ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2023

HOTĂRÂRE
06.12.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 16.12.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului la calcularea și plata indemnizației prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizată în funcție de indicele de inflație; obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale cuvenite pentru suma respectivă, de la data nașterii dreptului, respectiv data eliberării din funcție prin pensionare până la data plătii efective, cu cheltuieli de judecată. În fapt, reclamanta a arătat că a desfășurat activitatea în calitate de magistrat (judecător) în cadrul Judecătoriei Tg. Jiu, până la data eliberării din funcția de judecător, prin pensionare.

Prin întâmpinare, Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova având în vedere că obiectul prezentei acțiuni îl constituie exclusiv plata unor drepturi pecuniare izvorâte din încetarea derulării raporturilor de muncă ale reclamantei la angajatorul Tribunalul Gorj. Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și solicită introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție și invocă și excepția prescripției dreptului material la acțiune dat fiind faptul că raportat la data înregistrării cererii, data pensionării reclamantei și văzând durata termenului de prescripție de 3 ani, obligațiile de plată sunt prescrise parțial conform dispozițiilor art. 2517 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul Gorj a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înainte de introducerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 732/2023 din 8 iunie 2023, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj.

În esență, Tribunalul Timiș a reținut că pretențiile reclamantei reprezintă un litigiu de muncă, tribunalul având competența materială de a soluționa conflictul de muncă, în vreme ce competența teritorială este dată, ca regulă, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, reședința sau sediul, ori locul de muncă reclamantul, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea 62/2011. Totodată a arătat că reclamanta este pensionară și își are domiciliul în jud. Gorj.

Tribunalul a mai reținut că în speță nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta este pensionară, astfel că nu a formulat o cerere de chemare în judecată "de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia".

Prin urmare, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1077/2023 din 26 octombrie 2023, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Gorj a reținut că este învestită de reclamantă cu soluționarea litigiului având ca obiect obligarea pârâtului Tribunalul Gorj, în calitate de ultim angajator, la calculul și plata indemnizației prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Instanța a reținut că în baza dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 și ținând seama de natura litigiului și domiciliul reclamantei, competența de soluționare a cauzei ar reveni Tribunalului Gorj.

Totodată, instanța a redat prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și a arătat că această normă reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

Totodată, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Prin urmare, dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Timiș, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Timiș și Tribunalul Gorj, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, respectiv drepturi salariale, solicitate de către reclamantă, în calitate de fost judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Jiu.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

1

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Gorj, instanță din cadrul Curții de Apel Craiova, în a cărei circumscripție funcționează Tribunalul Gorj, competent să soluționeze litigiul, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Gorj, aflată în circumscripția Curții de Apel Timișoara, învecinată Curții de Apel Craiova.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2465/2023
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la
ÎCCJ 2024-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 273/2024
Ședința publică din data de 8 februarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Timiș – secția I civilă, sub nr. x/2022, recl
ÎCCJ 2023-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2583/2023
nta este pensionară și își are domiciliul în jud. Gorj. Tribunalul a mai reținut că în speță nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta este pensionară, astfel că nu a formulat o cerere de chemare în
ÎCCJ 2023-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2502/2023
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 16.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B
ÎCCJ 2023-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2613/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2022 pe rolul Trib
Sursă