Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2023

HOTĂRÂRE
08.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 125/A din 1 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2515/2023
Ședința publică din data de 6 decembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 22.09.2021 su
ÎCCJ 2024-03-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2024
Ședința publică din data de 20 martie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la d
ÎCCJ 2024-03-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 785/2024
Ședința publică din data de 20 martie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă la
ÎCCJ 2023-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2130/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a c
ÎCCJ 2023-10-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1788/2023
Ședința publică din data de 25 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă la
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă