ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2702/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2702/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 13 decembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția Civilă la 28.02.2023, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului, a dobânzii legale penalizatoare, calculată începând cu data formulării acțiunii și până la data plății efective și a cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a arătat că a devenit titulara creanței, prin achiziția acesteia de la C., în baza contractului de cesiune de creanță nr. x, atașat cererii.
Prin sentința civilă nr. 6554/04.07.2023, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că, potrivit biletului de transport aerian care întemeiază cererea de despăgubire, zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare Roma, Italia, iar ca punct de sosire Craiova, România. A mai arătat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și a evocat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 09.07.2009 pronunțată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation (ECLI:EU:C:2009:439), prin care s-a reținut că art. 5 pct. 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv. A conchis că se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.
La rândul său, prin sentința civilă nr. 7513/08.11.2023, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, potrivit art. 1.028 C. proc. civ., competența materială de a soluționa cererea de valoare redusă aparține judecătoriei, iar cea teritorială se stabilește potrivit dreptului comun; însă, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, în favoarea instanței locului de plecare sau de sosire, alegerea aparținând reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ. Totodată, a reținut că, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale conform cerințelor impuse de această normă de drept, astfel că instanța nu o putea invoca din oficiu, operând astfel prorogarea de competență în favoarea instanței inițial învestite. A mai menționat că, spre deosebire de situația din cauza Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, în care raționamentul C.J.U.E. s-a întemeiat pe necesitatea protecției consumatorului, în prezenta cauză, reclamanta a preluat creanța prin cesiune, fără a i se transmite și protecția juridică sporită privind competența.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:
Cauza are ca obiect cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România; reclamanta a sesizat instanța judecătorească competentă teritorial pentru sediul secundar al pârâtei, Judecătoria Buftea.
Dezînvestindu-se în favoarea unei alte instanțe române, jurisdicția sesizată de reclamantă a apreciat că, din perspectiva competenței internaționale, instanțele române sunt competente să soluționeze cauza.
Această concluzie este confirmată de art. 7 pct. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care stabilesc că:
"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză".
În același sens este și art. 1.066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are (...) un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii".
În circumstanțele evocate, instanța competentă se determină conform legii procesual civile române, întrucât potrivit art. 1.072 alin. (1) C. proc. civ., "Când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale".
Așa fiind, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, instanța supremă va verifica modul în care au fost respectate atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență.
Obiectul cauzei este reprezentat de o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, astfel cum dispune art. 1.028 alin. (2) C. proc. civ.
Pretenția reclamantei privește activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în Otopeni, jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.
Cererea derivă dintr-un contract de transport; este astfel atrasă incidența art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, competența ar fi putut reveni, ca instanță română, Judecătoriei Craiova.
Însă, în cauză, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta avea alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă competente și a ales să sesizeze Judecătoria Buftea care, consecutiv exercitării acestei opțiuni, a devenit singura competentă să soluționeze cererea, iar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul și nici instanța, din oficiu, nu pot invoca, excepția necompetenței.
Distinct de cele menționate anterior, chiar dacă reclamanta ar fi sesizat o instanță necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepției se putea face doar de către pârât prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, necompetența fiind de ordine privată. Or, în cauză, pârâta nu a transmis formularul de răspuns, conform art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ. și nu a invocat o atare excepție, circumstanțe ce au atras, de asemenea, consolidarea competenței Judecătoriei Buftea.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.