Decizia nr. 3842/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Anularea actului emis de Direcția Națională Anticorupție cu nr. 827/C/2017 în data de 26 mai 2017,

Să se constate că ANEVAR, în calitate de autoritate competentă care organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de evaluator autorizat în România conform O.G. nr. 24/2011 și Regulamentului de Organizare și Funcționare propriu nu are în atribuții emiterea avizului necesar în accepțiunea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA

Să se constate că ANEVAR are în atribuții, cu privire la această speță, doar transmiterea unor informații profesionale cu privire la membrii săi, și că aceste informații profesionale au fost furnizate DNA prin adresa nr. x/13.04.2017 astfel cum reiese chiar din răspunsul Direcției Naționale Anticorupție nr. 827/C/563/VI-1/din data de 28.04.2017;

Să se constate faptul că reclamanta figurează în evidența Ministerului Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare în calitate de expert tehnic judiciar ACTIV în specializarea "Evaluarea proprietății imobiliare" conform adresei nr. x/15.05.2017 a Ministerului Justiției, calitate pe care a dobândit-o în anul 2007 în urma promovării unui examen organizat de Ministerul Justiției și în baza căreia a fost numită de DNA să întocmească expertize judiciare atât în faza de cercetare penală cât și ca expert consilier în unele dosare aflate pe rolul instanțelor.

Să se constate faptul că în speță, reclamantei nu i se pot aplica prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 anume nu poate fi obținut avizul ministerelor de resort pentru angajarea în funcția publică pentru care a concurat și a fost declarată ADMIS, întrucât nu este funcționar public, astfel cum reiese din răspunsul Ministerului Justiției nr. 2/39741/15.05.2017 atașat prezentei, anume: ...Precizăm că între Ministerul Justiției și experții judiciari nu există raporturi contractuale, aceștia desfășurându-și activitatea independent. În conformitate cu prevederile legale, experții tehnici judiciari s-au constituit în asociația CORPUL EXPERȚILOR B., care la data 10.05.2017 a emis adresa nr x în care se precizează faptul că îndeplinesc toate condițiile si obligațiile statutare pentru desfășurarea activității de expert tehnic și a recomandat pozitiv continuarea activității conform domeniului de pregătire în cadrul unei instituții publice.

În consecință, să fie obligați pârâții sa emită ordinul de numire în funcția de specialist de înaltă calificare în specializarea evaluarea proprietății imobiliare cu punerea în aplicare a acestui ordin începând cu data 27.03.2017, dată la care au fost făcute publice pe site-ul instituției a rezultatelor finale la concursul susținut si promovat. II. Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 228 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție și Procuror Șef-Direcția Națională Anticorupție. A obligat pârâții să emită ordinul de numire a reclamantei în funcția de specialist în specializarea evaluarea proprietății imobiliare. A respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată. III. Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Recurenta reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. Apreciază sentința pronunțată ca fiind netemeinica sub următoarele aspecte: Cu privire la incidenta art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. respectiv: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", apreciază ca in speță sentința civila recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, exista o contrarietate intre respingerea capătului de cerere referitor la anularea actului administrativ cu nr. 827/C.2017 emis la data de 26.05.2017 prin care se comunica reclamantei faptul ca a fost respinsa plângerea prealabila cu privire la refuzul D.N.A. de a o numi pe subscrisa in funcția publica de specialist in cadrul D.N.A. si admiterea capătului principal de acțiune, respectiv obligarea paratei de a emite ordinul de numire a reclamantei in funcția de specialist in specializarea evaluarea proprietății imobiliare. Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ reglementează faptul ca "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte a acestuia", ceea ce subscrisa a si făcut, in termen, adresând D.N.A. o plângere prealabila, urmarea căreia D.N.A. a comunicat prin răspunsul nr. x/2017 emis la data de 26.05.2017 faptul ca a fost respins demersul administrativ obligatoriu parcurs de subscrisa (in lipsa plângerii prealabile, acțiunea ar fi devenit inadmisibila conform art. 193 C. proc. civ.). Ulterior, in baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabila [...]" - reclamanta s-a adresat in termen instanței de contencios administrativ, solicitând anularea Răspunsului nr. x/2017 emis la data de 26.05.2017 si, ca o consecința a anularii răspunsului la plângerea prealabila, obligarea D.N.A. de a emite ordinul de numire in funcția de specialist in specializarea evaluarea proprietății imobiliare. Or, instanța de judecata A RESPINS ca neîntemeiat capătul de cerere vizând anularea actului administrativ cu nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.2017, iar consecința respingerii contestației formulata de reclamanta împotriva răspunsului la plângerea prealabila nu putea fi decât respingerea pentru aceleași motive (de netemeinicie) a capătului de cerere prin care subscrisa solicita angajarea în funcția de specialist al D.N.A., astfel ca admiterea doar in parte a acțiunii reclamantei se apreciază a fi o contradicție in aplicarea normelor de contencios administrativ. Astfel, in lipsa parcurgerii etapei imperative a plângerii prealabile, o acțiune in contencios administrativ ar fi respinsa ca inadmisibila, indiferent de temeinicia motivelor invocate. Ca atare, apreciez ca in speță sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul ca sentința civilă nr. 228/2020 cuprinde motive contradictorii, sens in care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești si, in rejudecare, ADMITEREA în întregime a acțiunii formulate de reclamanta A.. Referitor la incidenta art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., respectiv când "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" apreciază ca, în motivarea hotărârii judecătorești recurate, instanță de judecata a reținut ca parata a interpretat greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA in sensul solicitării către A.N.E.V.A.R. a avizului de numire în funcție a reclamantei, considerent pentru care a decis ca pârâta sa emită ordinul de numire a reclamantei ca specialist de înaltă calificare a D.N.A. Astfel, instanță de fond nu a respectat Decizia Curții Constituționale a României nr. 596/2019 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicata de C. în dosarul x/2016 al Curții de Apel București, secția VIII contencios administrativ si fiscal și s-a constatat ca dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. sunt constituționale in raport de criticile formulate. În conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituția României: (4) Deciziile Curții Constituționale se publica in Monitorul Oficial al României. De la data publicării deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor" . Cu toate ca forul constituțional a apreciat ca fiind constituționale dispozițiile respective, instanță de fond a opinat ca D.N.A. nu a interpretat corect prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 solicitând A.N.E.V.A.R. un aviz consultativ și a decis în sensul admiterii in parte a acțiunii formulate de reclamanta, respingând astfel capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat sa se constate ca A.N.E.V.A.R. nu are în atribuții emiterea avizului necesar in accepțiunea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, ci doar transmiterea de informații profesionale legate de membrii săi, ceea ce A.N.E.V.A.R. a si făcut, prin adresa x/13.04.2017. În domeniul evaluării proprietății imobiliare, pentru care a aplicat si a concurat reclamanta, nu exista un minister corespondent, singura entitate care coordonează experții în domeniul evaluarii proprietăților imobiliare este A.N.E.V.A.R. - Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din Romania. Decizia Curții Constituționale a României nr. 596/2019, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicata de C. în dosarul x/2016 al curții de Apel București, secția VIII contencios administrativ si fiscal si s-a constatat ca dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. sunt constituționale in raport de criticile formulate, conține punctul de vedere al Guvernului, ca legiuitor emitent al O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., anume: "Desigur, in cazul in care nu exista un minister cu competente legale in domeniul de activitate in care specialistul poseda calificări, numirea acestuia se face fara a se mai solicita avizul consultativ anterior menționat". Astfel, în circumstanța in care A.N.E.V.A.R. nu este inclus între autoritățile la care face referire instanță constituțională si de asemenea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., atunci, in conformitate cu punctul de vedere al Guvernului sus menționat, numirea specialistului se face fara a se mai solicita avizul consultativ menționat. Prin art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011 privind unele masuri in domeniul evaluării bunurilor, "se înființează Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din Romania, denumita in continuare Asociația, persoana juridica autonoma, potrivit legii, care funcționează ca organizație profesionala de utilitate publica fara scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță". În acest sens, înființarea și funcționarea A.N.E.V.A.R., organizație profesionala de utilitate publica fără scop patrimonial este stabilita printr-un act normativ, respectiv ordonanță a guvernului. În consecință, în circumstanța in care A.N.E.V.A.R. este inclus intre autoritățile la care face referire instanța constituțională si de asemenea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, și având în vedere faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)-h) din O.G. nr. 24/2011, A.N.E.V.A.R. nu are prevăzute intre atribuții specifice exprese eliberarea vreunui aviz consultativ, așa cum retine instanța de fond, insa este abilitat sa exprime o opinie asupra expertului evaluator, să facă o caracterizare a acestuia din punct de vedere a datelor pe care le gestionează cu privire la experți, opinie/caracterizare care poate echivala unui aviz consultativ, și având în vedere ca A.N.E.V.A.R. a transmis, la solicitarea D.N.A., informații profesionale care au fost furnizate D.N.A. prin adresa nr. x/13.04.2017 (existenta in dosarul cauzei) astfel cum reiese chiar din răspunsul Direcției Naționale Anticorupție nr. 827/C/563/VI-1/din data de 28.04.2017, În aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 declarate constituționale de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 596/2019, condiție indispensabila si expresa prevăzută de legea speciala de funcționare a D.N.A., rezultă ca adresa nr. x/13.04.2017 emisă de A.N.E.V.A.R., în limitele atribuțiilor acesteia, la solicitarea D.N.A. echivalează cu un aviz consultativ. Fata de toate aceste aspecte, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței civile recurate cu consecință rejudecării cauzei și ADMITEREA acțiunii reclamantei in contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție. Recurentul pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii. În motivare a arătat că sentința pronunțată ca este netemeinică sub mai multe aspecte. Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", apreciază că în speță sentința civilă recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, există o unei contrarietate flagrantă între respingerea capătului de cerere referitor la anularea actului administrativ cu nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.21017 prin care i se comunica faptul că a fost respinsă plângerea prealabilă cu privire la refuzul recurentei de a o numi pe reclamantă în funcția publică de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticoropție și admiterea capătului principal de acțiune, respectiv obligarea pârâtei de a emite ordinul de numire a reclamantei în funcția de specialist în specializarea evaluarea proprietății imobiliare. Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează faptul că "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", ceea ce reclamanta a și făcut, în termen, adresând D.N.A. o plângere prealabilă, urmare căreia D.N.A. a comunicat prin răspunsul nr. x/2017 emis la data de 26.05.21017 faptul că a fost respins demersul administrativ obligatoriu parcurs de reclamantă (știut fiind că, în lipsa plângerii prealabile, acțiunea ar fi devenit inadmisibilă, în conformitate cu art. 193 C. proc. civ.). Ulterior, în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale" - reclamanta s-a adresat în termen instanței de contencios administrativ, solicitând anularea răspunsului nr. x/2017 emis la data de 26.05.21017 și, ca o consecință a anulării răspunsului la plângerea prealabilă, obligarea D.N.A. de a emite un ordin de angajare a acesteia. Or, instanța de judecată A RESPINS ca neîntemeiat capătul de cerere vizând anularea actului administrativ cu nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.21017, iar CONSECINȚA respingerii contestației reclamantei formulate împotriva răspunsului la plângerea prealabilă nu putea fi decât unul singur, respectiv respingerea pentru aceleași motive (de netemeinicie) și a capătului de cerere prin care reclamanta solicita angajarea ei în funcția de specialist al D.N.A. Cu toate acestea, respingând contestația împotriva răspunsului la plângerea prealabilă, instanța a admis în parte acțiunea, respectiv a obligat D.N.A. de a emite un ordin de încadrare a reclamantei, ceea ce apreciază a fi o contradicție flagrantă în aplicarea normelor de contencios administrativ. Aceasta mai cu seamă pentru că, în lipsa parcurgerii etapei imperative a plângerii prealabile, o acțiune în contencios administrativ ar fi respinsă ca inadmisibilă, indiferent de temeinicia motivelor invocate. Ca atare, apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că sentința civilă nr. 228/2020 cuprinde motive vădit contradictorii, sens în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești și, în rejudecare, respingerea în întregime a acțiunii formulate de reclamanta A.. Referitor la incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", apreciem următoarele: In motivarea hotărârii judecătorești recurate, instanța de judecată a reținut că subscrisa ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., în sensul solicitării către A.N.E.V.A.R. a avizului de numire în funcție a reclamantei, considerent pentru care a decis ca pârâta să emită un ordin de încadrare a reclamantei ca specialist de înaltă calificare la D.N.A. Or, consideră că raționamentele expuse de instanța de fond au cel puțin două neajunsuri, după cum urmează: Instanța de fond nu a respectat Decizia Curții Constituționale a României nr. 596/2019 prin care s-a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de C. în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituția României" (4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-un alt dosar, respectiv nr. x/2016 - cu obiect similar - aflat pe rolul Curții de Apel București, instanța de fond a decis prin încheierea din 2.04.2018 suspendarea cererii de chemare în judecată formulată de A. până la soluționarea excepției de neconstituționalitate în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură procedurală la care subscrisa D.N.A. nu s-a opus, întrucât, după cum a apreciat și instanța de fond - dezlegarea cauzei a depins de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, respectiv de soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională. Prezenta cauză a fost repusă pe rol urmare a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 596/2019 prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Inclusiv dosarul nr. x/2016 privindu-1 pe C. a fost repus pe rol, Curtea de Apel București pronunțând prin sentința civilă nr. 263/24 iulie 2020 (necomunicată încă), prin care a respins ca neîntemeiată cererea acestuia de numire ca specialist de înaltă calificare în cadrul D.N.A., cauza civilă fiind perfect similară prezentei acțiuni. Cu toate că forul constituțional a apreciat ca fiind constituționale dispozițiile respective, de care depinde inclusiv soluționarea prezentei cauze, instanța a opinat că D.N.A. nu a interpretat corect prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 solicitând A.N.E.V.A.R. un aviz consultativ și a decis în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantă. În sprijinul acestei hotărâri, instanța de fond a ales să citeze chiar Decizia CCR nr. 596/2019, paragraful 17, în care se reține: "Dispozițiile de lege criticate nu ar fi putut să prevadă, concret, pentru fiecare domeniu în parte, ministerul al cărui aviz se solicită pentru numirea specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, legiuitorul recurgând la formula cu caracter general "minister de resort".'" Sublininiază că D.N.A. a cerut avizul A.N.E.V.A.R. chiar în largul context al acestei realități reafirmate de Curtea Constituțională, cum că legiuitorul folosește sintagma "minister de resort" într-un sens extrem de extins, întrucât fiecare domeniu în care profesează diverși specialiști de înaltă calificare din cadrul D.N.A. beneficiază de specificități proprii, care nu corespund, în toate cazurile, unui minister anume. Astfel, prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor "se înființează Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, denumită în continuare Asociația, persoană juridică autonomă, potrivit legii, care funcționează ca organizație profesională de utilitate publică fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță.". În acest sens, atât înființarea, cât si funcționarea A.N.E.V.A.R.-ului, organizație profesională de utilitate publică fără scop patrimonial, este stabilită printr-un act normativ, respectiv ordonanță a guvernului. Ca atare, faptul că în art. 5 alin. (1) lit. a)-h) din O.G. nr. 24/2011 ANEVAR nu are prevăzute între atribuții specifice exprese eliberarea vreunui aviz consultativ - așa cum a retine instanța de fond -, nu are relevantă în contextul în care avizul consultativ are oglindire în lege în art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, act normativ cu putere juridică superioară, de natură să completeze prevederile O.G. nr. 24/2011. Mai mult, apreciază că ANEVAR ar fi putut emite aviz consultativ, fiind singura "autoritate competentă care organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de evaluator autorizat în România. Asociația reprezintă interesele profesiei de evaluator autorizat la nivel național și internațional." - art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011. Așadar, pentru emiterea avizului consultativ de care face vorbire art. 11 alin. (1) din O. U. G. nr. 43/2002, Direcția Națională Anticorupție nu s-ar fi putut adresa niciunei alte autorități/instituții publice/minister/care să acopere *formula cu caracter general "minister de resort", la care face referire Decizia Curții Constituționale nr. 596/2019. Categoric că, în aceste circumstanțe, ANEVARUL-ul este inclus între autoritățile la care face referire instanța constituțională si, neîndoielnic, art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002. Că este așa, rezultă și din împrejurarea că instanța de fond a specificat -nefondat - că DNA s-a adresat greșit ANEVAR, însă nu a indicat ca răspuns la susținerile D.N.A. din întâmpinare nici o altă instituție care ar putea acorda acest aviz consultativ, fără de care este imposibilă (și nelegală) numirea unui specialist de înaltă calificare în cadrul subscrisei. Mai mult, consideră că din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) și f) din O.G. nr. 24/2011, ANEVAR-ul este abilitat să exprime o opinie asupra expertului evaluator, să facă o caracterizare a acestuia din punct de vedere al datelor pe care le gestionează cu privire la experți, opinie/caracterizare care să echivaleze unui aviz consultativ. Astfel, art. 5 alin. (1) lit. d) și f) din O.G. nr. 24/2011 prevăd că ANEVAR-ul are, între altele, și următoarele atribuții: "d) monitorizează aplicarea în desfășurarea activității de evaluare a evaluatorilor autorizați a standardelor de evaluare adoptate de aceasta; (...) f) monitorizează respectarea regulilor și principiilor deontologice care guvernează activitatea evaluatorilor autorizați;" Or, în speță, ANEVAR a refuzat emiterea oricărui act care să exprime o realitate a datelor deținute prin prisma atribuțiilor sale (dacă expertul a respectat standarde de evaluare, dacă au existat plângeri cu privire la activitatea profesională a sa, dacă a respectat regulile și principiile deontologice ale profesiei), act care să constituie un aviz în sensul cerut de art.

În lipsa oricărui act, singura consecință juridică nu putea fi decât constatarea neîndeplinirii unei condiții prevăzute expres de lege și imposibilitatea numirii reclamantei în funcția de specialist de înaltă calificare. În aceste sens, în absența parcurgerii ambelor etape prevăzute de lege, nu s-a putut proceda la numirea reclamantei în funcția publică de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, condiția respectivă fiind prevăzută într-un act normativ, neputându-se imputa pârâtei că nu a făcut altceva decât să respecte legea. Specialiștii DNA devin funcționari publici, asimilați categoriilor prevăzute în Legea nr. 188/1999, în speță consilieri superiori, după numirea acestora prin Ordin al Procurorului șef DNA ca specialiști cu înaltă calificare în domeniile prevăzute de art. 11 alin. (1). Ordinul de numire este emis pentru candidatul care a fost declarat admis la concursul de recrutare organizat și numai după obținerea avizului ministerului de resort, ca o condiție indispensabilă si expresă prevăzută de legea specială de funcționare a DNA. A subliniat că, și în circumstanța în care se s-ar fi solicitat un transfer al unei persoane care are deja calitatea de funcționar public în funcția de specialist de înaltă calificare în cadrul D.N.A., este obligatoriu, înainte de numirea ca specialist, avizul ministerului de resort. Totodată, lipsa acestui aviz ar putea conduce la invocarea în fața instanței penale, de către persoanele inculpate, a nelegalității actelor de procedură penală întocmite de specialistul respectiv, în acest caz a constatărilor tehnico-științifice. Consideră că, și în cazul în care ar aprecia ca fiind corecte aspectele precizate de instanța de fond ce țin de inexistența vreunei atribuții a ANEVAR în emiterea unui aviz consultativ cerut de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, soluția pronunțată de Curtea de Apel București nu este una temeinică, întrucât situația juridică rămâne aceeași: în lipsa oricărui aviz, reclamanta nu poate fi numită în funcția de specialist de înaltă calificare la D.N.A. Subliniază că această condiție este necesar a fi îndeplinită întrucât -indiferent de abilitățile sale profesionale, ulterioara sa activitatea poate fi pusă sub semnul întrebării în fața instanței penale, contestându-se constatările tehnico-științifice întocmite de aceasta, ca specialist, în dosare penale, la solicitarea procurorilor de caz. Față de toate aceste aspecte, se solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței civile recurate cu consecința rejudecării cauzei și respingerii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție ca fiind neîntemeiată. IV. Apărările formulate de intimat/ă Recurenta- reclamantă a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, solicitând respingerea recursului. V. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cele doua recursuri promovate în cauză conțin critici cvasi identice față de sentința recurată, astfel că acestora li se va răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., s-a susținut de către ambii recurenți faptul că există contrarietate între respingerea capătului de cerere referitor la anularea actului administrative nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.2017, prin care se comunica recurentei-reclamante faptul că a fost respinsă plângerea prealabilă cu privire la refuzul DNA de a o numi pe aceasta în funcția publică de specialist în cadrul DNA și admiterea capătului principal de acțiune, respectiv obligarea recurentului-pârât de a emite ordin de numire pentru aceeași recurenta-reclamantă în funcția de specialist în evaluarea proprietății imobiliare. Reține Înalta Curte că recurenta -reclamantă a solicitat prin prezentul demers judiciar: 1. Anularea actului emis de Direcția Națională Anticorupție cu nr. 827/C/2017 în data de 26 mai 2017; 2. Să se constate că ANEVAR, în calitate de autoritate competentă care organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de evaluator autorizat în România conform O.G. nr. 24/2011 și Regulamentului de Organizare și Funcționare propriu nu are în atribuții emiterea avizului necesar în accepțiunea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA 3. Să se constate că ANEVAR are în atribuții, cu privire la această speță, doar transmiterea unor informații profesionale cu privire la membrii săi, și că aceste informații profesionale au fost furnizate DNA prin adresa x/13.04.2017 astfel cum reiese chiar din răspunsul Direcției Naționale Anticorupție nr. 827/C/563/VI-1/din data de 28.04.2017; 4. Să se constate faptul că reclamanta figurează în evidența Ministerului Justiției - Serviciul Profesii Juridice Conexe - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare în calitate de expert tehnic judiciar ACTIV în specializarea "Evaluarea proprietății imobiliare" conform adresei nr. x/15.05.2017 a Ministerului Justiției, calitate pe care a dobândit-o în anul 2007 în urma promovării unui examen organizat de Ministerul Justiției și în baza căreia a fost numită de DNA să întocmească expertize judiciare atât în faza de cercetare penală cât și ca expert consilier în unele dosare aflate pe rolul instanțelor. 5. Să se constate faptul că în speță, reclamantei nu i se pot aplica prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 anume nu poate fi obținut avizul ministerelor de resort pentru angajarea în funcția publică pentru care a concurat și a fost declarată ADMIS, întrucât nu este funcționar public, astfel cum reiese din răspunsul Ministerului Justiției nr. 2/39741/15.05.2017 atașat prezentei, anume: ...Precizăm că între Ministerul Justiției și experții judiciari nu există raporturi contractuale, aceștia desfășurându-și activitatea independent. În conformitate cu prevederile legale, experții tehnici judiciari s-au constituit în asociația CORPUL EXPERȚILOR B., care la data 10.05.2017 a emis adresa nr x în care se precizează faptul că îndeplinesc toate condițiile si obligațiile statutare pentru desfășurarea activității de expert tehnic și a recomandat pozitiv continuarea activității conform domeniului de pregătire în cadrul unei instituții publice. 6. În consecință, să fie obligați pârâții sa emită ordinul de numire în funcția de specialist de înaltă calificare în specializarea evaluarea proprietății imobiliare cu punerea în aplicare a acestui ordin începând cu data 27.03.2017, dată la care au fost făcute publice pe site-ul instituției a rezultatelor finale la concursul susținut si promovat. Potrivit art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere... "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei". Ambele recurente au invocate acest articol din perspectiva motivelor contradictorii cuprinse în hotărârea primei instanțe. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate ambele recursuri bazate pe acest motiv. Astfel, deși curtea de apel a admis în parte numai acțiunea, respectiv a obligat pârâții să emită ordinul de numire a reclamantei în funcția de specialist în specializarea evaluarea proprietății imobiliare, nu înseamnă că hotărârea este contradictorie, ci, admisă în parte. Instanța de fond a explicat în cuprinsul considerentelor faptul că actul pe care reclamanta a solicitat a fi anulat nu este un act administrativ, în înțelesul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod corect a respins capătul de cerere privind anularea acestuia. În continuare însă, aceeași instanță de fond a calificat acțiunea având ca obiect obligarea emiterii ordinului de numire formulate ca fiind refuz nejustificat, astfel că în această situație, potrivit art. 7 nu este necesară plângerea prealabilă, refuzul nejustificat fiind un act administrative asimilat. Din această cauză, primul capăt de cerere a fost respins, actul nr. nefiind act administrativ și, în consecință, neputând face obiectul unei acțiuni în contencios administrative, însă capătul de cerere având ca obiect refuzul nejustificat de a emite ordinul de numire, act administrative asimilat, a fost admis. Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material, invocat, de asemenea, de ambele recurente, nu este întemeiat. În ceea ce privește recursul promovat de recurentul-pârât, a susținut că prima instanță a nesocotit decizia Curții Constituționale nr. 569/2019 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002. Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a nesocotit decizia Curții Constituționale și nici nu a interpretat-o în mod greșit. Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, este necesar un aviz din partea ministerului de resort, respective celui care are competențe legale în domeniul în care respectivul specialist are calificări ce urmează a fi utilizate de DNA pentru clarificarea unor aspecte tehnice de urmărire penală. Prima instanță a arătat însă că, în cazul de față, autoritatea căreia i s-a solicitat acest aviz nu era cea care deține competențele necesare pentru a-l emite. Nu există, așadar, nicio încălcare a deciziei Curții Constituționale în raționamentul instanței de fond. Cea de-a doua critică, în sensul că reclamanta nu deține un aviz și astfel nu poate fi numită specialist, de asemenea, nu poate fi primită, legea neinstituind în sarcina reclamantei obligația de a produce acest aviz. Neîntemeiat este și recursul recurentei-reclamante întemeiat pe dispozițiile art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., în sensul că ANEVAR a transmis, la solicitarea DNA, informații profesionale prin adresa nr. x/13.04.2017 care echivalează cu un aviz consultative și astfel trebuia să fie admisă acțiunea. Așa cum rezultă din paragrafele anterioare, ANEVAR nu este autoritatea competentă să emită acest aviz, în cazul reclamantei, astfel că informațiile transmise nu pot echivala cu un aviz. În concluzie, constatând că instanța de fond a dat o interpretare legală și temeinică normelor materiale aplicabile în speță și a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunțarea sentinței atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (8) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate, ca nefondate.