Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2023
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2362/2023

HOTĂRÂRE
04.05.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2362/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1318 din 30 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4595/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3348/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții la data de 20.04.2021, reclamanta A.
ÎCCJ 2023-06-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3639/2023
Ședința publică din data de 29 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2023-02-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2022-09-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3937/2022
Ședința publică din data de 15 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă