Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2213/2023

HOTĂRÂRE
16.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2213/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva deciziei nr. 192A/2023 din data de 10 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 661/2024
Ședința publică din data de 06 martie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a c
ÎCCJ 2024-03-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2024
Ședința publică din data de 7 martie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă
ÎCCJ 2023-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
ÎCCJ 2023-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2068/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretențiile deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30.
ÎCCJ 2023-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1206/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată la 22 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă