Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2023

HOTĂRÂRE
19.10.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 1368 A din 6 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 12 noiembrie 2021, sub nr
ÎCCJ 2023-09-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2023-11-09
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2068/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30.
ÎCCJ 2024-11-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2496/2024
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III a civilă la 19 august 2021, sub nr. x/3/2021, reclamantul Statul Roman, pr
ÎCCJ 2023-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursurilor declarate în cauză, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă