ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2681/2022

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

La 12.07.2013, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu B. S.R.L., pentru ca, în temeiul art. 563 C. civ., să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafața de 461 mp situat în Craiova, strada x, numărul 140 (fost numărul 120, fost numărul 118), ce face parte dintr-o suprafața mai mare de 60415 mp înscriși pe numele pârâtei în Cartea Funciara electronică numărul x a municipiului Craiova, având număr cadastral x.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova.

La 12.05.2014, pârâta B. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a C. S.A., în calitate de chemat în garanție pentru suprafața de 59.160 mp și Statul Român prin Casa Județeană de Pensii Dolj, în calitate de chemat în garanție pentru suprafața de 1.255 mp, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, să dispună obligarea chemaților în garanție la plata contravalorii terenului în suprafață de 461 mp revendicat de către reclamant, actualizat cu rata inflației, obligarea chemaților în garanție la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție. Cererea de chemare în garanție a fost completată în sensul chemării în judecată și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.

La 05.06.2014, Casa Județeană de Pensii Dolj a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A formulat, la rândul său, cerere de chemare în garanție a CIT S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice, Casa Națională de Pensii Publice.

Prin sentința nr. 11260/215/2014, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă, care, după înregistrarea dosarului, a declinat competența către secția a II-a civilă. În urma soluționării conflictului de competență dintre cele secții, Curtea de Apel a stabilit competența secției a II-a civile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2014*.

Prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta B. S.R.L., dispunându-se conceptarea în cauză, în calitate de chemați în garanție a participanților: C. S.A. (CIT S.A.), Statul Român prin Casa Județeană de Pensii Dolj, Statul Român prin Ministerul de Finanțe.

Prin aceeași încheiere, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L. împotriva chemaților în garanție C. S.A. (CIT S.A.), Statul Român prin Casa Județeană de Pensii Dolj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, la care se află atașată cererea de chemare în garanție formulată de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva CIT S.A., Statul Român prin Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice, Casa Națională de Pensii Publice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă sub nr. x/2015.

La 15.05.2017, pârâta și chemata în garanție C. S.A. CRAIOVA (CIT S.A.) în contradictoriu cu reclamanta B. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 72-74 și art. 205 din C. proc. civ., a formulat întâmpinare la precizarea cererii de chemare in garanție și cerere de chemare în garanție.

Cu privire la cererea de chemare în garanție:

A susținut că, în eventualitatea în care, prin hotărârea ce se va pronunța, se va admite cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, înțelege să cheme în garanție pe Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS (fostă A.V.A.S. respectiv F.P.S.), D. S.A. (fostă E.) și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea obligării acestora, în solidar, la plata oricăror sume la care pârâta va fi obligată în prezentul litigiu, inclusiv la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri de chemare în garanție.

La data de 09.06.2017, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS, în temeiul art. 205 si urm. C. proc. civ., a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de C., prin care a solicitat admiterea excepțiilor formulate de AAAS, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată și nelegală.

Prin încheierea de ședință din 19 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă în principiu cererea de chemare în garanție formulată de C. în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS (fostă A.V.A.S. respectiv F.P.S.), D. S.A. (fostă E. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 582/04 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul declarat de C. S.A. CRAIOVA împotriva încheierii din 19 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost schimbată în parte încheierea, în sensul admiterii în principiu a cererilor de chemare în garanție a AAAS și a Statului Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, menținându-se restul dispozițiilor încheierii.

La 05.06.2014, Casa Județeană de Pensii Dolj a formulat cerere de chemare în garanție, pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții, persoanele chemate în garanție să fie obligate la plata contravalorii terenului în suprafață de 461 mp, revendicat de către reclamantul A., actualizat cu rata inflației și la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face sau la care va fi obligată în acest proces. A înțeles să cheme în garanție C., Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice, Casa Națională de Pensii Publice cu sediul în București.

Prin încheierea de ședință din 06 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost admisă, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de către Casa de Pensii Dolj în contradictoriu cu: C., Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice și Casa Națională de Pensii Publice.

Prin încheierea din 01.04.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis în parte cererile de probatoriu, formulate de către reclamanta B. S.R.L. și pârâta chemata în garanție C..

A încuviințat proba cu înscrisuri, solicitată de către reclamantă și pârâta chemată în garanție, respectiv, cele depuse la dosar în timpul derulării litigiului.

A încuviințat efectuarea unei expertize contabile în specialitatea evaluare bunuri imobile, expertul desemnat urmând să răspundă atât la obiectivele propuse de reclamanta B. S.R.L., respectiv: actualizarea prețului terenului supus evicțiunii cu indicele de inflație; stabilirea sporului de valoare a terenului supus evicțiunii între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii (13.12.2016), cât și la obiectivele propuse de către pârâta chemata în garanție C. S.A. (CIT S.A.), respectiv: stabilirea prețului terenului revendicat actualizat cu indicele de inflație, având în considerare prețul încasat de CIT S.A. de la F. S.R.L. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.07.2005 de BNP G. prin raportare proporțională a prețului pentru o suprafața de teren de 240 mp la prețul de 7.740.000 RON pentru o suprafața de 58.549 mp de teren plus construcții; stabilirea sporului de valoare a terenului revendicat între momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.12.2005 de BNP G. și data producerii evicțiunii.

A numit expert în cauză, prin procedura tragerii la sorți, pe domnul H.. A fixat onorariul provizoriu pentru expert în cuantum de 2.000 RON, reclamanta și pârâta-chemata în garanție urmând să facă dovada plății onorariului, respectiv suma de 1.000 RON fiecare.

A încuviințat pentru reclamanta B. S.R.L. și pârâta chemată în garanție C., câte un expert parte, acestea urmând să indice cu listă numele experților, în termen de 5 zile. A dispus atașarea dosarului nr. x/2013, spre observare.

A prorogat discutarea cererii formulate de către reprezentantul pârâtei chemată în garanție C. S.A. privind efectuarea în cauză a unei expertize tehnico-cadastrală (topo) după observarea celorlalte probe administrate.

A acordat termen de judecată la data de 13 mai 2019, pentru efectuarea raportului de expertiză.

Prin încheierea din 16.09.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins obiecțiunile formulate de către pârâta chemată în garanție C. S.A. (CIT S.A.) la raportul de expertiză contabilă în specialitatea evaluare bunuri imobile, efectuat de către expert I. și a acordat termen în continuare la data de 30 septembrie 2019.

Prin încheierea din 30.09.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnico-cadastrală (topo), prorogată prin încheierea din 01.04.2019, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată prin raportare la prețul terenului identificat în litigiul în revendicare și a amânat pronunțarea în cauză la 14.10.2019, pentru da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, raportat la dispozițiile art. 396 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 278 din 18.11.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată (în garanție) formulată de către reclamanta B. S.R.L. completată și precizată ulterior, împotriva pârâtei C. S.A. (CIT S.A.).

A obligat pârâta CIT S.A. la plata către reclamanta B. S.R.L. a sumei de 118.855,69 RON. A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 88.571 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de către CIT S.A. în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de către CIT S.A. în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS.

A obligat, în solidar, STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AAAS la plata către CIT S.A. a sumei de 118.855,69 RON, despăgubiri și a sumei de 88.571 RON, cheltuieli de judecată.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de către CIT S.A. în contradictoriu cu CASA DE PENSII DOLJ.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de către CASA DE PENSII DOLJ în contradictoriu cu: C., STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE ȘI A PERSOANELOR VÂRSTNICE și CASA NATIONALĂ DE PENSII PUBLICE.

Pârâtele chemate în garanție DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA pentru STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS au formulat apel împotriva sentinței nr. 278/2019 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Pârâta C. S.A. (CIT S.A.) a formulat apel împotriva încheierilor din 01.04.2019. 16.09.2019, 30.09.2019 și a sentinței nr. 278/2019 din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L. și intimații chemați în garanție STATUL ROMÂN prin CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DOLJ, STATUL ROMÂN prin CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI A PERSOANELOR VÂRSTNICE, D. S.A.

Prin decizia nr. 242/2021 din 07 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2015, a fost respinsă excepția tardivității apelului declarat de AAAS.

A fost respins apelul declarat de pârâta C. S.A. (CIT S.A.) împotriva încheierilor din 01.04.2019. 16.09.2019, 30.09.2019 și a sentinței nr. 278/2019 din 18 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Au fost respinse apelurile pârâtelor-chemate în garanție DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA pentru STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS împotriva sentinței nr. 278/2019 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L. și intimații-chemați în garanție STATUL ROMÂN prin CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DOLJ, STATUL ROMÂN prin CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI A PERSOANELOR VÂRSTNICE, D. S.A.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de completare intimata B. S.R.L., prin care a solicitat instanței să completeze hotărârea în sensul admiterii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în solidar, a apelantelor CIT S.A., D.G.R.F.P. Craiova pentru Statul Român și AAAS.

Prin decizia nr. 5 din 26 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de completare, a admis capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată și a dispus obligarea apelantei-pârâte CIT S.A. și a apelantelor-pârâte chemate în garanție G.D.R.F.P. pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor și AAAS la plata sumei de 28.924 RON, reprezentând onorariu avocat către intimata-reclamantă B. S.R.L.

1.1. Motive de recurs împotriva deciziei nr. 5 din 26 mai 2021 a Curții de Apel Craiova

Recurenta critică hotărârea atacată deoarece cheltuielile de judecată reprezintă o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească.

Arată că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Totodată, arată că, pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții iar, pe de altă parte, cheltuielile de judecată trebuie dovedite cu documente justificative, în condițiile art. 194 C. proc. civ.

În acest sens, arată că, instanța de contencios constituțional a stabilit că, fără a interveni în raporturile dintre părți, cenzurarea onorariului de către instanță este posibilă, având în vedere că prin însușirea acestuia potrivit hotărârii judecătorești pronunțate, creanța devine certă, lichidă și exigibilă, dobândind totodată, caracter de opozabilitate față de partea potrivnică. Așa fiind, invocarea art. 127, art. 128 și art. 129 din Statutul profesiei de avocat subliniază tocmai caracterul inter partes al stabilirii onorariului avocațial, fără însă să poată influența aplicarea criteriilor legale în cazul în care instanța apreciază că se impune reducerea acestuia.

Nu în ultimul rând, recurenta apreciază că, în raport de dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., criteriile în funcție de care se apreciază reducerea onorariului sunt complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, în ambele cazuri ținându-se seama și de circumstanțele cauzei.

În consecință, solicită instanței să dispună admiterea recursului formulat împotriva hotărârii de completare dispozitiv nr. 5/26.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, în sensul înlăturării obligației pârâtei D.G.R.F.P. Craiova la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Împotriva deciziei nr. 242/07.04.2021 a formulat cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Din acest punct de vedere, arată că, instanța de apel s-a limitat la a reține în considerente, fără a motiva, faptul că nu pot fi primite motivele de apel formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, potrivit cărora nu există raport juridic obligațional între Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și AAAS și nici cele în conformitate cu care statul nu este responsabil pentru delictele sau cvasidelictele comise de agenții săi.

În opinia recurentei, considerentele deciziei instanței de apel nu cuprind analiza corespunzătoare a criticilor concrete formulate de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor cu privire la soluția primei instanțe, instanța de apel arătând doar, în termeni generali, că tribunalul a stabilit corect starea de fapt și a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente.

Apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a reținut că, potrivit art. 6 alin. (6) și art. 223 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. coroborate cu prevederile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, Ministerul Finanțelor, chiar dacă nu face parte din instituțiile publice implicate în privatizare, este garantul îndeplinirii obligației de garanție a statului reglementată în art. 32

4

alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997.

Arată că, s-a reținut astfel că răspunderea Statului este atrasă de faptul că, prin Ministerul Transporturilor, Statul a procedat la eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren, în care este înscrisă și suprafață de 240 mp în litigiu, fără a sesiza că CIT S.A. nu a deținut în proprietate acest teren.

Or, recurenta susține că, așa cum a arătat și în fața instanței de apel, Statul nu este responsabil pentru delictele sau cvasidelictele civile comise de agenții săi care primesc o delegație de suveranitate, deoarece aceștia, în ce privește modul de a o aduce la îndeplinire, nu se află în raport de dependență față de autoritatea statului.

Menționează că, ceea ce se afirmă în doctrină este în concordanță cu dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși. Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea".

Statul nu răspunde pentru pagubele produse printr-una din formele de exercitare a autorității sale, chiar dacă din Constituția României rezultă că Statul Român garantează, printre alte valori fundamentale, și drepturile și libertățile cetățenilor.

Singurul caz în care se prevede expres răspunderea directă a Statului este cel reglementat în art. 52 alin. (3) din Constituție, iar aceasta poate fi stabilită numai în condițiile legii, iar în cauza dedusă judecății nu se verifică o astfel de situație pentru a deveni aplicabile normele de excepție invocate anterior.

În conformitate cu dispozițiile art. 32

4

alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată (text de lege menținut în vigoare prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 137/2002) invocate de pârâta chemată în garanție CIT S.A., "statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în prezentul articol".

Concluzionează recurenta că dispozițiile legale invocate nu instituie în favoarea autorităților publice implicate în procesul de privatizare un drept de regres împotriva statului, având ca obiect sumele la plata cărora sunt obligate cu titlu de despăgubiri față de societățile comerciale.

Invocă recurenta și dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la momentul formulării acțiunii, care în prezent se regăsesc în art. 223 din C. civ., pentru a arăta că, în speță, Statul nu participă nemijlocit, în nume propriu, la raportul juridic invocat de pârâta chemata în garanție CIT S.A., ci chiar prin intermediul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, care a și fost chemată în garanție.

Prin urmare, susține că, dacă potrivit art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, legiuitorul a înțeles să limiteze sfera subiectelor de drept care pot fi obligate la plata de despăgubiri, nu poate fi primită de către instanță interpretarea eronată potrivit căreia, în textul următor, legiuitorul a stabilit un nou debitor, în speță Statul Român.

Pe de altă parte, arată că nu se poate considera că art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 instituie, pentru autoritățile publice implicate în privatizare, un drept de regres împotriva statului, având ca obiect sumele la plata cărora au fost obligate cu titlu de despăgubiri față de cumpărătorii acțiunilor în procesul de privatizare.

Nici dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 nu pot reprezenta fundamentul unui raport juridic obligațional între Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S.

La 10.09.2021, recurenta AAAS a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la 08.09.2021, SIF OLTENIA S.A. a învederat că, atât instanța de fond, prin încheierea din 19.03.2018, cât și instanța de apel, prin decizia nr. 585/04.05.2018 - dosar nr. x/2015, au respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de CIT S.A. față de SIF OLTENIA S.A., drept pentru care solicită scoaterea sa din cauză, întrucât nu are calitate procesuală pasivă.

Prin întâmpinarea depusă la 08.09.2021, intimata B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei de completare, ca inadmisibil, raportat la decizia RIL nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 242/07.04.2021 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 09.09.2021, intimata-pârâtă CIT S.A. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 242/07.04.2021 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

2.1. La 08.07.2021, recurenta-pârâtă-chemată în garanțieAUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ARHIVELOR STATULUI - AAAS a declarat recurs împotriva deciziei nr. 5 din 26.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea/anularea în tot a deciziei civile recurate, în sensul de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru a respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 242/2021 din 07.04.2021 a aceleiași curți de apel, ca nefondată și înlăturarea/reducerea cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și s-a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 452 și art. 453 C. proc. civ., obligând în mod nelegal recurenta la plata sumei de 28.924 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în faza procesuală apel și cauzând un prejudiciu recurentei, deoarece suma va fi plătită din fonduri publice.

Recurenta apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 raportat la art. 444 C. proc. civ.

În acest sens, arată că valoarea cheltuielilor de judecată solicitate în apel este abuzivă, întrucât reprezintă aproape 100% din valoarea creanței ce reprezintă despăgubiri.

Totodată, arată că suma ce reprezintă onorariu avocațial este nejustificat de mare față de apărările depuse de avocat și soluția pronunțată în cauză, în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ. și art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și că, recurenta a fost deja obligată prin sentința primei instanțe, la plata sumei de 88.571 RON cu titlu de cheltuieli de judecată față de aceeași parte.

În continuare, recurenta evocă dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și arată că, cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat pot fi puse în sarcina părții adverse doar în măsura rezultată după evaluarea lor în raport de valoarea pricinii și munca avocatului și numai în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

După evocarea unor repere jurisprudențiale, recurenta susține că aprecierea caracterului rezonabil, real și necesar al cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanța de judecată trebuie să se facă nu prin raportare la valoarea obiectului cauzei ci prin raportarea la munca efectiv depusă de avocat, care să justifice realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, valoarea cauzei neputând constitui o modalitate de a împovăra nejustificat partea căzută în pretenții în cadrul demersului judiciar.

În consecință, solicită instanței de recurs să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, în raport de mărimea pretențiilor, de complexitatea cauzei și de munca efectiv depusă de către avocat.

2.2. La 18.07.2021, recurenta AAAS a formulat recurs împotriva deciziei nr. 242 din 07.04.2021 a Curții de Apel Craiova, prin care a solicitat, în temeiul art. 496-497

2

C. proc. civ., admiterea recursului și casarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a dispune admiterea excepțiilor invocate, cu efectele lor specifice, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală față de A.A.A.S.

O primă critică, subsumată de recurentă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., vizează admiterea a cererii de chemare în garanție a AAAS formulată de către CIT S.A., recurenta susținând că instanța de apel a admis în mod nelegal această cerere și a apreciat greșit că cererea de chemare în garanție nu poate fi analizată în acest cadru procesual.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta susține că, prin admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție a AAAS (decizia nr. 582/04.05.2018 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015) instanța de apel a încălcat principiile fundamentale ale dreptului civil, respectiv dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

Totodată, apreciază că soluția de admitere a apelului CIT S.A. împotriva încheierii din 19.03.2018 a Tribunalului Dolj în dosarul nr. x/2015 este nelegală, întrucât s-a bazat pe o procedură nelegală de citare a contestatoarei AAAS, cu încălcarea dispozițiilor art. 159 C. proc. civ., în condițiile în care aceasta a solicitat judecata în lipsă și nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

În acest sens, arată că, la termenul din 03.05.2018, instanța a stabilit termen de judecare a apelului a doua zi, pe 04.05.2018, comunicând motivele de apel și citația prin email. Mai arată că, la același termen, CIT S.A. a formulat o cerere de verificare a procedurii de citare, raportat la dispozițiile art. 159 C. proc. civ., precum și de amânare a cauzei și de comunicare a eventualelor întâmpinări, note scrise sau concluzii scrise ce s-ar depune la dosar la 04.05.2018.

Instanța de apel ar fi constatat, în mod nelegal, că procedura de citare cu părțile, inclusiv cu recurenta, a fost legal îndeplinită pentru termenul din 03.05.2018.

Solicită să se constate că apelantul CIT S.A. a formulat apel, conform portal.just.ro la 26.03.2018, declarația de apel fiind comunicată AAAS prin adresa nr. x/27.04.2018, declarație prin care însuși apelantul recunoaște că nu i-a fost comunicată hotărârea până la acel moment. Totodată, arată că motivele de apel au fost depuse la 03.05.2018.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 468 alin. (3) din același cod, termenul de apel a fost depășit, dovedindu-se astfel că motivele de apel nu au fost depuse în același timp cu declararea apelului, CIT S.A. fiind decăzută din termenul de motivare a apelului.

Se susține că au fost încălcate și dispozițiile art. 471 alin. (1) C. proc. civ., pentru că dosarul era deja înaintat Curții de Apel Craiova la momentul depunerii motivelor de apel de către CIT S.A.

Recurenta AAAS apreciază că citarea era obligatorie și pentru termenul din 04.05.2018, dar și pentru termenele anterioare, iar dispozițiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ. nu pot să prevaleze față de încălcarea principiului contradictorialității și implicit a dreptului la apărare în cauză.

În același sens, invocă și dispozițiile art. 175 alin. (1) și art. 178 alin. (1) Cod procedură, recurenta concluzionând că i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

Printr-o altă critică, recurenta susține că decizia de admitere a cererii de chemare în garanție este nelegală și raportat la dispozițiile Legii nr. 137/2002.

Solicită recurenta să se constate că, în ceea ce privește chemarea în garanție a AAAS, raportat la dispozițiile legale invocate, respectiv O.U.G. nr. 88/1997 modificată, în baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/10.1.1995, termenul de atacare a acesteia a fost depășit (art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată, prevăzând un termen de o lună de la data când petentul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența motivului ce poate să conducă la un astfel de demers).

Totodată, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AA.AS, invocată de către B. S.R.L., în mod corect și legal, prima instanță ar fi apreciat că este întemeiată, deoarece AAAS administrează, potrivit dispozițiilor legale, acțiuni deținute de stat la societățile comerciale și nu bunuri efective ce fac parte din patrimoniul unei societăți comerciale.

Învederează recurenta că, în contractul de vânzare-cumpărare ce stă la baza acțiunii inițiale formulate de către reclamantul A., precum și în contractul de vânzare-cumpărare anterior, AAAS nu a avut calitatea de parte.

Astfel, prin încheierea din 19.03.2018, pronunțată de către Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, prima instanță ar fi constatat în mod corect și legal că cererea de chemare în garanție nu corespunde exigențelor legale și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS, respingând cererea de chemare în garanție formulată de către CIT S.A. în contradictoriu cu AAAS.

Un alt motiv de recurs, încadrat de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel nu a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încălcat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, reținând în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile art. 2517 C. civ. privind termenul general de prescripție de 3 ani, care curge de la data nașterii dreptului, respectiv de la data rămânerii definitive a sentinței prin care s-a dispus restituirea imobilului.

Având în vedere că pârâta își întemeiază acțiunea și pe contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/10.10.1995, recurenta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002, care prevăd un termen special de prescripție de o lună de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, întrucât se valorifică un drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării, în speță O.U.G. nr. 88/1997-art. 32

4

).

Recurenta AAAS susține că dreptul material la acțiune în despăgubire împotriva instituției publice implicate în procesul de privatizare, astfel cum prevede art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificat prin Titlul I al Legii nr. 99/1999 este prescris, având în vedere că data nașterii dreptului o reprezintă momentul în care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească invocată de pârâtă; raportat la data rămânerii irevocabile a hotărârii, 13.12.2016, și data formulării cererii de chemare în garanție,15.05.2017, acțiunea este prescrisă. Invocă practică judiciară constând în extrasul portal.just.ro cu dispozitivul hotărârii nr. 670/2020 din 19.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, într-o speță similară.

O altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 și greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a CIT S.A. Craiova; respingerea excepției nu este motivată, argumentul instanței că a analizat acest aspect în cadrul analizei motivelor de apel formulate de CIT S.A. Craiova nefiind legal și întemeiat.

Recurenta consideră că CIT S.A. Craiova nu își justifică calitatea procesuală activă în cauză, deoarece nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/10.10.1995, cumpărător fiind J. cu personalitate juridică distinctă, așadar despăgubirile sunt acordate unei societăți care nu are acest drept și se îmbogățește fără justă cauză.

Recurenta susține, printr-o altă critică, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanța de apel a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 99/1999 Titlul I și O.U.G. nr. 23/2004, conform cărora AAAS (fostă A.V.A.S.) administrează acțiunile deținute de stat la societățile comerciale, și nu activele care aparțin societății.

În acest sens, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS, având în vedere că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/10.10.1995, nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societății privatizate, ci acțiunile deținute în numele statului la această societate; imobilul la care face referire pârâta nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, deoarece prin acest contract au fost vândute acțiuni și nu active.

În conformitate cu lit. d) a art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, AAAS are atribuția de a vinde acțiunile/părțile sociale deținute de stat la societățile comerciale aflate în portofoliul său și nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci are calitatea de acționar în numele statului la aceste societăți.

Prin urmare, recurenta arată că nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul CIT S.A. Craiova și nu a transmis nici cumpărătorului, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri ("nemo ad alinem transfere potest quam ipse habet"), aceste bunuri din patrimoniul societății rămânând în proprietatea acesteia.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite în baza art. 17 din același act normativ, este deținut integral de Statul Român sub forma de acțiuni sau părți sociale.

Același articol, la alin. (2), stabilește expres că "bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu."

Rezultă astfel că, în cadrul procesului de privatizare, AAAS (succesor legal al F.P.S.) vinde acțiunile deținute de stat la societățile comerciale și nu activele care fac parte din patrimoniul acestora.

Acțiunile reprezintă valori mobiliare emise de o societate comercială și este necesar a se face distincția între acestea și activele societății care reprezintă bunuri sau ansambluri de bunuri care fac parte din patrimoniul societății comerciale și de care poate dispune numai societatea comercială în cauză.

În consecință, recurenta AAAS susține că a vândut pachetul de acțiuni și nu bunuri imobile, motiv pentru care cererea de chemare în garanție formulată de CIT S.A. Craiova împotriva sa, în temeiul contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/10.10.1995, este neîntemeiată.

În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia recurată susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 99/1999 Titlul I și O.U.G. nr. 23/2004 și nelegal a admis cererea de chemare în garanție formulată de către CIT S.A. în contradictoriu cu AAAS și a obligat, în solidar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și AAAS la plata către CIT S.A. a sumei de 118.855,69 RON, despăgubiri și a sumei de 88.571 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta consideră că este nelegală motivarea instanțelor prin care a fost admisă cererea de chemare în garanție a AAAS și aceasta a fost obligată la plata sumei menționate, în baza art. 72 C. proc. civ., având în vedere că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, care se aplică prioritar, încălcându-se principiul specialia generalibus derogant.

În continuare, reia argumentele expuse privind faptul că imobilul la care face referire pârâta nu a făcut obiectul contractului de privatizare, deoarece prin acest contract au fost vândute acțiuni și nu active, motiv pentru care cererea de chemare în garanție formulată de CIT S.A. Craiova împotriva AAAS este neîntemeiată.

Mai susține că prejudiciul suferit de pârâtă, ca urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile, trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea "de piață".

În caz contrar, arată că societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societății și avută în vedere în situația patrimonială a societății la data privatizării; este lipsită de fundament legal obligarea AAAS la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deținut de stat la CIT S.A. Craiova și este nedrept ca acesta să suporte în integralitate valoarea prejudiciului pe care l-ar putea suferi societatea privatizată.

De asemenea, efectele hotărârilor de retrocedare către foștii proprietari a bunurilor imobile a căror despăgubire este solicitată se reflectă și asupra celorlalți acționari ai CIT S.A. Craiova, acționari care și ei trebuie să suporte diminuarea patrimoniului acestei societăți, la care sunt acționari; or, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată "acționarii...răspund numai până la concurența capitalului social subscris" și nicidecum mai mult.

Astfel, potrivit raționamentului legiuitorului, temeiul de despăgubire îl reprezintă faptul că Statul Roman a înțeles să transfere proprietatea asupra imobilelor proprietate de stat (la momentul când societatea comerciala era neprivatizată) în sectorul privat, iar instrumentul prin care dreptul de proprietate asupra acțiunilor trece la societățile privatizate (ce aveau ca substanță aportul în natură al statului cu valoarea acelui imobil) îl reprezintă contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni.

În cauză, există, pe de o parte, valoarea aportului statului la capitalul social al societății privatizate cu valoarea imobilului, iar pe de altă parte, prețul contractual, față de care societatea privatizată ar putea solicita respectivele despăgubiri.

Astfel, prejudiciul cauzat se raportează la proporția între valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social (reprezentat prin acțiuni), la care va aplica procentul de capital vândut, iar rezultatul se va raporta, prin regula de trei simplă, la prețul încasat.

De asemenea, recurenta menționează că dispozițiile legale ale art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 nu conțin nicio mențiune privind faptul că despăgubirile se acorda la nivelul valorii de piață al activului, astfel cum susține reclamanta.

În consecință, în cazul în care instanța ar considera aplicabile dispozițiile legale menționate, repararea prejudiciului creat societății trebuie apreciata raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum această a fost menționată în dosarul de privatizare al societății comerciale pârâte.

Printr-o altă critică subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care modifică cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999 și, de asemenea, ale Deciziei nr. 18/17.10.2011, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație si Justiție, în dosarul nr. x/2011 și a obligat în mod nelegal și abuziv AAAS la plata sumei de 118.855,69 RON, care ar reprezenta contravaloarea terenului și sporul de valoare.

Solicită instanței de recurs să constate că nu este legală motivarea instanței de fond, deoarece excede cadrului legal, având în vedere că dispozițiile speciale ale art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 nu prevăd acordarea acestui "spor de valoare".

Totodată, dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002, care modifică cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999, prevăd că, în toate cazurile, valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.

Pe cale de consecință, un prejudiciu real suferit nu poate avea în vedere decât valoarea contabilă a imobilelor restituite în natură, în cuantumul prevăzut de lege, orice altă valoare reprezentând o îmbogățire fără justă cauză.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, Procurorul General al României a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu recurs în interesul legii, motivat în principal pe faptul că, în practica judiciară, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată și completată, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare a retrocedării unor imobile foștilor proprietari.

Prin Decizia nr. 18/17.10.2011, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2011, s-a dispus că despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii.

Având in vedere caracterul imperativ, prevăzut de alin. (4) al art. 330

7

C. proc. civ., instanța este obligată să soluționeze cauza administrând probatorii cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate, respectiv la valoarea contabilă (nu de piață) a imobilului in litigiu.

Recurenta susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 452 C. proc. civ., art. 453 C. proc. civ. și următoarele C. proc. civ. și nelegal a obligat AAAS la plata sumei abuzive de 88.571 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând aproape 80% din valoarea creanței ce reprezintă despăgubiri, ceea ce este un abuz de drept care prejudiciază AAAS și Statul Român, deoarece suma va fi plătită din fonduri publice.

În ceea ce privește suma de 88.571 RON, reprezentând onorariu de avocat, solicită să se constate că aceasta este nelegală și nejustificat de mare față de apărările depuse de avocat și soluția pronunțată în această cauză, în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ. și dispozițiile art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

În cauză, intimata chemată în garanție a beneficiat de reprezentare la majoritatea termenelor de judecată printr-un unic avocat din cadrul societății de avocatură și nu se justifică obligarea la plată, cu titlu de cheltuieli de judecată, a acestei sume foarte mari, în baza contractelor de asistență juridică încheiate, suma pretinsă neavând caracter necesar și cu atât mai puțin rezonabil, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la plata onorariilor de succes, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Onorariul de succes nu trebuie pus în sarcina părții care a pierdut procesul, deoarece asemenea cheltuială, nu este imputabilă părții căzută în pretenții, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente. Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 405 din 4 februarie 2010, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție; ICCJ, secția I civilă, Decizia nr. 255/2014, www.x.ro)

În ceea ce privește reducerea onorariului avocațial, instanța are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., atunci când acesta este "vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei", fără ca aceasta să însemne intervenirea în raporturile dintre avocat și clientul său, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională.

Recurenta susține că aprecierea caracterului rezonabil, real și necesar al cuantumului onorariului avocațial, de către instanța de judecată, trebuie să se facă nu prin raportare la valoarea obiectul cauzei, ci prin raportare strictă la munca efectivă depusă de avocat în cauza respectivă.

Consideră recurenta că onorariul avocațial în sumă de 88.571 RON, pretins de pârâta CIT S.A., este foarte mare, abuziv și nejustificat din perspectiva perceperii acestuia ca și parte a cheltuielilor de judecată și este necesar a se analiza cu prioritate munca efectiv prestată de avocat în susținerea intereselor clientului său, iar nu valoarea obiectului cauzei, deoarece o interpretare contrară ar contraveni dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Analizând contractele de asistență juridică, solicită să se constate că munca depusă de avocat în formularea și susținerea poziției procesuale a CIT S.A., respectiv pretenția de obligare a AAAS la plata sumei de 88.571 RON, este excesivă față de rolul apărărilor depuse de avocat și soluțiile pronunțate în aceasta cauză, deoarece încalcă dispozițiile art. 453 C. proc. civ. și art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care solicită reducerea/înlăturarea cheltuielilor de judecată.

În consecință, recurenta solicită, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe; în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul de a se dispune admiterea excepțiilor invocate, cu efectele lor specifice, iar pe fond respingerea cererii ca netemeinică și nelegală față de AAAS.

La 08.09.2021, intimata-reclamantă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei de completare ca inadmisibil și respingerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 242/2021, ca nefondat.

La 09.09.3032, intimata CIT S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta-chemată în garanție AAAS a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că, în etapa apelului a invocat faptul că, prin măsurile dispuse cu privire la administrarea probatoriului, prima instanță a încălcat principiul nemijlocirii administrării probelor, al contradictorialității și al dreptului la apărare.

Curtea de Apel Craiova a înlăturat motivele de apel formulate de recurentă împotriva încheierilor de ședință, reținând că măsura efectuării unei expertize tehnice cadastrale a fost pusă în discuția părților în condiții de contradictorialitate și că, în mod corect a dispus prima instanță prin încheierea din 30.09.2019 respingerea cererii de încuviințare a unei expertize tehnice cadastrale, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

Recurenta susține că instanța de apel nu a analizat însă, în concret, motivul de apel c