- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 25 mai 2023
Decizia nr. 2830/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28.01.2021, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 12 din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. 2. Prin încheierea de ședință din 2 decembrie 2021, Înalta Curte, constatând lipsa nejustificată a părților de la strigarea pricinii și faptul că nu s-a solicitat judecata în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ. 3. La data de azi, cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în vederea discutării excepției perimării. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc.
civ. și va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată perimat recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 12 din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.