ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea în pretenții înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 7.543,17 RON reprezentând diferența contravaloarei reparației în urma evenimentului rutier din data de 20.02.2021, penalități de întârziere și cheltuieli arbitrale.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România, Norma ASF nr. 18/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 541 și art. 1470 din Noul C. civ.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 151 din data de 15 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea reclamantei S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; s-a admis renunțarea la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.543,17 RON, reprezentând debit principal, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.789,80 RON reprezentând contravaloarea penalităților de 0,2% pe zi de întârziere; a fost obligată pârâta la plata sumei de 2551,69 RON reprezentând cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 C. proc. civ., a solicitat anularea acestei hotărârii arbitrale și suspendarea executării acesteia.

Prin sentința nr. 9 din data de 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Ploiești. A fost declinată competența de soluționare a cererii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 151 din data de 15 decembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021 și a cererii de suspendare a executării acestei hotărâri, formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Curții de Apel Craiova, care, la rândul său a declinat competența în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin regulatorul de competență nr. 958 din 3 mai 2022 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost stabilită competența în favoarea Curții de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2022.

Prin decizia nr. 112/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A.. și anulată hotărârea arbitrală nr. 151/15.12.2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021. A fost trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 151/15.12.2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând în principal admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în anulare, iar în secundar, admiterea în parte a recursului și trimiterea cauzei Judecătoriei Sectorului 1 București având în vedere că sediul pârâtei a fost schimbat pe parcursul procesului în Sectorul 1 București.

Recurenta invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanța a dat eficiență cadrului dispozițiilor generale prevăzute de art. 608 alin. (1) (lit. b) C. proc. civ. în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, derogatorii, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, respectiv art. 7 alin. (3) și (4) lit. d).

Urmare admiterii acțiunii în anulare instanța trebuia să trimită cauza Judecătoriei Sectorului 1 București având în vedere că sediul pârâtei a fost schimbat pe parcursul procesului în Sectorul 1 București.

În opinia recurentei, instanța a reținut greșit incidența dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. având în vedere că în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza cadrului special reglementat de art. 7 alin. (4) lit. d) care completează art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare.

Recurenta mai arată că în considerarea dispozițiilor art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 ASF a emis Norma ASF nr. 18/2017, normă ce reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 21.05.2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum. Prin această normă a fost armonizată sistemul de drept din România cu dreptul european în materie soluționării alternative a litigiilor ce privesc consumul.

Raportat la textele menționate recurenta susține că nu este necesar acordul celeialte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat, singura formalitate fiind formularea cererii de arbitrare de către consumator.

Prin urmare, lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare este complinită de dispozițiile Normei ASF nr. 18/2017 respectiv art. 7 alin. (4) lit. d) și art. 7 alin. (3), care completează Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017 care acordă consumatorului dreptul de a opta pentru calea alternativă de soluționare a litigiului.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se susține faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017 privind obligația asigurătorului de a asigura participarea la procedura de soluționare a litigiului prin arbitraj.

Potrivit acestui text de lege, conducerea executivă a societăților și brokerilor și coordonatorul colectivului de analiză și soluționare a petițiilor se asigură de participarea la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul Sal-Fin, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Contrar argumentelor recurentei, textul de lege indicat a fost corect interpretat și aplicat în cauză, în condițiile în care acesta nu prevede derogări de la regimul juridic al arbitrajului, astfel cum acesta este reglementat de C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Așadar, procedura arbitrală nu poate fi utilizată în lipsa unei convenții arbitrale, după cum corect a reținut și instanța de apel, în condițiile în care părțile nu au încheiat o convenție arbitrală.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrată sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În consecință, acțiunea în anulare a fost soluționată prin aplicarea corectă a prevederilor anterior menționate, prin aceea că instanța de apel nu a dat prevalență dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, ci dispozițiilor C. proc. civ., reținând ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

În acest context, trimiterile recurentei la Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European nu sunt de natură să inducă ipoteza neobligativității existenței convenției arbitrale pentru utilizarea arbitrajului ca alternativă soluționarea litigiilor de către instanțele de judecată.

Referitor la solicitarea recurentei de admitere în parte a recursului și de trimitere a cauzei Judecătoriei Sectorului 1 București având în vedere că sediul pârâtei a fost schimbat pe parcursul procesului în Sectorul 1 București, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 112/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 112/2022 din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.