ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicit pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, obligarea acestora la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Cemiplimab (denumire comercială Libtayo), până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect refuz soluționare cerere.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 47 din 25 mai 2022, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinările formulate în cauză, ca neîntemeiate.

Totodată, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant și a obligat pârâții să-i asigure reclamantului A. pe bază de prescripție medicală, medicamentul CEMIPLIMAB (denumire comercială LIBTAYO), în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ș Ministerul Sănătății.

3.1. În motivarea căii de atac pârâtul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiate.

3.2. În susținerea recursului pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale, recurenta a arătat că în mod greșit a fost admisă de prima instanță, întrucât nu deține legitimare procesuală în cauză raportat la obiectul cauzei și atribuțiile C.N.A.S. expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006., aceasta instituție neavând atribuții stabilite cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

Pe fond, a apreciat, contrar celor reținute de prima instanță, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

În ceea ce privește aparența de drept, a arătat că aceasta nu se justifică întrucât reclamantul nu are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a DCI CEMIPLIMAB (denumire comercială LIBTAYO), pentru afecțiunea (indicația) specificată de reclamant, această indicație nefiind autorizată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și nici nu este mențioantă în Protocolol terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, acest medicament fiind inclus pentru alte afecțiuni decât cea de care suferă reclamantul - "eardnom bazoeelular".

Așadar, DCI CEMIPLIMAB(denumire comerciala LIBTAYO) va putea fi rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația "CARCINOM BAZOCELULAR" după îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru includerea acestuia în Lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicata, cu modificările și completările ulterioare și elaborarea protocolului terapeutic de către comisia de specialitate relevanta a Ministerului Sănătății. Extinderea indicației cu un anumit medicament se solicită de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor în litigiu, conform dispozițiilor legale,

În cauză nu sunt îndeplinite criteriile de includere în tratament prevăzute în Ordinul. nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, asigurații din sistemul public de asigurări de sănătate beneficiază numai de medicamentele incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, pentru indicațiile terapeutice menționate expres în ordin, ca atare reclamanta nu a demonstrat că a intervenit un exces de putere al CNAS sau un refuz nejustificat de acordare și compensare în procent de 100% a medicamentului în litigiu, ori că i s-ar fi încălcat dreptul la asistență medicală.

Prin urmare, nu este îndeplinită cerința existentei aparentei de drept în favoarea intimatului-reclamant, având în vedere că nu sunt îndeplinite criteriile de includere în tratament prevăzute în Ordinul nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia recurentei, nici cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită în cauză, întrucât obligarea CNAS la asigurarea în mod provizoriu a tratamentului solicitat de reclamantă, ca măsură premergătoare operațiunii de decontare, presupune un probatoriu complex, care nu poate fi administrat decât în cadrul acțiunii de fond.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiate.

3.3. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, s-a apreciat în mod greșit că, în raport cu obiectul cererii, Agenția are calitate procesuală pasivă, neavând în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă că între atribuțiile Agenției, la care a făcut trimitere, nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Așadar, nu există raporturi obligaționale între părți, prin raportare la obiectul acțiunii, reprezentat de obligarea la asigurarea tratamentului cu medicamente neincluse în lista medicamentelor compensate. Agenției îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce însumează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea către Ministerul Sănătății a Listei, ce se aprobă prin hotărâre de Guvern și nu de compensare a medicamentelor.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Astfel, a arătat că, potrivit Legii nr. 134/2019, Legii nr. 95/2006 și Ordinului Ministrului Sănătății nr. 861/2014, Agenția nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ și nici de acordare către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, fiind evident că nu are atribuții în asigurarea unui tratament unui asigurat, neavând contact direct cu și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă, pentru indicațiile terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului.

Legat de motivul de recurs încadrat în prevederile 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță apreciind în mod eronat cu privire la îndeplinirea condițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, a apreciat că reclamantul nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, întrucât nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în acțiune, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, întrucât asocierea de medicamente chiar dacă figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate de care poate beneficia reclamantul în calitate de asigurat, acesta nu îndeplinește o altă condiție legală, respectiv această indicație terapeutică nu există în protocolul cuprins în ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021.

Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că prin admiterea cererii de ordonanță președințială, prima instanță a recunoscut reclamantului dreptul la o medicație care nu are indicația terapeutică inclusă în protocolul cuprins în Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021.

Așadar, la nivel de aparență, intimatul- reclamant nu are dreptul de a beneficia de compensare în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului Libtayo (DCI Cemiplimab) pentru indicația terapeutică carcinom bazocelular conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006, republicată, în calitate de asigurat, întrucât medicamentul nu figurează, la data solicitării, cu indicația terapeutică solicitată potrivit H G nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate de care să poată beneficia intimata reclamantă, deoarece deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus la ANMDMR o solicitare în vederea evaluării medicamentului pentru indicația solicitată de reclamant în vederea includerii în Listă.

În prezent, legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului, iar medicamentul Libtayo (DCI Cemiplimab) nu este inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicația carcinom bazocelular, aceasta fiind o utilizare off-label, făcând trimitere, totodată, și la legislația comunitară.

Prin urmare, în cauză nu se poate reține o pasivitatea a Agenției întrucât deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus o cerere de evaluare în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014,

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și pe fond respingerea cererii.

3.4. În motivarea căii de atac recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că motivarea primei instanțe este insuficientă, întemeiată pe o parte din prevederile legale incidente, fără a le aplica, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

În esență, a arătat că prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, or, calitatea procesuală a ministerului nu poate fi decât din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată.

Astfel, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se derulează și se finanțează programul național de oncologice, ca program național curativ, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010 această autoritate nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, Casa Națională de Asigurări de Sănătate administrând și gestionând sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 276 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv recurentul a reiterat criticile asupra soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive și a făcut trimitere la prevederile art. 241 din Legea nr. 95/2006, ce reglementează situația medicamentelor cuprinse în listă, și nu a medicamentelor care nu sunt incluse în listă și care pot fi acordate asiguraților, or, obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea medicamentului în regim de compensare 100%, și nu modificarea listei pentru extinderea indicațiilor așa cum motivează instanța.

A apreciat astfel că, în acțiunea având ca obiect ordonanță președințială, pârâții nu au temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologice, afecțiunea de care suferă reclamantul fiind boală oncologică.

Așadar, Ministerul Sănătății, alături de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Guvernul României, este parte în procesul de evaluare și includere în listă a unui medicament și are calitate procesuală pasivă numai în acțiunea de fond, având ca obiect includerea în listă a medicamentului și nu în procesul de decontare a medicamentelor care aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În concluzie, recurentul a făcut trimitere și la Ordinul Ministerului Sănătății nr.

861/2014, care prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România, și a arătat că prima instanță face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că ministerul nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%, motivarea în privința excepției referindu-se la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, în lipsa argumentelor în raport cu obiectul cauzei de față.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținutul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Astfel, cu referire la cerința privind existența aparenței de drept în favoarea reclamantei, a susținut că prima instanță a ignorat cadrul normativ aplicabil în cauză și din care reiese clar că nu este îndeplinită această condiție.

În analiza existenței/inexistenței aparentei de drept în favoarea reclamantului respectiv dreptul de a i se deconta un medicament în regim de compensare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și daca are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, a apreciat că reclamantul nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, întrucât nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în acțiune, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

În opinia recurentului, dispoziția primei instanțe prin care a obligat pârâții să asigure reclamantei medicamentul solicitat contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 95/2006, dar și obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice reglementate de OMS/CNAS nr. 1301/500/2008.

Potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Cemiplimab (denumire comercială Libtayo), diagnosticul "CARCINOM BAZOCELULAR" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Referitor la neprejudecarea fondului a arătat că prima instanță a recunoscut reclamantului dreptul la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național, indicație care nu este prevăzută nici în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Cemiplimab (denumire comercială Libtayo), făcând abstracție de cadrul legal referitor la asigurările de sănătate.

Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispozițiile OMS nr. 861/2014.

Or, nu se poate reține o pasivitate a autorităților pârâte, întrucât medicamentul nu poate fi supus procesului de evaluare, în condițiile OMS nr. 861/2014, atât timp cât deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus cerere, și nici nu se putea iniția din oficiu această procedură și deci nu poate fi reținută p culpă a acestora pentru că nu există un drept legitim al reclamantului care să fie nesocotit.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului Guvernului României, invocată din oficiu, constată că este întemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ș Ministerul Sănătății și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

1.1. Referitor la recursul formulat de pârâtul Guvernul României Regularitatea promovării căii de atac

Potrivit art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor".

În temeiul alin. (4) al aceluiași text de lege: În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Se constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 20 iulie 2021, iar recursul a fost declarat la data de 5 august 2021.

Totodată, în raport cu prevederile art. 487 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu art. cele ale art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., se reține că termenul de motivare a căii de atac este tot de 5 zile, de la momentul comunicării sentinței către părți.

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 25 mai 2022, iar recursul a fost declarat la data de 2 iunie 2022, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 1000 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 31 mai 2022, conform prevederilor art. 181, 182 raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Prin urmare, recurentul a exercitat și motivat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

1.2. Referitor la recursul pârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte, pe calea ordonanței președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Cemiplimab (denumire comercială Libtayo),

Curtea de Apel Târgu Mureș a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a admis cererea reclamantului, formulată pe calea ordonanței președințiale, și a obligat pârâții să-i asigure acestuia pe bază de prescripție medicală, medicamentul CEMIPLIMAB (denumire comercială LIBTAYO), în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.3. Cu privire la motivele de casare circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. de către pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 din Cod de către Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că, deși pârâții invocă neanalizarea unor prevederi legale, contradicții între acestea în raport cu soluția pronunțată sau fac referire în mod formal la aceste dispoziții, în realitate se invocă aplicarea greșită a respectivelor norme, așa încât criticile urmează să fie analizate din această perspectivă.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost pronunțată cu respectarea regulilor de procedură, atât în privința excepțiilor invocate, cât și în privința fondului cauzei.

1.4. Referitor la criticile recurenților subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu pot fi primite.

În prealabil, se constată, în privința criticii pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive, că această excepție nu a format obiect al analizei primei instanțe, așa încât nu poate fi examinată direct în recurs.

1.4.1. Criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a celorlalți doi pârâți (Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății) sunt nefondate.

Se reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție, având în vedere că în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate, procedură care presupune mai multe etape, de la stabilirea listelor de medicamente cu indicațiile corespunzătoare și a protocoalelor terapeutice, la decontarea efectivă, sunt implicate mai multe instituții (care de altfel au fost chemate în judecată), printre care și acești pârâți, care au atribuții în privința includerii/excluderii medicamentelor solicitate așa încât au calitate procesuală pasivă în cauza de față, în care nu se analizează pe fond obligațiile recurenților - pârâți, ci se stabilește doar o aparență de drept în favoarea reclamantului.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/2014, care la art. 10 stabilesc autoritățile publice care au competența de aplicare a prevederilor ordinului, respectiv: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății, comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, direcțiile și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătății, precum și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Totodată, este relevant art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care stabilește că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Astfel, câtă vreme se invocă omisiunea autorităților competente de a include medicamentul necesar tratamentului propriu în Lista anexa la H.G. nr. 720/2008, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză.

1.4.2. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi nici criticile recurenților centrate pe greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate.

Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanței președințiale,

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ".

Textul de lege menționat reglementează condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

În cauză, criticile recurenților vizează neîndeplinirea a două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

În privința cerinței aparenței de drept, recurenții au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Cemiplimab (denumire comercială Libtayo), pentru afecțiunea de care suferă, apreciind că acesta nu are un asemenea drept.

Instanța de control reține că, spre deosebite de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate.

Astfel, aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente cauzei.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, se constată că aparența de drept este în favoarea intimatului-reclamant și este de natură a justifica demersul acestiia pentru obținerea medicamentului în litigiu, în mod provizoriu, în regim de compensare.

În cauză, potrivit actelor medicale depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost diagnosticat cu carcinom bazocelular al piramidei nazale, din scrisoarea medicală rezultând recidiva locală inoperabilă cu extensie locală, și i s-a prescris imunoterapie de tip CEMIPLIMAB (scrisoare medicală și extras din raportul Oncompass) cu mențiunea că tratamentul cu Vismodegib a fost întrerupt datorită progresiei locale.

Medicația prescrisă reclamantului se regăsește pe Lista aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 - P3 Programul de oncologie din Anexă, dar nu este prevăzută în regim de compensare pentru diagnosticul reclamantului.

Așadar, se constată că reclamantul justifică prin înscrisuri medicale necesitatea administrării medicației și având în vedere costul foarte ridicat al tratamentului, se reține că măsurile solicitate au ca finalitate ocrotirea dreptului la viață al reclamantului.

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat prin Constituție, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 34 din Constituția României, "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 22 din Constituția României, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

Într-adevăr, indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Însă, această procedură este una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp, iar orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

În cadrul ordonanței președințiale fiind suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră destul de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului.

Or, o neacordare provizorie a acestora, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Referitor la criticile recurenților legate de neîndeplinirea condiției privind neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, câtă vreme cadrul normativ nu permite o asemenea soluție, instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu pot fi primite, aceste critici referindu-se, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantului compensarea tratamentului, în proporție de 100% (fără contribuție personală), și care au fost analizate anterior.

Cât privește critica potrivit căreia nu poate fi acceptată solicitarea reclamantului de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, întrucât analiza necesară soluționării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond, de asemenea nu poate fi primită, prima instanță reținând că în mod corect că se poate face o analiză doar prin prisma "pipării fondului", adică a analizei aparenței de drept, fără a impune o tranșare a raporturilor juridice, așadar, asigurarea în favoarea reclamantului a medicamentului în discuție pentru un interval limitat de timp nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

Altfel spus, în cadrul prezentului litigiu instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (dreptul reclamantului la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 al aceleiași instanțe.

Măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Așadar, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului care a avut efecte pozitive, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului și, contrar susținerilor recurenților, nu se poate reproșa primei instanțe ignorarea cadrului normativ incident.

Prin urmare, toate criticile sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului Guvernul României ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile pârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul pârâtului Guvernul României împotriva sentinței nr. 47 din 25 mai 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinței nr. 47 din 25 mai 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.