ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4288/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.02.2023, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO), până la soluționarea definitivă a dosarului x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin sentința civilă nr. 18 din data de 28 februarie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

(i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și respinge cererea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală;

(iii) a respins excepția inadmisibilității invocată de Ministerul Sănătății;

(iv) a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, (v) a obligat pârâții ca, până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul NIVOLUMAB.

Împotriva sentinței civile nr. 18 din data de 28 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Pârâta CNAS a declarat recurs împotriva sentinței de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că medicamentul Nivolumab (Opdivo) solicitat de către reclamantă nu este inclus în lista de medicamente compensate pentru indicația specificată de reclamantă, nefiind emisă de către ANMDMR o decizie de includere a acestuia în listă, respectiv că nu a fost elaborat un protocol terapeutic pentru afecțiunea reclamantei și că acesta nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraților pentru indicația specificată de reclamantă.

Recurenta-pârâtă critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că, potrivit art. 3 din Anexa I la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 861/2014, ANMDMR este cea care, după emiterea deciziei de includere în listă, trebuie să solicite comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății elaborarea protocolului terapeutic al medicamentului în litigiu pentru indicația adenorcarcinom gastric la pacienții adulți ale căror tumori prezintă expresie PD-LI cu un scor combinat negativ CPS COMBINED POSITIVE SCORE) mai mare 1.

De asemenea, conform art. 3 din Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, protocoalele terapeutice se elaborează și/sau se actualizează de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, conform normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 3 la ordin, se analizează și se avizează de către ANMDMR.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond nu a analizat dispozițiile art. 280 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă faptul că CNAS nu are nicio atribuție în ceea ce privește acordarea și decontarea medicamentului în litigiu pentru indicația terapeutică specificată de reclamantă, medicament care nu face parte din pachetul de bază acordat asiguraților si nu are elaborat un protocol terapeutic de administrare.

Astfel, în temeiul legii, în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, asigurații beneficiază numai de acele medicamente care sunt incluse în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale căror indicații terapeutice sunt incluse în protocoalele terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 546/499/2021, cu modificările si completările ulterioare, condiții neîndeplinite în cauză.

Prima instanță nu a avut în vedere că CNAS nu a stabilit raporturi juridice cu reclamanta, din care să izvorască drepturi și obligații, precum și că nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale acordate asiguraților. Această atribuție revine caselor teritoriale de asigurări de sănătate, care decontează, potrivit legii, furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și nu asiguraților, contravaloarea numai acelor servicii, medicamente si dispozitive medicale care fac parte din pachetul de servicii de bază, în condițiile contractului-cadru și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.

Recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispozițiile art. 262, art. 255 alin. (1), art. 256, art. 258 alin. (1), art. 281 lit. h) și art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a apreciat că îi revine exclusiv deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu dreptul exclusiv de a solicita demararea procesului de evaluare a medicamentului solicitat de reclamantă pentru afecțiunea de care suferă această și de negocia contractul cost-volum pentru acesta, în situația în care ar fi emisă o decizie de includere condiționată a medicamentului în listă. Așadar, apeciază că în cauză CNAS nu prezintă legitimare procesuală pasivă, ci doar deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului.

În susținerea lipsei calității sale procesuale pasive a mai invocat și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2312/04.06.2020 (dosar nr. x/2016) și 380/28.01.2020 (dosar nr. x/2019).

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a admis în mod eronat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANMDMR în condițiile în care aceasta are rolul fundamental, potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014 și Ordinului ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, de a evalua și emite decizia pentru medicamentul în litigiu pentru indicația terapeutică "adenocarcinom gastric la pacienții adulți ale căror tumori prezintă expresie PD-LI cu un scor combinat negativ CPS COMBINED POSITIVE SCORE) mai mare 1", de a solicita comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății elaborarea protocolului terapeutic pentru medicamentul N1VOLUMAB (OPD1VO) pentru indicația specificată de reclamantă și de a analiza și aviza protocolul terapeutic pentru acesta.

Hotărârea instanței de fond a mai fost criticată și din perspectiva admiterii cererii de ordonanță președințială, susținând recurenta că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile aparenței de drept și a caracterului vremelnic al măsurii.

Astfel, recurenta-pârâtă CNAS a arătat că nu este îndeplinită condiția existenței în favoarea reclamantei a unei aparențe a dreptului pretins vătămat, întrucât aceasta pretinde decontarea unui medicament pentru care nu are un drept recunoscut de lege. Medicamentul în litigiu se află sub protecția exclusivității datelor și este autorizat la nivel european, prin procedura centralizată, de către Agenția Europeană a Medicamentului, la cererea deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu, însă, în privința sa, nu a fost emisă o decizie de includere în listă de către ANMDMR pentru indicația specificată de reclamantă și nici nu a fost elaborat un protocol terapeutic pentru aceasta.

Reclamanta nu a dovedit faptul că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontare de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului DC Nivolumab (denumire comercială Opdivo) pentru indicația terapeutică de adenocarcinom gastric la pacienții adulți ale căror tumori prezintă expresie PD-LI cu un scor combinat negativ CPS COMBINED POSITIVE SCORE)mai mare 1, că a urmat un tratament cu medicamentele TRASTUZUMABUM (denumire comercială HERCEPTIN), DCI RAMUCIRUMABUM (denumire comercială CYRAMZA), Combinații (TRIFLUR1DINUM +TIPIRACILUM), medicamente decontate din bugetul FNUASS în procent de 100% pentru afecțiunea reclamantei.

Potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor se realizează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerul Sănătății, potrivit art. 4 din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, cu modificările și completările ulterioare. Protocoalele terapeutice sunt obligatorii pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Or, reclamantei i s-a prescris un tratament în sistem privat, de către un medic care nu se află în contract cu casele de asigurări de sănătate.

În plus, la dosarul cauzei, nu există un înscris care să facă dovada faptului că reclamanta, sub semnătură, a fost informată de către medicul curant/prescriptor asupra faptului că medicamentul în litigiu, neinclus în Listă pentru afecțiunea reclamantei și nici în Programul National de Oncologie nu se decontează din bugetul FNUASS, asa cum prevede expres art. 1 lit. o), ultima teză Anexa 2 la H.G. nr. 423/2022.

Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale se realizează în limita pachetului de servicii de bază, la nivelul tarifelor prevăzute de Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 1068/627/2021, cu modificările și completările ulterioare și prin raportare la H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare și doar pe baza contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate, la termenele stabilite în H.G. nr. 696/2021, cu modificările și completările ulterioare. Această decontare nu se efectuează direct asiguraților.

Mai mult decât atât, prima instanță nu a analizat și aplicat prevederile art. 255 alin. (1), art. 256, art. 258 alin. (1), art. 262, art. 281 lit. h) șt art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

casele de asigurări de sănătate si nu CNAS au atribuția de a deconta numai furnizorilor, nu și asiguraților, contravaloarea numai a acelor servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale contractate cu furnizorii, la termenele prevăzute în contractul-cadru (H.G. nr. 696/2021, cu modificările și completările ulterioare), care fac parte din pachetul de servicii medicale de bază și Lista de medicamente, iar tratamentul cu medicamentul în litigiu pentru indicația specificată de reclamant nu a fost contractat de niciun furnizor de medicamente cu nicio casă de asigurări de sănătate.

Așadar, prescrierea și administrarea medicamentului în litigiu s-a făcut off-label, pe riscul medicului și al pacientului pentru o indicație (afecțiune) care nu are elaborat un protocol terapeutic de administrare, prin urmare nu implică decontarea din bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate, costurile se suportă de către pacient, întrucât tratamentul în discuție este încadrat de legiuitor un tratament la cerere, potrivit art. 248 alin. (1) lit, f), i) și l) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În prezenta speță, obiectul îl reprezintă extinderea indicațiilor terapeutice ale medicamentului în litigiu si la afecțiunea de care suferă reclamanta, însă această extindere se realizează de către ANMDMR, la cererea expresă a deținătorului de autorizație de punere pe piață, căruia, de altfel, îi revine legitimarea pasivă în prezenta cauză, în condițiile în care medicamentul în litigiu nu a obținut încă o decizie de includere în listă.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate în fond, iar în subsidiar, respingerea cererii de ordonanță președințială.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, susținând că nu are calitate procesuală pasivă. O astfel de calitate revine doar autorității publice ce nu a soluționat în termen legal cererea reclamantei sau care a refuzat nejustificat soluționarea acesteia. Calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act adminitrativ sau de a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În plus, obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă din sfera sa de competență, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că sentința instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, un prim aspect în acest sens fiind dat de încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1)

1

din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022.

Susține că instanța a făcut confuzie între noțiunile de "asigurare" și "introducere în listă" și efectele juridice ale acestora, în condițiile în care obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestuia de către pârâți și nu obligarea pârâților la includerea sa în listă. "A asigura" reclamantei medicamentul solicitat, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personala), respectiv medicamentul NIVOLUMAB (denumire comercială OPDIVO) pentru indicația terapeutică ADENOCARCINOM GASTRIC CARE PREZINTĂ EXPRESIE PD-L1 CU UN SCOR COMBINAT POZITIV (CPS, COMBINED POSITIVE SCORE) I, presupune decontarea contravalorii acestuia, adică suportarea din bugetul pârâtului a contravalorii acestuia. Or, Ministerul Sănătății nu poate asigura reclamantei acest medicament întrucât nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2006, printre care nu se regăsește și acesta. Bugetul Ministerului Sănătății are o destinație specială și sumele care îl constituie nu pot fi redirecționate spre altă destinație întrucât acesta operațiune ar reprezenta o încălcare flagrantă a prevederilor art. 2 lit. (1) pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu toate consecințele legale ce decurg din acest fapt.

Așadar, argumentele instanței conform cărora "intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2022 nu schimbă soluția cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților din prezenta cauză, competența rămânând partajată între pârâți (...)" sunt profund eronate, întrucât această reglementare prevede în mod expres faptul că Ministerul Sănătății nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de lege la art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2006, printre care nu se regăsește si cel solicitat de către reclamantă și care face obiectul prezentei cauze.

Recurentul-pârât consideră că instanța a reținut în mod eronat faptul că "reclamanta urmărește recunoașterea, cu titlu provizoriu, a dreptului ce derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 242 din Legea nr. 95/2006, și anume recunoașterea dreptului de a beneficia de decontarea costurilor cu un medicament ce nu se află pe lista menționată de acest text de lege". În realitate, reclamanta a solicitat decontarea acestui medicament și nu includerea lui în Listă (asigurarea medicamentului nu se poate realiza decât prin decontarea acestuia).

Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a medicamentului solicitat de reclamantă sau în elaborarea listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și a căilor de atac. Includerea în listă este în competența Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, care propune Ministerului Sănătății lista, ce se aprobă prin hotărâre a guvernului.

Medicamentul solicitat prin prezenta acțiune nu a fost inclus în categoria prevăzută de lege pentru care ministerul poate suporta plata contravalorii acestora, astfel că angajarea de către Ministerul Sănătății a unor cheltuieli în lipsa unui angajament legal ar fi ilegală, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 500/2002.

De asemenea, recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea prevederilor 1443 din C. proc. civ.. În acest sens, a arătat că prima instanță a respins excepția inadmisibilitățîi cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâților, reținând că "prin cererea de chemare în judecată nu a fost invocat vreun raport de solidaritate între pârâți și nici nu s-a solicitat obligarea acestora în solidar". Or, în condițiile în care a dispus obligarea tuturor pârâților să asigure reclamantei medicamentul solicitat, rezultă fără echivoc că instanța a reținut existența unei solidarități pasive între pârâți, contrar dispozițiilor art. 1443 C. civ. și propriei motivări a soluției de respingere a acestei excepții". De esența solidarității pasive este tocmai faptul că toți pârâții sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație. Or, pârâții din prezenta cauză au atribuții si obligații diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă. Prin urmare, aceștia nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite, motiv pentru care apreciază că se impune excepția astfel invocată.

Apreciază recurentul-pârât că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, care stabilește atribuțiile CNAS în domeniul programelor de sănătate. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 423/2022, programul național de oncologie este derulat de CNAS și finanțat din FNUASS, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea acestui fond. În același sens se invocă și prevederile art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 423/2022 și art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, concluzionând că autoritatea ministerială nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%.

Referitor la criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite în cauză toate condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Sentința recurată prejudecă fondul, având în vedere că reclamanta nu a solicitat, în condițiile art. 997 din C. proc. civ. ca prima instanță să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul pârâților de a include pe lista medicamentelor compensate integral medicamentul în discuție.

În plus, deși a reținut în mod corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantei, prima instanță în mod total nejustificat a admis cererea de chemare în judecată, motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, respectiv prin raportare la procedura includerii medicamentului în lista celor care se decontează.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pentru indicația terapeutică "în asociere cu chimioterapia combinată pe bază de fluoropirimidine și săruri de platină este indicat pentru tratamentul de primă linie al adenocarcinomului gastric, de jocțiune eso-gastrică sau esofagian avansat sau metastazat, HER-2 negativ, la pacienții adulți ale căror tumori prezintă expresie PD-LI cu un scor combinat (CPS, combined positive score) 5" deținătorul de APP a depus solicitare în vederea evaluării medicamentului cu DCI NIVOLUMAB (OPDIVO) conform "Listei solicitărilor depuse în baza OMS nr. 861/2014" afișată pe site-ul ANMDMR (poziția 824).

Cu toate acestea, a reținut că în favoarea reclamantei există aparența dreptului și a admis cererea aplicând cauzei o ipoteză străină de natura acesteia, respectiv atribuțiile pârâților în procesul de introducere/extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei care vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentului, demers cu privire la care reclamanta nu are dreptul.

Lipsa indicației terapeutice și inexistența protocoalelor terapeutice aprobate pentru afecțiunea de care suferă reclamanta au fost criteriile ce au stat la baza soluției de respingere a cererii, întrucât administrarea medicamentului în aceste condiții poate fi riscantă pentru reclamantă și îi poate chiar agrava starea de sănătate. Obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestuia de către pârâți, nu obligarea pârâților la includere în Listă.

Pentru a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, instanța de fond ar fi trebuit să verifice cu prioritate dacă medicamentul este în lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, acesta fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

În opinia sa, reclamanta nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului, deoarece acesta nu figura la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate, de care poate beneficia reclamanta în calitate de asigurată.

Procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă un demers de natură a leza dreptul la sănătate al reclamantei, ci tocmai de a-l proteja, demersul fiind instituit de către legiuitor tocmai pentru protejarea vieții pacienților prin obligativitatea efectuării unor studii clinice care să confirme eficiența medicamentului, în condiții cât mai sigure, pentru o anumită indicație terapeutică. În cazul medicamentelor care se regăsesc în listă, dar nu au protocol sau indicație terapeutică pentru afecțiunea pacientului sau grupa sa de vârstă, se pot prescrie în afara indicațiilor, respectiv "off-label", numai că pe riscul și pe răspunderea medicului prescriptor și a pacientului, iar acest fapt nu poate constitui motiv pentru obligarea Ministerului Sănătății la asigurarea medicamentelor aflate în această situație. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 4 din OMS/CNAS nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, și a normelor metodologice privind implementarea acestora, potrivit cărora "(1) Protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere si monitorizare a tratamentului cu medicamentele care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. (2) Respectarea schemelor terapeutice stabilite conform protocoalelor terapeutice prevăzute în anexele nr. 1 st 2 este obligatorie pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate".

Or, un medic aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu are posibilitatea legală de a prescrie un medicament off-label, iar un medic care nu se află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, chiar dacă poate prescrie un medicament off-label, acesta nu se poate deconta de către casa de asigurări de sănătate, acest fapt fiind interzis de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce privește jurisprudența CEDO invocată, Curtea a reținut relevanța acesteia prin prisma aprecierilor cu caracter general făcute de Curtea de la Strasbourg în interpretarea Convenției, situația de fapt fiind însă net diferită de cea care face obiectul prezentei cauze, făcându-se referire la "erori de judecată ale personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personaluluidin domeniul sănătății", ipoteze străine de natura juridică a prezentei cauze astfel că respectiva hotărâre CEDO nu reprezintă un precedent aplicabil mutatis mutandis în cauză, prin prisma art. 20 din Constituția României.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președintiala.

În dosarul instanței de recurs nu au fost depuse întâmpinări față de recursurile declarate de pârâți.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât Ministerul Sănătății, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta a fost invocat pur formal, întrucât criticile de nelegalitate formulate de pârât privesc modul în care instanța de fond a aplicat normele legale incidente în cauză, respectiv modul în care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, critici care nu se circumscriu cazului de casare indicat, ci pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu pot face obiectul analizei criticile recurentei-pârâte CNAS referitoare la soluția pronunțată de către instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale a ANMDMR, astfel de critici putând fi formulate doar de către reclamantă sau de către pârâta vizată în mod direct de această excepție, părți care ar fi putut justifica un interes. Simpla nemulțumire a recurentei-pârâte a faptului că nu a fost obligată prin sentința recurată un alt pârât nu este de natură a justifica un interes din partea acesteia, în acest sens având doar posibilitatea invocării lipsei calității procesuale proprii, astfel că urmează să fie respins acest motiv de recurs.

Totodată, în ceea ce privește motivul de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Sănătății, referitor la soluția pronunțată de către instanța de fond asupra excepției inadmisibilității din perspectiva obligării pârâților în solidar, Înalta Curte apreciază că astfel de critici nu pot avea valențele unui fine de neprimire a acțiunii, care să determine inadmisibilitatea demersului judiciar exercitat de reclamantă. Stabilirea limitelor atribuțiilor și responsabilității fiecăruia din pârâți în procedura includerii în listă a unui medicament reprezintă o chestiune de fond, pe când excepția inadmisibilității vizează neîndeplinirea condițiilor de exercitare a unui demers judiciar, nicidecum temeinicia sau caracterul fondat sau nefondat al pretențiilor emise față de pârâți. Așadar, statuarea asupra partajării competențelor fiecăruia dintre cei implicați în includerea unui medicament în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, reprezintă o chestiune de fond, care a fost tranșată în cadrul analizei excepției lipsei calității procesuale pasive pe care pârâtul Ministerul Sănătății și-a invocat-o în cauză și pe care Înalta Curte o va reanaliza în limitele învestirii sale, prin motivele de recurs formulate.

Din circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale vizând obligarea autorităților pârâte la a-i asigura, pe bază de prescripție medicală, în regim de 100% (fără contribuție personală) medicamentul Nivolumab (denumire comercială Opdivo) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Instanța de fond, după soluționarea excepțiilor invocate, a admis cererea formulată de reclamantă și a emis ordonanța președințială, obligând pârâții, ca până la soluționarea litigiului ce face obiecctul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) medicamentul Nivolumab.

În continuare, Înalta Curte, învestită cu soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Sănătății și CNAS va răspunde punctual criticilor de nelegalitate aduse sentinței recurate.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare de către instanța de fond a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

II.1. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu C.N.A.S.

Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate, nefiind fondate susținerile acestuia cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive, pe motiv că gestionarea FNUASS nu intra în competența sa, astfel că nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Nivolumab (denumire comercială Opdivo) nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților. Astfel, judecătorul fondului a avut în vedere obligațiile ce incumbă unei astfel de autorități, iar nu postura Ministerului Sănătății de garant al înfăptuirii unor fapte personale aparținând altor autorități/persoane sau obligația de plată, din bugetul propriu al Ministerului Sănătății, reglementată de art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2016 introdus prin O.G. nr. 37/2022.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

De asemenea, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată astfel: Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate.

În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamanta solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Nivolumab (denumire comercială opdivo) pentru indicația terapeutică adenocarcinom gastric la pacienții adulți ale căror tumori prezintă expresie PD-LI cu un scor combinat negativ CPS COMBINED POSITIVE SCORE) 1. Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecțiune decât cea pentru care a fost autorizat și inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Totodată, dispozițiile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.", iar prevederile art. 280 din Legea nr. 95/2006, stabilesc la alin. (1) lit. i) că:

"(1) Atribuțiile CNAS sunt următoarele: i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate". Așadar, pe lângă gestionarea bugetului FNUASS, pârâta CNAS are și atribuții comune cu cele ale Ministerului Sănătății în privința elaborării listei cuprinzând medicamentele decontate din acest buget, un alt aspect de natură să confirme calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză.

Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv.

Înalta Curte mai reține că, deși este reală susținerea recurenților în sensul că obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă obligarea pârâților la includerea în lista de decontare a medicamentului pe listă, ci decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentelor în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă aceasta. Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de includere în lista de decontare a medicamentului de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în mod legal prima instanța, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 32 C. proc. civ., a reținut că este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse fiind, astfel, nefondate. Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

II. 2. Referitor la condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale

Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, și Legii nr. 95/2006.

Potrivit art. 997 C. proc. civ.:(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent și vremelnic și să nu prejudece fondul.

Verificând modul în care prima instanță a analizat întrunirea, în cauză, a unor astfel de condiții, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a normelor de drept relevante materiei ordonanței președințiale, pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, reținând corect îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate.

În ceea ce privește cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Nivolumab (denumire comercială Opdivo) pentru indicația terapeutică adenorcarcinom gastric.

Înalta Curte reține că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia. Așadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Referitor la condiția urgenței, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă interpretare a conținutului juridic al acesteia, câtă vreme, într-un context medical precum cel al intimatei - reclamante, orice întârziere în asigurarea tratamentului medicamentos prescris poate conduce la consecințe grave în evoluția maladiei acesteia. Astfel, din lucrările dosarului, rezultă că intimata-reclamantă a dovedit că starea sa medicală impunea tratamentul cu medicamentul în litigiu, conform indicațiilor medicului oncolog dispuse prin scrisoarea medicală atașată la dosarul de fond, fiind diagnosticată cu adnocarcinom gastric.

Este de menționat că medicamentul Nivolumab (denumire comercială OPDIVO) este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă pentru alte indicații terapeutice, iar afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă nu se numără printre acestea.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata - reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) C. proc. civ., este dreptul la viață, garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituția României stabilește că: (1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că: Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitată doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică, de asemenea, și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27). Cu privire la cea din urmă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și cu