ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1394/2023

HOTĂRÂRE
27.09.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1394/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1213A din 28 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

La termenul de judecată din 16 iunie 2022, stabilit în vederea soluționării cererii de recurs, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea cauzei și că părțile nu au solicitat judecarea în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cauza a primit termen la 27 septembrie 2023 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."

Alin. (2) al aceluiași text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.

Perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 16 iunie 2022 stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.

Termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății și s-a împlinit la 16 decembrie 2022.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării și până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepției de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea reglementată de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de reclamanta A. fiind perimată de drept.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1213A din 28 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-11
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 467/2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 aprilie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 199 A din 5 martie 2018 pronunțate de Cu
ÎCCJ 2023-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă s-a înregistrat, la 31 martie 2022, cererea de recurs formulată de reclamantul A. împ
ÎCCJ 2023-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii nr. 7/FM din 8 decem
ÎCCJ 2023-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1059/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 iulie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarele A. și B. au formulat contestație privind tergiversarea d
ÎCCJ 2022-10-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1995/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 222R din 5
Sursă