ion Radu 500 EUR pentru toate cheltuielile la un loc. 464 C. 465 Dobânzi moratorii 466 48. 467 Curtea consideră adecvat să stabilească rata dobânzilor moratorii la nivelul ratei dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

468 PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 469 1. 470 Declară 471 cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe articolul 6 § 1 din Convenție și inadmisibilă pentru rest 472 ; 473 2. 474 Hotărăște 475 că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție 476 ; 477 3. 478 Hotărăște 479 a) 480 că 481 Statul pârât trebuie să plătească 482 dnei 483 Mihaela Niculoiu și dlui 484 Florin 485 Ion Radu în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 486 44 487 § 488 2 din Convenție, următoarele sume 489 : 490 i. 491 7 492 000 493 EUR (șapte mii euro) pentru prejudiciu moral 494 ; 495 ii. 496 500 497 EUR (cinci sute euro) pentru cheltuieli de judecată 498 ; 499 iii.

500 orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit 501 ; 502 b) 503 că de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale 504 ; 505 c) 506 că sumele în cauză vor fi convertite în lei noi (RON) la rata aplicabilă la data plății 507 ; 508 4. 509 Respinge 510 cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. 511 Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 512 12 iulie 2007 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. 513 Santiago 514 Quesada 515 Boštjan M. 516 Zupančič 517 Grefier 518 Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE CORNELIA EUFROSINA RADU c. ROUMANIE (Requête n o 65402/01) ARRÊT STRASBOURG 12 juillet 2007 DÉFINITIF 12/10/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Cornelia Eufrosina Radu c. Roumanie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , C. Bîrsan , M mes E. Fura-Sandström , A. Gyulumyan, MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson , M me I. Berro-Lefèvre , juges, et de M. S. Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 juin 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

6. La requérante est née en 1927 et résidait à Târgoviște.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

18. Les dispositions légales et la jurisprudence internes pertinentes sont décrites dans l'arrêt Brumărescu c. Roumanie ([GC], n o 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31, 34-44). EN DROIT I.

SUR LA RECEVABILITÉ

A. Sur les exceptions du Gouvernement 1. Sur la perte de la qualité de victime quant aux griefs tirés de l'article 6 § 1 de la Convention

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

31. La requérante se plaint d'un défaut d'accès au tribunal en raison du rejet de son action, le 9 novembre 1999, par la cour d'appel de Bucarest, au motif qu'elle aurait pu revendiquer ses biens par la voie administrative de la loi n o 112/95 et que les tribunaux n'étaient pas compétents pour trancher le litige. Elle invoque l'article 6 § 1 de la Convention, qui se lit ainsi dans sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

37. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage