ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 10141,39 RON (debit principal) - sumă care reprezintă diferență contravaloare lipsă de folosință neachitată, conform dosarului de daună x, la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferentă sumei reprezentând diferența contravaloare lipsă de folosință neachitată de 10141,39 RON, calculată de la data scadentă și până la data introducerii acțiunii, la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, reprezentând diferența contravaloare lipsă de folosință neachitată de 10141,39 RON, calculată de la data de la data introducerii acțiunii și până la data plății integrale, cu cheltuieli arbitrale.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 20 din 14 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind obligată pârâta la plata sumei de 10141,39 RON reprezentând diferență de sumă neachitată, 11559,60 penalitățile de întârziere de 0,2%/zi calculate la debitul principal pentru perioada 02.04.20202-25.10.2021, la plata penalităților de 0,2 % pe zi întârziere aferente debitului principal de 10141,39 RON începând cu 25.10.2021 și până la plata efectivă și 3.918 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2022, reclamanta B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a), b) și art. 612 C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 27 din 14 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ., Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 și Directiva 2005/29/CE privind protecția consumatorilor.

Prin sentința nr. 45 din 3 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâtă, fiind declinată competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 50/2022 din 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă excepția necompetenței instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență s-a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea soluționării conflictului negativ.

Prin decizia nr. 1253 din 19 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin sentința nr. 187/2022 din 7 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B. S.A., fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 20 din 14 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 20 din 14 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021.

A fost trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Sector 1 București.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 20/2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța de fond a reținut greșit aplicarea art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, derogatorii, aceasta deoarece Norma nr. 18/2017 emisă de ASF, deși act normativ cu forță juridică inferioară C. proc. civ., produce efecte de la intrarea în vigoare, atâta timp cât a intrat în fondul legislativ și nu a fost declarată nelegală sau neconstituțională. Astfel, în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza cadrului special reglementat de Norma ASF nr. 18/2017, care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (polița RCA).

Prin urmare, în baza dispoziției legale speciale exprese instituite prin Norma ASF nr. 18/2017, instanța arbitrală este competentă să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare, competența nefiind condiționată de existența unei convenții arbitrale.

Așadar, din coroborarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma nr. 18/2017, rezultă că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat, singura condiție necesară pentru stabilirea competenței instanței arbitrale o constituie formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este cauza de față.

În acest context, recurenta susține că argumentele legale expuse îi permit să aprecieze că lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile evocatei norme, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraților și a promovării stabilității activității de asigurare în România de către Consiliul ASF.

Astfel, prin Norma ASF nr. 18/2017 se completează dispozițiile Legii nr. 132/2017 și dispozițiile Normei ASF nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluționate, fiind acordat consumatorului (terțul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluționare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcție de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/persoană juridică).

Nu în ultimul rând, recurenta solicită aplicarea dispozițiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., deoarece cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată.

Așadar, din interpretarea coroborată a textelor legale invocate rezultă fără dubiu ca un consumator poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza legii speciale - Norma nr. 18/2017, care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul unei asigurări de răspundere civila auto - RCA.

În acest sens, se arată că interpretarea dată textelor legale, în sensul că și în situația în care litigiul izvorăște dintr-o asigurare de răspundere civilă auto - RCA ar fi necesară existența unei convenții arbitrale pentru a putea opta pentru soluționarea litigiului prin arbitraj ar duce la situația în care toate litigiile de acest gen ar fi de facto excluse de la arbitraj, fiind evident faptul că nu este posibilă încheierea unei astfel de convenții anterior momentului producerii evenimentului rutier, persoana păgubita fiind terț față de contractul de asigurare de răspundere civila auto - RCA.

Prin urmare, susținerile privind incidența în cauză a art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt nelegale, Tribunalul Arbitral fiind învestit prin lege, astfel că nu se impune existența unei convenții a părților.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că instanța a reținut, în mod greșit, incidența prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: (...) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală (...), în detrimentul dispozițiilor ce vizează Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât instanța a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrate încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest context, se reține că Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor evocate, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei convenții arbitrale încheiată fie sub forma unei clauze compromisorii, inserată în contractul principal, fie sub forma compromisului, context în care a apreciat ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare". Se pune astfel accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte constată că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluționarea acțiunii în anulare, în mod corect s-a reținut incidența motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperabile".

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 187/2022 din 7 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 187/2022 din 7 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A. prin FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR în calitate de administrator interimar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.